Linkuri accesibilitate

Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale invită la inaugurarea secției de Primire-Urgențe la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, care a fost renovată conform standardelor europene.

Comisia Electorală Centrală se reunește în ședință.

La Biblioteca Națională va avea loc lansarea catalogului: „Manuscrise românești din sec: XIII-XIX”, în colecțiile străine (Rusia, Ucraina, Bielorusia)”, semnat de Valentina Pelin.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:36 0:00
Link direct

Din actualitatea internaţională:

Autoritățile ucrainene și liderii autoproclamatelor republici Donețk și Luhansk ar urma să efectueze astăzi un schimb de prizonieri. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, s-a întâlnit, marți, cu rude ale unor persoane deținute de separatiștii pro-ruși, spunându-le că speră ca totul să decurgă bine și că a așteptat această zi în decursul ultimilor trei ani.

Premierul Turciei, Binali Yildirim, va vizita Arabia Saudită, pentru convorbiri cu regele Salman bin Abdulaziz Al Saud și prințul Mohammed bin Salman.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan va întreprinde o vizită în Tunisia, unde se va întâlni cu președintele Beji Caid Essebsi.

XS
SM
MD
LG