Linkuri accesibilitate

Absenţa ostentativă a ministrului german de interne de la summitul integrării


Migranți la frontiera germano-austriacă la Achleiten lîngă Passau în 2015
Migranți la frontiera germano-austriacă la Achleiten lîngă Passau în 2015

Ministrul federal de interne Horst Seehofer a refuzat să participe la reuniunea la care a luat parte şi cancelara Angela Merkel, dar a avut, în schimb, o întrevedere cu cancelarul austriac, care propune înfiinţarea unor centre pentru refugiaţi, situate în afara UE.

La invitaţia cancelarei Angela Merkel s-a desfăşurat astăzi la Berlin aşa numitul „Summit al integrării”. În centrul dezbaterilor s-au aflat problemele legate de cursurile de integrare şi măsurile contra discriminării străinilor. La reuniunea amintită au participat reprezentanţi ai organizaţiilor de migranţi, cît şi mai mulţi miniştri ai cabinetului federal. Ministrul creştin-social de interne, bavarezul Horst Seehofer, care răspunde şi de problema integrării, nu a participat la acest summit. El şi-a justificat absenţa prin faptul, că la întîlnirea cu Merkel a fost invitată şi jurnalista de origine turcă, Ferda Ataman, care l-ar fi denigrat într-un articol. În articolul amintit, Ataman a criticat folosirea abuzivă a cuvîntului „patrie” şi a înfiinţării unui „minister al patriei” (Heimatministerium) de care răspunde Seehofer.

Unul dintre liderii comunităţii turcilor din Germania, Gökay Sofuoğlu, a criticat absenţa lui Seehofer.

Corespondența zilei de la William Totok
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00
Link direct

Într-un interviu acordat postului de radio SWR, Sofuoğlu a spus că el are impresia că Seehofer nici nu doreşte să discute despre viitorul ţării cu migranţi şi alţi reprezentanţi ai guvernului.

Cu prilejul reuniunii s-a anunţat că se pregăteşte un „plan naţional de acţiune” privind integrarea. Planul îi are în vedere atît pe azilanţi, cît şi pe migranţi din ţările Uniunii Europene care s-au stabilit în Germania.

Ministrul de interne, Horst Seehofer, care în ultimele zile a prezentat mai multe proiecte privind stoparea migranţilor, respinse de Angela Merkel, a preferat să aibă o întrevedere cu cancelarul austriac, Sebastian Kurz. Acesta a dezvăluit postului de televiziune austriac, ORF, că mai multe ţări europene pregătesc un proiect care prevede înfiinţarea unor tabere pentru refugiaţi situate în afara Uniunii Europene. În aceste centre refugiaţii vor putea fi găzduiţi, dar nu li se vor putea oferi condiţiile de trai ca-n Europa centrală.

Proiectele, deocamdată, sînt confidenţiale. Potrivit postului naţional de radio din Germania (DLF), existenţa acestor proiecte a fost confirmată şi de Danemarca. Mass-media din Austria susţine că aceste tabere urmează să fie înfiinţate în Albania. Seehofer a declarat după întîlnirea cu Sebastian Kurz că susţine proiectele austriece privind „securizarea frontierelor” UE. Dacă frontierele europene vor fi asigurate, nu vor mai fi necesare măsuri de „apărare a graniţelor interne”, a mai spus ministrul german. Cancelarul austriac a subliniat că el mizează pe o „colaborare regională”, implicînd Roma, Viena şi Berlinul. Asta, deoarece mulţi refugiaţi ajunşi în Italia încearcă să vină în Germania. Kurz şi-a exprimat speranţa că va găsi şi sprijinul altor state UE.

Austria preia, prin rotaţie, la 1 iulie preşedinţia Consiliului UE şi şi-a propus ca acţiune prioritară rezolvarea problemei de securizare a frontierelor.

XS
SM
MD
LG