Linkuri accesibilitate

Alegeri prezidențiale în Rusia


Președintele rus Vladimir Putin la secția de votare, 28 martie 2018.

Scrutinul are loc pe fondul creșterii tensiunilor dintre autoritățile ruse și puterile occidentale.

Alegătorii din Rusia votează duminică, 18 martie, la scrutinul prezidențial care îi va aduce aproape sigur al patrulea mandat președintelui în exercițiu Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani.

Votând la Moscova, Putin s-a declarat convins că programul pe care-l propune este „adecvat pentru țară”.

Votul la Moscova a început la 8 dimineața, ora locală, după ce se votase deja cu multe ore mai devreme în Extremul Orient al F. Ruse. Ultimele se vor închide duminică seară la 8, ora Chișinăului, secțiile de votare din enclava Kaliningrad, cel mai vestic teritoriu rusesc. Singura necunoscută reală a alegerilor este rata participării la vot.

Putin și-ar dori o prezență cât mai mare care să-i sporească legitimitatea. Potrivit unui institut de sondaje apropiat Kremlinului, Putin are 69% din preferințele de vot. Presa a relatat că prezentarea la vot în estul extrem al Rusiei a fost mai mare decât la scrutinul din 2012.

Președinta CEC Ella Pamfilova a spus că participarea la vot la scară națională la 11 dimineață, ora Moscovei, fusese de 16,9%, față de 12,2 la aceeași oră la scrutinul din 2012.

În regiunea Habarovsk de pe coasta Oceanului Pacific oficialirățile locale au pus la dispoziția populației alimente la prețuri reduse ca să atragă alegătorii.

Suporterii liderului de opoziție Andrei Navalny, care a fost împiedicat să candideze, spun că în mai multe regiuni alegătorii sunt duși cu autobuzele la secții.

Putin are șapte contra-candidați cu șanse mult mai mici. Candidatul comuniștilor Pavel Grudinin este cotat cu 7%, iar jurnalista Ksenia Sobchak are 2% din opțiuni.

Rușii participă la alegeri și în străinătate. În Republica Moldova s-au deschis trei secții la Chișinău, Bălți și Comrat. S-au deschis și 24 de secții în regiunea separatistă transnistreană, printr-o decizie criticată de ministrul moldovean de externe Tudor Ulianovschi. Suntem împotriva deschiderii unor secții de votare în afara teritoriului constituțional al țării noastre”, a declarat Ulianovschi într-un interviu la Radio Chișinău în 16 martie.

Ambasadorul rus la Chișinău Farit Muhametșin a fost citat de presa rusă cu declarația că votarea merge bine, doar că prezentarea la vot pare să fi fost redusă de vremea nefavorabilă.

În Ucraina, autoritățile au anunțat vineri că vor permite să voteze la alegerile rusești numai diplomaților ruși acreditați, iar Rusia a acuzat Kievul că asta e o încalcare a normele internaționale.

Se relatează că pentru aplicarea restricției ucrainenii au mărit securitatea la secțiile de votare din Kiev, Odessa, Lvov și Harkov.

Alegerile rusești au loc pe fondul creșterii tensiunilor dintre Rusia și puterile occidentale, inclusiv datorită recentei otrăviri a unui fost agent dublu rus în Anglia. Scrutinul a fost reprogramat ca să coincidă cu a patra aniversare a anexării Crimeii ucrainene de către Rusia.

Comisia electorală Centrală de la Moscova a spus că site-ul său a fost ținta unui atac cibernetic eșuat în timpul votării în circumscripțiile din Extremul Orient. Șefa Comisiei, Ella Pamfilova, a spus că atacurile au venit de pe computere din 15 țări, pe care nu le-a numit. (MT)

XS
SM
MD
LG