Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Experții Comisiei de la Veneția se află de ieri și până mâine în Republica Moldova, iar în cadrul multiplelor întrevederi urmează să fie discutate proiectele cu privire la modificarea sistemului electoral.

Premierul Pavel Filip se mai află și astăzi în Cehia, într-o vizită începută pe 8 mai, iar ministrul economiei Octavian Calmîc este la Nicosia, în Cipru, la reuniunea anuală a consiliului guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și la un forum al economiștilor și oamenilor de afaceri.

Asociația Presei Independente organizează o dezbatere în satul Rădulenii Vechi din raionul Florești pe tema știrilor false.

Și o discuție despre ziua de 9 mai, dacă ea desparte sau uneşte societatea din Moldova, este organizată de postul public de radio și de televiziune.

Pe plan internațional:

Astăzi urmează să se întâlnească, la Washington, secretarul de stat american Rex Tillerson cu omologul său rus Serghei Lavrov. Pe agendă se afla situația din estul Ucrainei și modul în care ar putea fi puse în practică prevederile acordurilor de la Minsk și situaţia conflictului din Siria. Potrivit unei declarații a departamentului de stat american în chestiunea siriană, Rex Tillerson intenționează sa discute potolirea violențelor, acordarea de asistență umanitară poporului sirian și stabilirea unui cadru în care să se poată discuta găsirea unei soluții politice conflictului care durează de peste 6 ani. Ministerul rus de externe a confirmat întrevederea, dar nu și agenda discuțiilor. Luna trecută, Tillerson a avut întrevederi la Moscova cu Serghei Lavrov și cu președintele Vladimir Putin și, după convorbiri, șeful diplomației americane declarase că ambele părți trebuie să pună capăt „degradării continue” a relațiilor dintre ele.

La centrul Wilson de analiză și cercetări politice din Washington se va discuta despre prezentul și trecutul relațiilor cu Rusia, iar Atlantic Council, un alt think thank influent de la Washington discută despre conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan pe tema enclavei armene din Azerbaidjan, Nagorno Karabah.

Comitetul Senatului american pentru relații externe organizează audieri pe tema influențelor externe crescânde în emisfera vestică.

La Universitatea Georgetown va avea loc o conferință pe tema „știrilor false în Rusia, de unde s-a plecat și unde s-a ajuns”. Invitați sunt directoarea executivă și redactorul-șef al organizației media „Meduza”, care are sediul în Letonia, una din puținele voci independente și credibile de limbă rusă.

XS
SM
MD
LG