Ajunsă astăzi la o vîrstă a maturității creatoare, deosebit de populara violonistă Patricia Kopacinskaia, originară din R. Moldova, dar care trăiește în Elveția, a fost recompensată zilele acestea cu un prestigios Premiu american, Grammy, împreună cu Orchestra de Cameră americană de la Saint Paul, pentru un disc compact cu un program de excepție, intitulat „Moartea și fata”.
În relatările postului nostru de radio s-a vorbit adesea despre Patricia Kopacinskaia (Kopatchinskaja), despre originalitatea și popularitatea demersurilor violonistei născută în Moldova, demonstrate atât în concerte, cât și pe nenumărate discuri. Oricât de prestigios și cu urmări pe plan comercial, premiul Grammy căpătat la New York nu este decât unul din multele ce i-au încununat cariera de-a lungul anilor.
Gradul de popularitate de care se bucură astăzi printre elvețieni, țara în care își are reședința și familia de multă vreme, a putut fi măsurat bine cu o zi în urmă în titlurile adoptate de presa locului. Pentru publicația elvețiană Blick lucrurile stau simplu: „Grammy pentru violonista elvețiană de clasă mondială”. Pentru un un portal web în limba germană, cea care a câștigat un Grammy este „violonista berneză” (din Berna, capitala țării).
„Artist-étoile” sau „star” cum este calificată mereu de presă, între altele, după ce la Festivalul de la Lucerna, anul trecut, a strălucit în șapte concerte diferite, distinsă în septembrie trecut, într-un moment când se afla la București, la Festivalul George Enescu, cu Marele Premiu Elvețian al Muzicii 2017, acordat de Ministerul culturii (Oficiul Federal) „pentru căutarea autenticității artistice și interpretarea muzicii celei mai actuale”, nici nu este de mirare că Elveția și-o revendică asemenea unei glorii naționale.
Pentru cei care o cunosc mai puțin în Moldova, un interviu cu revista britanică BBC Music, poate fi revelator. Patricia Kopacinskaia își puncta parcursul amintind pe scurt câteva elemente precise: repetițiile, de exemplu, la care a asistat copil fiind, ale părinților ei, soliști de muzică populară în Moldova și Uniunea Sovietică, intenția de studia compoziția atunci când la vârsta de 13 ani, a ajuns la Viena, studiile la Berna unde, la un festival dedicat compozitoarei ruse Galina Ustvolskaia, fiecare piesă pe care a auzit-o „am resimțit-o ca o explozie în cap, incomparabilă cu orice auzisem până atunci, [și] mi-a schimbat lumea interioară”.
A regăsit apoi „sunetul țării noastre” atunci când a început să cânte împreună cu regretata pianistă Mihaela Ursuleasa, Sonata a treia, „în caracter popular românesc” de George Enescu, l-a descoperit apoi pe Gyorgy Kurtag, pentru ea „maestrul timpurilor noastre”, iar mai recent, lucrând cu Orchestra de Cameră din Saint Paul, în Statele Unite, pe compozitorul Michael Hersch, despre ale cărui compoziții spune „că nu știe nici o altă muzică a generației mele care să mă atingă atât de mult și să mă lase fără cuvânt, lipsită de orice contradicție.”
În momentul anunțului câștigării Premiului Grammy
împreună cu Orchestra de Cameră din Saint Paul, publicația populară „Schweizer Ilustrierte” o prezenta pe muziciana originară din R. Moldova citîndu-i spusele: „O violonistă este o luptătoare singuratecă. Ea trebuie să vadă singurătatea ca pe o parte a „job”-ului ei. Ea îi permite să se concentreze mai intens asupra a ceea ce face”.
Dacă fata, copilul Patriciei Kopacinskaia, ocupă un loc la fel de central în viața ei, până la o face să-și uite „job-ul și tot ce este legat de el”, familia și muzica nu se confundă pînă la a-i
Identitatea unui artist stă în muzica pe care o cîntă...
„schimba identitatea”. Ea replică la sugestia celui ce o intervievează: „Știți ceva? Identitatea unui artist stă în muzica pe care o cîntă. Practic, el trebuie să se dizolve complet în interpretarea ei și să se întrupeze în ceea ce povestește. Personalitatea artistului trebuie să fie într-atât de mare, ca prin hotărârea pe care o arată să dea naștere tensiunii [creatoare]. Fiindcă, dacă nu este nimic de „rezolvat” în ceea ce cântă, atunci totul este un deșert”.
Cine a urmărit concertele sau înregistrările pe disc ale Patriciei Kopacinskaia știe că toate sânt încărcate de electricitate, de un soi de angajament voluntar, pentru ceea ce criticii numesc „interpretări radicale”. „Muzica – spune ea - este asemenea gătitului. Te afli într-o situație în care repeți cu o orchestră sau un dirijor. Notele sînt pe pupitru, ai repetat piesa, toate ingredientele sînt acolo. Acum, însă, trebuie să le «gătești» împreună cu ceilalți. Rețeta este aceeași, dar de fiecare dată, cu fiecare partener nou, iese la iveală și ceva nou. Chiar dacă „gătitul” nu reușește total, rezultatul poate fi interesant”.
S-ar spune că violonista și-a creat o filozofie pentru, spune ea, a evita să devină „un monument, ceva mort”. „Lucrez cu tot ce mă înconjoară. E calea cea mai bună de a nu deveni plicitisit niciodată.” „O piesă nu trebuie cîntată niciodată la fel. Ea trebuie să sune diferit pentru fiecare persoană. Lucrul cel mai important în viață este să rămâi student, să te dezvolți și să nu rămâi înțepenit în ceea ce poți cel mai bine. Chiar dacă faci greșeli. Este la fel de important ca și a cînta notele corect”.
O atitudine de viață pe plan artistic ce este recompensată astăzi deplin de premiul Grammy, ce îi este acordat atât în calitate de violonistă, cât și de creatoare, fiindcă ea este aceea care a transcris pentru orchestră de cameră celebrul cvartet al lui Schubert, „Moartea și fata” și a decis să alterneze mișcările cvartetului cu scurte piese muzicale, compuse tot pe tema discursului despre moarte.
În mod remarcabil, aceste piese urmează o istorie cronologică, între ele aflîndu-se un Psalm bizantin, orchestrat de Kopatcinskaia, un madrigal de Gesualdo, o Pavană de John Dowland, și două scurte piese ale lui Kurtag. Parteneră artistică și dirijoare a unor concerte din 2014 cu Saint Paul Chamber Orchestra, Patricia Kopacinskaia este astăzi cumva la ea acasă și în Statele Unite.
