Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Din agenda zilei din Moldova:

Conferință de presă anunțată de președintele Moldovei, Igor Dodon, fără o temă anume. Ea are loc după schimbul de replici între președinte si coordonatorul coaliției guvernamentale Vlad Plahotniuc.

Si Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” se va adresa presei informând-o despre campania „Un milion de mâini”, care se lansează în scuarul catedralei metropolitane din Chișinău.

După amiază va avea loc și o ședință a guvernului.

O altă conferință de presă este anunțată ca organizată de Partidul „Partidul Nostru,” la care va fi vorba despre situația liderului acestui partid, primarul de Bălți, Renato Usatîi, care susține că i se încalcă drepturile.

O delegație a camerei inferioare a parlamentului german (Bundestag) își încheie astăzi vizita în Moldova.

Din agenda internațională:

Secretarul de stat american Rex Tillerson se va afla timp de două zile la Londra.

La Strasbourg, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prezintă raportul său despre starea Uniunii.

Tot la Strasbourg au loc ședințe ale comitetelor de cooperare între Uniunea Europeana si cele patru țări din Asia Centrala: Kazahstan, Kirghistan, Uzbekistan si Tadjikistan.

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europenei – Comitetul de co-raportori pentru Azerbaidjan va face o vizită la Baku.

La Baku are loc și ședința tribunalului care judecă cazurile împotriva activiștilor pentru drepturile omului Leyla si Arif Yunus.

Ministrul iranian de externe Javad Zarif se va afla la Soci, in Rusia.

La Washington, comisia Tom Lantos pentru drepturile omului discuta despre parteneriatul multisectorial necesar pentru combaterea traficului de persoane.

XS
SM
MD
LG