Linkuri accesibilitate

Editura Gallimard și suspendarea anunțată a publicării pamfletelor antisemite ale lui Céline (VIDEO)


Louis-Ferdinand Céline

„De ce o editură atît de prestigioasă cum este Gallimard își asumă riscul să publice această antologie de texte antisemite și rasiste, susceptibile să alimenteze, prin cauțiunea sa editorială, pasiunile antievreiești?” (Annick Duraffour).

Celebra editură pariziană Gallimard a anunțat anul trecut că intenționează să publice, în mai 2018, un volum intitulat „Scrieri polemice”, în care urmau să fie reeditate trei dintre cele mai cunoscute texte antisemite și rasiste ale ziaristului și scriitorului Louis-Ferdinand Céline, apărute în anii 1937-1941. Anunțul a dat naștere unor ample dezbateri și proteste în presă și printre scriitorii editurii, ceea ce l-a determinat pe Antoine Gallimard, în cele din urmă, să „suspende” publicarea volumului.

Joi 11 ianuarie, Antoine Gallimard a transmis un text Agenției France Presse în care afirma: „în numele libertății mele de editor și a sensibilității față de epoca mea, suspend acest proiect [de publicare a pamfletelor antisemite ale lui Louis-Ferdinand Céline], considerînd că nu sînt reunite condițiile metodologice și memoriale pentru a-l realiza în liniște”.

Proiectul inițial viza, în termenii utilizați de Gallimard, publicarea unei „ediții critice” a pamfletelor („Bagatelles pour un massacre”, 1937, „Ecole des cadavres”, 1938, și „Les beaux drapeaux”, 1941), „fără nici un fel de complezență”. Editorul recunoștea, în decembrie, după primele reproșuri ce i s-au făcut în mod public, că „Pamfletele lui Céline aparțin istoriei antisemitismului francez cel mai infam. Dar, a le condamna la cenzură ar însemna să se ridice obstacole împotriva punerii depline în lumină a rădăcinilor și a efectelor lor ideologice, să se creeze o curiozitate nesănătoasă, acolo unde ar trebui să fie exercitată facultatea noastră de judecată.” Antoine Gallimard conchidea: „înțeleg și împărtășesc emoția cititorilor pe care perspectiva apariției acestei ediții îi șochează, îi rănește și îi neliniștește pentru rațiuni evidente de ordin uman și etic”.

În fața ultimei precizări este relativ greu de înțeles ce l-a făcut pe editor - în afara unor eventuale considerații de ordin financiar - să dea lumină verde unui asemenea proiect, cu atît mai mult cu cît textele în cauză nu sînt interzise în Franța, se pot citi pe Internet sau cumpăra în anticariate, și ar urma să intre în domeniul public, libere de drepturi, în 2031 (la împlinirea a 70 de ani de la moartea scriitorului). Atît Céline, cît și văduva sa, Lucette Destouches, astăzi în vîrstă de 105 ani, s-au opus republicării textelor, tot așa cum Cioran a refuzat, cît a trăit, o reeditare completă în România sau Franța a controversatului său volum cu pasaje antisemite „Schimbarea la față a României”.

Céline – constatau într-un interviu, în februarie anul trecut, doi specialiști în opera și viața sa – nu are, practic, nevoie de acuzatori. S-a acuzat singur și e suficient să-i citești declarațiile, între care o scrisoarea adresată în 1939 lui Robert Brassilach, editorul publicației extremiste, pro-naziste, „Je suis partout”, executat în februarie 1945, după ce De Gaulle îi refuza orice clemență. „Eu, cum bine știți, sînt rasist și hitlerist... Urăsc în mod absolut, fundamental, instinctiv, sub toate formele, evreul, evreii, evreimea. O ură perfectă” – îi scria Céline...

La baza proiectului reeditării pamfletelor lui Céline, s-ar fi aflat – comunica Gallimard la 20 decembrie 2017 – o așa-numită „ediție critică” publicată în 2012, în Québec, Canada, de editura Edition 8 și adnotată de un profesor universitar, Régis Tettamanzi. Editorul francez preciza că notelor lui Tettamanzi avea să-i adauge o prefață redactată de scriitorul și jurnalistul literar respectat, Pierre Assouline.

La ora declarațiilor editorului, scandalul era declanșat. Cu cîteva zile înainte, într-un interviu acordat publicației CRIF (Consiliul reprezentativ al instituțiilor evreiești din Franța), doi cunoscuți specialiști, Annick Duraffour și Pierre-André Taguieff, co-autori ai volumului Céline, rasa, evreul. Legendă literară și adevăr istoric (Céline, la race, le Juif. Legende littéraire et vérité historique, Fayard, 2017) își exprimaseră pe larg rezervele.

Ele se refereau, nu pe ultimul loc, la credibilitatea științifică a autorului ediției canadiene, profesorul de literatură franceză Régis Tettamanzi, cunoscut și ca autor al unei teze de doctorat în 1999, referitoare tot la pamfletele céliniene. „Aparatul notelor de subsol este sumar, cu lacune, bibliografia este extrem de insuficientă și comportă numeroase inexactități” – afirmau între altele cei doi experți literari, amintind de criticile grave aduse deja cărții lui Tettamanzi, în lucrarea apărută la Fayard.

„De ce, în asemenea condiții, o editură atît de prestigioasă cum este Gallimard își asumă riscul să publice această antologie de texte antisemite și rasiste, susceptibile să alimenteze, prin cauțiunea sa editorială, pasiunile antievreiești care renasc în Franța din toamna anului 2000? Complezența față de tot ce îl privește pe Céline, de care dau dovadă anumite medii literare și edituri, se învecinează cu iresponsabilitatea morală și politică”, atrăgeau atenția Annick Duraffour și Pierre-André Taguieff.

Reacțiile pro sau contra proiectului Gallimard s-au făcut auzite în ultima lună din toate cercurile intelectuale și politice. Francis Kalifat, președintele Consiliului reprezentativ al instituțiilor evreiești, a făcut apel la editura Gallimard să renunțe la proiect, deoarece pamfletele reprezintă „o incitare insuportabilă la ură antisemită și rasistă”.

Prefectul Frédéric Potier, delegat interministerial pentru lupta împotriva rasismului, antisemitismului și a urii anti-LGBT, a cerut editurii să dea „garanții” că va acompania ediția cu un aparat critic serios. Pînă și primul ministru al Franței, Édouard Philippe, un cunoscător de literatură, s-a exprimat, afirmînd la 7 ianuarie: „Nu îmi este teamă de publicarea acestor pamflete, dar ele vor trebui să fie acompaniate cu grijă”, adăugînd „există rațiuni perfecte de a detesta omul, dar nu poate fi ignorat scriitorul și locul său central în literatura franceză.”

Cert este că polemica în jurul lui Céline nu a mai atins un asemenea grad de tensiune din 2011, cînd o decizie guvernamentală anunța includerea sărbătoririi scriitorului, la împlinirea a 50 de ani de la moartea sa, între „celebrările naționale” ale anului. Protestul public de atunci al activistului și avocatului Serge Klarsfeld, împotriva includerii „infamului Céline printre cei «a căror viață, operă și conduită morală, a valorilor pe care le simbolizează sînt astăzi recunoscute ca remarcabile”, a fost auzit. Frédéric Mitterand, ministru al culturii atunci, anula celebrarea națională. Antoine Gallimard, astăzi, pare să se încline în fața unor argumente la fel de copleșitoare.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG