Linkuri accesibilitate

Alegerile din Franța, cruciale pentru viitorul UE și NATO


Aproximativ 47,5 milioane de francezi sunt așteptați la vot astăzi pînă la orele 20:00 la Paris și în alte mari orașe.

Francezii au început astăzi să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pentru a decide cine va conduce țara în următorii cinci ani, centristul pro-european Emmanuel Macron sau candidata Frontului Național (extrema dreapta), Marine Le Pen.

Aproximativ 47,5 milioane de francezi sunt așteptați să voteze în intervalul orar 08.00-19.00 (ora locală, prelungit până la 20.00 la Paris și în orașele mari), în condiții de securitate ridicată, pentru care au fost mobilizați peste 50.000 de polițiști, jandarmi și militari.

Emmanuel Macron conducea detașat în ultimele sondaje, cu 62% față de 38% pentru Le Pen. Sondajele s-au dovedit exacte și fiabile în prima rundă a alegerilor, unde cei doi au învins, cu Macron pe primul loc, cu 24% din voturi (21,3% pentru Le Pen).

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:11 0:00
Link direct

Viitorul Uniunii Europene şi al NATO ar putea depinde de rezultatul acestor alegeri prezidenţiale, victoria aşteptată a candidatului pro-UE Emmanuel Macron urmând să fie interpretată de pieţele financiare ca un semn al scăderii riscurilor politice pe continent.

In schimb, Le Pen ar închide frontierele țării și ar părăsi moneda europeană, euro, viitorul Alianței Militare Nord-Atlantice, NATO, fiind, de asemenea, compromis în cazul unei victorii a lui Le Pen, care nu își ascunde simpatia pentru Putin.

Alegerile au loc pe fundalul unui atac cibernetic care a dus o uriașă deturnare informatică. Cantităţi mari de date sustrase de hackeri în ultimele săptămâni din serverele echipei de campanie a favoritului în scrutinul prezidenţial programat duminică în Franţa au fost postate pe site-ul Pastebin. Nu este încă limpede cine ar fi responsabil de aceste atacuri cibernetice, dar WikiLeaks a transmis prin Twitter că încearcă să autentifice o serie de emailuri şi imagini aparţinând echipei de campanie a lui Emmanuel Macron.

În total, e vorba de „zeci de mii de e-mailuri, fotografii și documente atașate, datând cel mai târziu de la 24 aprilie” (a doua zi după primul tur al prezidențialelor), potrivit WikiLeaks. Site-ul creat de Julian Assange, care a transmis pe contul său de Twitter link-ul care duce spre aceste documente, a dat asigurări că nu se află la originea acestei operațiuni de piratare pe care a numit-o imediat cu hashtag-ul #MacronLeaks.

„Este vorba de atacuri cibernetice masive şi coordonate prin care au fost sustrase informaţii interne de diverse tipuri - emailuri, documente contabile, contracte - asociate campaniei electorale. Documentele postate au fost sustrase în urmă cu câteva săptămâni prin atacuri informatice care au vizat conturi personale şi profesionale de email ale mai multor responsabili ai organizaţiei politice En Marche! (În Mişcare!). Cei care au postat aceste informaţii au amestecat documente autentice cu documente false, pentru a genera dubii şi pentru a dezinforma”, a transmis echipa lui Emmanuel Macron.

„Această operaţiune, efectuată în ultimul moment al campaniei electorale, evidenţiază în mod clar o acţiune în scopul destabilizării democraţiei, aşa cum s-a întâmplat în campania scrutinului prezidenţial din Statele Unite”, acuză echipa lui Emmanuel Macron.

Pe parcursul campaniei electorale, echipa lui Emmanuel Macron a acuzat grupuri media pro-Kremlin că au difuzat informaţii false despre el. Benjamin Griveaux, purtătorul de cuvânt al candidatului organizaţiei civice En Marche!, a acuzat direct Preşedinţia Rusiei că ar susţine-o în scrutinul prezidenţial pe Marine Le Pen, liderul formaţiunii extremiste Frontul Naţional. Kremlinul a respins acuzaţiile, argumentând că „nu se implică niciodată în afacerile interne ale altor ţări”.

Autoritățile au atras atenția presei nationale că publicarea, fie și parțială, a conținutului datelor, constituie un delict penal. Ele au fost publicate, parțial, doar pe site-uri de extrema dreaptă.

Macron speră să strângă toate forțele politice democrate în jurul lui, repetând performanța lui Jacques Chirac în 2002 împotriva lui Jean-Marie Le Pen, tatăl lui Marine. Chirac îl învinsese atunci pe fondatorul Frontului Național cu un impresionant 82% din voturi.

Macron, tânăr, modern, denunță în Le Pen o candidată care dorește o Franță izolaționistă și care este sub anchetă pentru deturnare de fonduri europene în calitatea sa de europarlamentar.

Macron este așteptat așadar să devină viitorul președinte al Franței, cu toate că se află la prima campanie electorală din viața sa.

Statele Unite au acuzat oficial Rusia de implicare în scrutinul prezidenţial american pentru a-l favoriza pe candidatul republican Donald Trump, devenit preşedinte. Potrivit unui raport al serviciilor de informaţii americane, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în dorința de a submina sistemul liberal-democratic occidental.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG