Linkuri accesibilitate

Principalele evenimente anunțate ale zilei.

Câteva repere din agenda zilei prezentată de agenția IPN:

La Chișinău, are loc ședința publică a Consiliului de administrație ANRE în cadrul căreia sunt examinate și supuse aprobării tarifele și prețurile reglementate la gazele naturale pentru anul 2018.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară, urmând, între altele, să audieze un raport de activitate pe anul 2017 al Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

Președintele Igor Dodon se află într-o vizită în Azerbaidjan, care include convorbiri cu liderii azeri pe teme bilaterale.

La Bruxelles, are loc o sesiune a Comisiei de la Veneția în care experții acesteia urmează să adopte o nouă opinie comună cu OSCE/ODIHR despre noua legislație electorală din Republica Moldova.

Ambasada Franței în Republica Moldova, Alianța Franceză și Agenția Universitară a Francofoniei anunță, la o conferință de presă la Chișinău, programul Zilelor Francofoniei 20 - 30 martie 2018.

Iată și câteva repere din agenda internațională prezentată de agenția Reuters:

Noul ministru de externe al Germaniei, Heiko Maas, viziteză Varșovia.

La Madrid, președintele Consiliului European Donald Tusk se întâlnește cu premierul spaniol Mariano Rajoy.

Cancelara Germaniei Angela Merkel se întâlnește la Berlin cu premierul suedez Stefan Lofven.

Merkel călătorește și la Paris pentru convorbiri cu președintele francez Emmanuel Macron. Este însoțită de noul ministrul german de finanțe Olaf Scholz care se va întâlni cu omologul său francez Bruno Le Maire.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov se întâlnește la Astana cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu și cel iranian Mohammad Javad Zarif.

XS
SM
MD
LG