Linkuri accesibilitate

Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău, va avea loc o conferinţă cu tema „Modernizarea învățământului profesional tehnic în Republica Moldova cu sprijinul Uniunii Europene: starea actuală și perspective”.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale prezintă rezultatele proiectului „Familie puternică pentru fiecare copil”.

În Parlament, vor avea loc audieri publice privind progresele realizate în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice.

În cadrul suitei de manifestări prilejuite de centenarul Marii Uniri, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală avea loc programul literar-muzical „Personalități notorii ale reîntregirii”, dedicat folcloristei basarabene Tatiana Gălușcă-Cârșmariu. Începutul la ora 13.00, intrarea este liberă.

Din actualitatea internaţională:

La Kiev în Ucraina, se va afla în vizită președintele Poloniei, Andrzej Duda.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a convocat la Istanbul un summit pan-islamic pentru a discuta decizia Statelor Unite de a recunoaște întregul Ierusalim drept capitală a Israelului.

În Parlamentul European de la Strasbourg va avea loc ceremonia oficială a înmânării premiului Saharov pentru libertatea de gândire. Laureatul anului acesta este opoziţia democratică din Venezuela, unde peste 130 de oameni au fost omorâți în protestele de stradă și peste 500 au fost întemnițați. În luna martie, Curtea Supremă din Venezuela a deposedat Adunarea Națională, care fusese aleasă în mod democratic, de puterile ei și a înlocuit-o cu o adunare populară numită, care să rescrie Constituția țării. Premiul Saharov al Parlamentului European a fost înființat în 1988 pentru a onora personalitățile și organizațiile care militează pentru respectarea drepturilor și libertăților cetățenești. Premiul este în valoare de 50 de mii de euro.

XS
SM
MD
LG