Linkuri accesibilitate

Alexandr Usatîi, miza cu două tăişuri a socialiştilor


Alexandr Usatîi, candidatul PSRM la Bălţi

Funcţii deţinute:

- viceprimar al oraşului Bălţi: 2007-2015

- consilier municipal: 2003-2007, 2015 - prezent

- preşedinte al organizaţiei teritoriale Bălţi a Partidului Socialiştilor: martie 2016 - prezent

Candidatul Partidului Socialiştilor de la Bălţi este profesor, fost director de şcoală şi deţine la moment funcţia de preşedinte al filialei Bălţi a Fundaţiei de binefacere „Soluţia”, fiind totodată singurul consilier municipal din partea PSRM. Este considerat unul dintre favoriţii cursei electorale de la Bălţi. Unii observatori şi oponenţi spun că are şanse mari de a fi ales edil inclusiv pentru că poartă acelaşi nume cu ex-primarul Renato Usatîi, care a demisionat din funcţie din cauza faptului că nu poate reveni în ţară unde este cercetat penal şi este dat în urmărire generală.

Ex-comunistul care nu-i agreează pe unioniști

Din 2003 până în aprilie 2015 a reprezentat Partidul Comuniștilor. A fost demis din funcția de viceprimar cu votul majorității consilierilor comunişti deoarece nu ar fi pregătit suficient de bine acţiunile de consemnare a „eliberării oraşului de ocupanţii fascişti”. De fapt, debarcarea din funcţie ar fi fost legată de apropierea lui Alexandr Usatîi de Partidul Socialiştilor, a scris ziarul local „Spros i predlojenie”. Dovadă, PSRM i-ar fi luat apărare în aceeaşi zi în care a fost demis, lăudându-i calităţile profesionale şi invocând „motive politice”. Usatîi a contestat în instanță decizia Consiliului municipal Bălţi şi a fost restabilit în funcţie, dar ulterior a activat doar o lună.

În 2012 în ochii tinerilor care au venit la Bălţi am văzut agresiune, ură, furie de tipul celei pe care am văzut-o la oamenii care în aprilie 2009 au devastat parlamentul şi președinția. Iată care este faţa unionismului...

În acea perioadă, aprilie 2015, fostul lider al socialiştilor Igor Dodon îl trata pe ex-comunistul Alexandr Usatîi drept un posibil candidat la postul de primar. A figurat la localele din 2015 pe lista PSRM la funcţia de consilier. El a declarat recent la TVC 21 că nu a candidat la funcţia de edil deoarece Renato Usatîi l-a rugat pe Igor Dodon, cu care făceau echipă comună, să nu recurgă la acest pas. Motivul a fost nu coincidenţa de nume, ci experienţa sa care l-ar fi umbrit pe Renato Usatîi, a precizat Alexandr Usatîi. „S-a atins un compromis şi a fost o susţinere politică a socialiştilor”, pe care Usatîi Alexandr a acceptat-o, aşa cum a menţionat el.

Cât timp a fost viceprimar s-a declarat împotriva marşurilor sau acțiunilor unioniste organizate la Bălţi. Administraţia orășenească nu a autorizat unele manifestaţii, dar deciziile au fost contestate în instanță şi magistraţii le-au dat dreptate tinerilor unionişti. „În 2012 în ochii tinerilor care au venit la Bălţi am văzut agresiune, ură, furie de tipul celei pe care am văzut-o la oamenii care în aprilie 2009 au devastat parlamentul şi președinția. Iată care este faţa unionismului”, a declarat Alexandr Usatîi în 2016, la un miting PSRM.

Pachete alimentare cu mesaj electoral

Asociaţia Promo-Lex care monitorizează scrutinele electorale a constatat că Usatîi a distribuit oamenilor în etate şi persoanelor cu necesităţi speciale pachete de alimentare livrate de fundația soţiei lui Dodon „Din suflet”, ceea ce ar putea fi calificat drept coruperea alegătorilor. Alexandr Usatîi a spus că a distribuit pachetele în calitate de şef de filială de partid şi că la acea dată nu era candidat înregistrat. „Nu are legătură cu campania electorală, ci cu sărbătorile pascale”, a afirmat el.

Se promovează în campanie deseori invocând cuvântul profesionalism. A spus că în cazul în care va ajunge primar, prioritate va fi gospodăria comunală, inclusiv gestionarea deşeurilor, repararea drumurilor, diminuarea tarifelor. De asemenea, angajările la posturile publice se vor face în bază de concurs public.

Alexandr Usatîi şi Zina Grecianîi în campanie la Bălţi
Alexandr Usatîi şi Zina Grecianîi în campanie la Bălţi

În Bălţi mai multe servicii au fost concesionate. Zice că ideea nu este rea, dar trebuie de respectate contractele, firmele să facă investiţii, iar municipalitatea să supravegheze respectarea clauzelor contractuale. Să se ajungă la un consens, primăria nu poate pur şi simplu rezilia contractele, nu are echipament şi resurse să preia peste noapte aceste servicii, a spus el.

Se opune închiderii şcolilor şi afirmă că bugetul auster pe care-l are Bălţiul poate fi gestionat eficient şi cu rezultate palpabile.

În declaraţia de venit depusă la Consiliul electoral de circumscripție a indicat că deţine o cincime dintr-o casă de locuit de peste 300 de metri pătrați, dintr-un apartament de 52 de metri pătraţi şi dintr-o altă construcție de 51 metri pătraţi. A mai declarat un garaj, un Renault Megane producţie 2008, două terenuri intravilane, economii de 75 de mii de lei. În 2017 a avut venituri de 60 mii de lei doar din salariu de la Fundaţia „Soluția”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Infografic electoral

XS
SM
MD
LG