Linkuri accesibilitate

Catalonia - alegeri anticipate


La Barcelona în octombrie 2017
La Barcelona în octombrie 2017

O confruntare între reprezentanții mișcării separatiste și candidații care doresc rămânerea Cataloniei în componența Spaniei.

În Catalonia au loc joi, alegerile anticipate, în speranța că vor duce la aplanarea disputei privind independența regiunii. Alegerile au fost convocate de guvernul central de la Madrid, după demiterea oficialilor regional și începerea unui proces penal împotriva acestora pentru că proclamaseră separarea de Spania. Dar chestiunea nu va fi probabil tranșată la urne.

În alegeri, se confruntă reprezentanții mișcării separatiste din bogata regiune nord-estică și candidații care doresc rămânerea Cataloniei în componența Spaniei.

Este așteptată o prezență masivă la urne, scrie AFP, dar nici una dintre cele două tabere nu va obține probabil o majoritate clară, sugerează rezultatele ultimelor sondaje de opinie.

Aceste alegeri sunt urmărite îndeaproape în Uniunea Europeană, care, după șocul cauzat de Brexit, este deosebit de îngrijorată de perspectiva ruperii în două a celei de-a patra economii ca mărime din zona euro.

Când Parlamentul regional al Cataloniei a adoptat proclamația de independență, pe 27 octombrie, guvernul central de la Madrid a luat decizia fără precedent să lipsească regiunea de autonomie și să introducă administrarea directă de la centru. La Barcelona, capitala catalană, au avut loc ample demonstrații, unele pentru, iar altele împotriva independenței.

Fostul lider catalan Carles Puigdemont la o conferință de presă, Bruxelles, 30 octombrie 2017
Fostul lider catalan Carles Puigdemont la o conferință de presă, Bruxelles, 30 octombrie 2017

Convocarea alegerilor anticipate a mai redus tensiunile, dar nu cu mult. Potrivit AFP, campania electorală a fost încordată și neobișnuită. A inclus, de exemplu, întâlniri electorale virtuale ținute prin videolink de liderul destituit al Cataloniei, Carles Puigdemont, care a fugit de justiția spaniolă în Belgia, precum și mesaje în versuri trimise de după gratii de fostul său adjunct, Oriol Junqueras, care se află în așteptarea procesului, fiind acuzat împreună cu alți foști oficiali regionali de rebeliune, răzvrătire și deturnare de fonduri.

Sondajele sugerează un ușor avantaj pentru Stânga Republicană din Catalonia, formațiunea pro-independență, dar alegătorii ar putea favoriza în cele din urmă partidul Cetățenii și pe lidera carismatică a acestuia, Ines Arrimadas.

În urma unei înverșunate campanii anti-naționaliste, Arrimadas speră să câștige și să-l înlocuiască pe Puigdemont ca lideră a guvernului regional.

„Suntem foarte aproape să ne atingem scopul. Joi, ne vom trezi din acest coșmar”, le-a spus politiciana suporterilor, marți, în ultima zi de campanie electorală.

Dar mulți catalani de rând, mai scrie AFP, nu cred că alegerile vor pune capăt crizei independenței, indiferent cine iese învingător.

„Oricine o să câștige, mă aștept la probleme”, spune Marc Botey, un muzician în vârstă de 47 de ani din Barcelona. El va vota cu Stânga Republicană din Catalonia, sperând că aceste alegeri vor clarifica măcar câți susținători ai separării de Spania există în Catalonia. „Vrem să știm câți suntem, ca să putem decide dacă mai merită”, spune Botey.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG