Bucuria învierii vă dorim s-o aveţi în suflete în toate zilele

Chiar dacă discursul oficial spunea cu totul altceva, principalele mecanisme, prin care s-a încercat distrugerea locaşurilor sfinte şi eliminarea credinţei religioase în statele comuniste, au fost măsurile administrative şi toate acele multe acţiuni abuzive, despre care îşi mai amintesc şi astăzi preoţii şi enoriaşii.

- „Dădeau jos clopotniţele de pe biserici.”
- „Crucile le scoteau şi le fărîmau, dar părinţii mei şi mai mulţi bătrâni s-au dus şi le-au strâns toate crucele celea, aşa bucăţi în căruţă şi le-au dus la ţintirim şi în ziua de azi şed. Da aişti, care au stricat crucile, au murit toţi, au dus foarte grea viaţă.”
- „În perioada ateismului totalitar eram urmăriţi cu toţii. Dacă cineva frecventa biserica era numaidecât luat la evidenţă, fie el elev la şcoală, nemaivorbind de stundeţi, profesorii şi ceilalţi.”
- „Părinţii mei îmi lămureau despre Dumnezeu, dar eu, dacă eram membră de partid, eu nu credeam defel.”

Așadar, despre ateism şi prigoana credinţei pe timpul URSS.

La sfîrșit de săptămînă cu EL și cu Valentina Ursu

Conform ultimului sondaj, biserica rămâne şi în continuare instituţia în care moldovenii văd cel mai de nădejde sprijin. 78 % dintre respondenţi au spus că au o oarecare încredere şi foarte multă încredere în ea. Dar cei, care au trăit pe timpul puterii sovietice îşi mai amintesc şi astăzi cum comuniştii doreau să educe un om nou, fără Dumnezeu, un robot, care să execute ordinele partidului. Creştinii nu aveau voie să-şi boteze copiii, să se cunune. Din cauza că mai multe sfinte locaşe erau închise, creştinii erau nevoiţi să parcurgă distanţe mari pentru a asista la sfintele slujbe. Cu toate acestea, unii nu şi-au pierdut credinţa, rezistând prigoanei şi interdicţiilor impuse de stăpânirea de atunci.

La microfonul Europei Libere amintiri ale enoriaşilor:

- „Noi învăţam la şcoală, la universitate, învăţam peste tot ateismul, care interzicea să credem în Dumnezeu.”
- „Atunci, pe timpul cela, era ateismul, care era contra religiei. Nici la biserică să nu mergem, să nu ne împărtăşim.”
- „Erau două biserici în sat. Una în genere a fost închisă îndată, după ce regimul comunist a dat comandă. Dar una tot pe ascuns şi cu mare greu. Ştiu că au ucis şi preotul din sat şi pe matuşca au ucis-o, ca să se lepede de credinţă.”
- „Ţin minte, că mămică se ducea la biserică pe ascuns. Ţin minte, că eram în clasa a opta, la examenele de literatura rusă am primit nota trei, de aceea că am fost la biserică.”
- „Eu m-am cununat acasă, fiindcă eram membră de partid. Şi eu acasă m-am dus la părinţi, am chemat preotul şi în casa mare ne-a cununat, după toate regulile. Şi doi copii tot pe ascuns i-am botezat, din cauza că regimul comunist nu dădea voie. Mai în scurt, erau împotriva lui Dumnezeu.”
- „Când eram copilă, ţin minte, că mă duceam la biserică cu bunica, sau cu mămica mea. Şi când veneam la şcoală – că voi sunteţi copii inteligenţi, ţineţi cu Dumnezeu, cel care nu este.”
- „Comuniştii mai mult nu credeau în biserică, nu trebuie de crezut în Dumnezeu, pentru că aşa era politica atunci, de sus, de la Moscova, nu de aici.”
- „Hotea i zapreşceali, daje comunistî toje hodili, tolico nikto nicivo ne znal.”
- „De pildă, care erau secretarii organizaţiilor de partid, chiar şi pedagogii, care ei nu credeau, dar în faţa copiilor aşa şi spuneai că nu e Dumnezeu şi nu vă duceţi acolo, vă ademenesc cu câtevai bomboane, cu lumânările celea. Erau diferite, ţin minte chiar înainte de Paşte, de Crăciun ne spuneau, că asta e o legendă, că iaca, vă spune că a fost Isus Hristos, asta e o poveste şi câte şi mai câte.”
- „Au fost închise bisericile, în multe sate au fost închise.”
- „În sat la noi a fost un om, moş Petrea Creţu îi spuneau. Şi când au venit comuniştii să închidă biserica, el s-a culcat aşa, în faţa uşilor, dar uşa era închisă. Şi părintele nu putea să facă nimic. Oamenii l-au ajutat. Şi era unul, secretarul organizaţiei comsomoliste, Grişa îi ziceau. Şi-i zice: măi băiete, tu păşeşete peste mine şi rupe lăcata, şi intră, şi pune surguci. Şi ei n-au îndrăznit. Şi datorită la asta, biserica, eu sunt din Rezeni, raionul Ialoveni, a lucrat biserica ceea.”
- „Era un comunist, buhalter de colhoz. Şi avea el un prieten combainer. Dar în faţa lui trăia preotul şi avea răstigniri cu Isus Hristos la fântână, la poartă. Aşa era înainte la preot. Dar el trăia peste drum, şi la dânsul veneau comunişti. Şi spune, iaca Gheorghe Fiodorovici, mata cum poţi să te uiţi la chestia asta? Mata eşti comunist şi ţii asta la poartă. L-au pus pe acela şi au tăiat crucile de la poartă şi le-au dus la pârău.”

- „La noi în casă tata a ascuns o cruce. Cândva la noi biserica s-a închis în ʼ54. În anii ʼ90, când era, atunci a scos crucea şi a pus-o la biserică.”

- „La noi mama a fost contra ca tata să se ducă să intre în partid. Mama a spus, că eu mă despart, cu cinci copii nu mă tem, dar mă despart, dacă tu te duci. Fratele lui era. El zicea, că are să-mi dea post şi încolo-încoace. Am fost şapte şi n-am fost în partid nici unul. Comsomolişti am fost toţi, Dumnezeu să ne ierte.”
- „Oamenii, care erau inteligenţi, aveau un post oarecare, ei se ducea pe ascuns, botezau copii, se cununau pe ascuns ca să nu-i ştie nimeni. Dacă erau într-un raion, se duceau în alt raion, ori prin cunoscuţi, dar totuşi aveau o frică de Dumnezeu, o credinţă oarecare în suflet aveau de la Dumnezeu.”
- „Ţin minte că răstignirea lui Isus Hristos era în casă la noi. Tata meu spunea aşa: băieţi, iaca uitaţi-vă, asta e religia noastră strămoşească.”

Au fost amintiri din perioada sovietică. Precum aţi auzit, regimul comunist a adus o mare daună credinţei strămoşeşti. Despre asta vorbeşte şi parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Chişinău, părintele Pavel Borşevschi. El a păstrat dreapta credinţă, aşa cum spune el, pentru că au păstrat-o părinţi şi bunicii lui.

Părintele Pavel Borșevschi

Pavel Borşevschi: „Ascultarea faţă de părinţi era primordială în familia noastră, eu fiind al şaselea copil. Mai cu seamă, că mămica nu mi-a dat voie să fiu nici octombrel. Pe urmă eu cravata pionerească am mai purtat-o, fiindcă cântam în cor la şcoală, cor de băieţi, că îmi plăcea foarte mult să cânt. Şi m-a prins mama odată cu cravata în buzunar şi mi-a zis: ce, porţi ştreangul lui Lenin la gât? Cu care a gâtuit creştinii Lenin? Uite, cât sânge are pe dânsa, a sfinţilor mucenici. Şi tu îl porţi până astăzi. Şi de atunci l-am urât pe Lenin foarte-foarte şi pe cei care mai sunt în partidul lui îi compătimesc şi mă rog ca Dumnezeu să-i ducă de acolo cât mai departe.”

Europa Liberă: Lenin a prigonit biserica.

Pavel Borşevschi: „Puţin spus – prigonit. Lenin a încercat să o distrugă, să o înlocuiască biserica cu un alt ideal – marxist-leninist. Cu o ideologie nouă, pentru că religia, totuşi, nu este o filozofie. Religia este o relaţie vie cu Dumnezeu, chiar dacă vorbim de relaţie vie cu Dumnezeu, că aşa din latină traducem noi, a lega pe om cu Dumnezeu, vorbim numaidecât de o persoană. Deci, Dumnezeu nu este o idee, Dumnezeu nu poate fi un bine abstract, o putere, cum zic unii. Dumnezeu este aşa, cum îl sărbătorim noi la Paşte – Cel care s-a născut, s-a întrupat pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mîntuire şi în zilele lui Pilat din Pont a fost răstignit, s-a îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Asta e simbolul credinţei noastre.”

Europa Liberă: Părinte Pavel, este adevărat, că Biblia era interzisă? Nici nu putea fi cumpărată?

Pavel Borşevschi: „Da Biblia era nu numai interzisă, dar nu o puteai găsi nicăieri. Noi aveam la Băcioi în sat moşu Toma, care avea Biblia şi Psaltiria şi el i-o da mamii şi zicea: uite, ţi-o dau. Dar mama vroia s-o cumpere. Dar el spunea: nu, nu ţi-o vând, ţi-o dau să mai citescă copiii. Era Cartea cărţilor, nu o avea orişicine. Bunelul meu, Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii, nouă copii avea şi a fost consilier la biserică, cu Psaltiria în mînă a răposat bunelul. Biblia este, de fapt, nu pur şi simplu istoria omenirii, dar prezenţa lui Dumnezeu în istoria noastră.”

Europa Liberă: Deşi se considerau atei, mai toţi liderii politici s-au grăbit să-şi exprime ataşamentul faţă de biserica ortodoxă, începând cu anul 1989, anul renaşterii naţionale.

Pavel Borşevschi: „Da, pentru că ei au simţit de acum schimbarea, că înapoi întoarcere nu mai este şi cumva, ataşându-se de biserică... Îmi amintesc aici de un banc: când un ateu nu putea nicidecum în localitatea lui să închidă biserica, pentru că asta era, de fapt, aceea pentru ce erau lăudaţi ateii. Un activist de partid îl întreabă pe celălalt din raionul vecin: daʼ cum tu ai reuşit? Da eu m-am dus noapte cu starostele, l-am îmbătat, i-am luat cheile şi în loc de icoanele lui Hristos, Maicii Domnului, arhanghelilor l-am pus pe Karl Marx, Friedrich Engels şi nu a intrat lumea în biserică au scuipat, au ieşit afară şi n-au mai vrut să intre în biserică. Deci, acum ei se fac ctitori de biserică, de mănăstiri. Ştiţi, lucrul ăsta nicidecum nu-i pot îndreptăţi.”

Europa Liberă: Dar ei cred, că ar fi o iertare de păcate...

Pavel Borşevschi: „Nu este corect. Lucrul material dat în biserică, sau aşa numita binefacere, este de fapt o obligaţiune chiar şi a oamenilor, care au simţ. Dacă nu o fac, vai de capul lor. Dar a creştinilor este o viaţă, asta e viaţa lor de totdeauna. Şi Dumnezeu, Tatăl nostru cel ceresc este milostiv continuu. Şi peste buni, şi peste cei răi plouă şi soarele străluceşte. Dar repet, e un simţ al orişicui.”

Europa Liberă: Părinte, am avut opt ani de guvernare comunistă, ţinem minte şi o declaraţie, pe care o făcea ex-preşedintele Vladimir Voronin, spunând că Isus Hristos ar fi fost comunist. Vreau să vă întreb: cum înţelegeau enoriaşii situaţia din Republica Moldova, unde şeful statului se declara şi comunist şi creştin?

Pavel Borşevschi: „Eu am avut ocazia de două ori să-l spovedesc pe domnul preşedinte de atunci, Voronin. Rugămintea mea a fost şi într-un caz, şi în altul de a schimba denumirea Partidului Comuniştilor. Şi zice: părinte, numaidecât o facem. Şi a făgăduit şi la adunarea preoţilor la Mitropolie lucrul ăsta, tot în primul lui mandat.

Pe urmă, în al doilea mandat, parcă l-a schimbat cineva radical. Mai nu m-a şi aresta domnul preşedinte, pentru 7 aprilie atunci. Tare vreau ca domnul preşedinte Voronin să-şi asume responsabilitatea de tot ce s-a întâmplat pe 7 aprilie. Totalmente. Pentru că a fost preşedintele ţării. Dacă el mai pretinde, că mai vrea să se împărtăşească, la spovedanie trebuie să spună lucrul ăsta, că e lucru mare, totuşi. S-a vărsat şi sînge acolo. Eu ştiu sigur, că acolo n-au fost toate jertfele încă identificate şi n-au fost numiţi toţi acei, care au avut de suferit. Eu ştiu sigur lucrul acesta.”

Europa Liberă: Vin aici şi se spovedesc, în casa Domnului, la biserică?

Pavel Borşevschi: „Da. Da, am avut fetiţe, care au fost violate. Au fost batjocuriţi tinerii noştri.”

Europa Liberă: Să revenim la ceea ce vă întrebam: a fi comunist, lider al comuniştilor şi a fi creştin.

Pavel Borşevschi: „Sunt lucruri incompatibile, pentru că ateu înseamnă „a mă împotrivi lui Dumnezeu”. Deci, nu poţi să spui, că crezi lui Dumnezeu, atunci când eşti în partidulm comunist, ateist.”

Europa Liberă: Păi şi atunci când domnul Voronin zicea, că Isus Hristos ar fi fost comunist, asta ar fi totuna cum ai spune, că Dumnezeu este ateu?

Pavel Borşevschi: „Când un om vorbeşte astfel de cuvinte, el nu este sănătos la minte. Sunt cazuri, când Dumnezeu îi ia omului mintea sănătoasă. Şi cred că atunci era nebun domnul preşedinte. Pentru că un om sănătos, nu poate să-l numească pe Hristos comunist.”

Europa Liberă: Aşa sau altfel, având un preşedinte comunist, fiind şi creştin, enoriaşii mergeau după el.

Pavel Borşevschi: „Eu nu vreau să spun, că enoriaşii mergeau. În biserică anul 1989-90, renaşterea aşa-numită spirituală în Moldova au apărut mulţi din cei, cărora li s-a părut lor cumva, că în biserică pot găsi un refugiu, pentru că simţeau ei că li se duce pământul de sub picioare. Şi au venit cu tot cu bilet de partid, chiar dacă l-au lepădat biletul, dar în inima lor au rămas. Chiar şi în faţa unor slujitori, îţi pui mîinile în cap azi, când vezi, că ei încearcă cumva să facă o cârdăşi cu biserica, să creadă ei cumva că pot avea cârdăşie cu comuniştii. Nicidecum.

Dar dacă creştinii i-au votat, eu şi până acum le spun: oameni buni, ce înseamnă a vota comunismul? Secera şi ciocanu? Înseamnă, că în loc de cruce la mormânt trebuie să aveţi secera şi ciocanul să vi le punem. Nu mai merge preotul, vă dau flagul cel roşu, cu secera şi ciocanu şi mergeţi cu el la cimitir, pentru că aţi crezut, totuşi. Voi nu v-aţi lepădat de credinţă. Apostolul Pavel zice clar, în Egipt, atunci, când s-au pocăit cei de acolo, că ei au stricat capişte idoleşti. Asta şi noi o facem, odată ne-am întors, odată am zic – cred într-un Dumnezeu şi mai mult nu mai fac nici o cârdăşie cu cei care sunt atei.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, am înţeles, chiar Patriarhia rusă a ieşit cu iniţiativa să fie condamnat comunismul. Mai recent, am auzit că ar putea şi Mitropolia Moldovei să ceară acest lucru.

Pavel Borşevschi: „Da, foarte corect. Şi, după câte ştiu, mitropolitul Vladimir aceeaşi părere o are. Ţin minte foarte bine, când s-a terminat cu puterea Partidului Comuniştilor, în 2009, s-a bucurat foarte mult mitropolitul Vladimir, zice, am scăpat de o robie groaznică.

Cu toate, că unii ziceau că s-au făcut unele colaborări şi unele conlucrări. Dar vreau să vă zic, că biserica, în unele cazuri, mai ales ierarhul bisericii nu poate să nu aibă tangenţe cu cel, care stă în fruntea statului.”

Europa Liberă: Pe de altă parte am auzit, că pe timpul URSS erau feţe bisericeşti, care îndeplineau misiunea de securişti, de KGB-işti.

Pavel Borşevschi: „Erau, cu mare părere de rău unităţi, care chiar aveau funcţii la KGB, la Securitate. Dar de facto fiecare preot era chemat la a doua persoană de la Departamentul pentru culte, unde a doua persoană era numaidecât de la Securitate. Şi el îţi punea întrebări din acestea directe unui preot. Orişicare preot era numaidecât interogat şi trebuia să spună. Dacă nu răspunea, era chemat la arhiepiscop şi era întrebat: de ce tu nu vreai să vorbeşti în cazul dat.

Şi majoritatea preoţilor ce făceau? Vorbeau de bine. Acei care îi vorbea de bine pe fratele lui, aceia nu erau pur şi simplu nu băgaţi în seamă, puteau ori şi când să fie mutaţi de la parohie. Pentru că, mă rog, atunci se considera patriotism cei care într-adevăr colaborau şi care aveau şi salarii de acolo. Aceia nu mai pot fi nici în biserică de acum, acolo e groază de acum, e clar că.

Noi o dată am dat jurământ, de a sluji numai pe Hrisos Dumnezeu şi numai lui avem să-i slujim toată viaţa. Şi Doamne fereşte, când un preot vrea să fie dregător, primar, sau viceprimar, sau consilier, sau altceva. Nu este permis absolut unui slujitor. Ce vreau să vă zic? Nouă ne era interzis să vorbim predică. Dacă vorbeam ceva mai mult, preoţii ăştea erau scoşi, aruncaţi undeva la periferie şi urmăriţi. Urmăriţi de Securitate, urmăriţi de acei care erau la putere atunci, dar mai cu seamă de Securitate. Prin poliţia locală, preşedintele executivului de acolo, scriau asupra lui. Aşa era timpul.

Dar chestia era în altceva, că dreptul nostru, noi eram un fel, cum se zice la şcoala noastră teologică la Moscova – trebuia ispolniteli. Trebuia să facem trebuinţă. Botezam, cununăm, să sfinţim, fără vorbă. Un preot, Dumnezeu să-l ierte, părintele Augustin, când l-a cununat noaptea pe secretarul de partid de la Suruceni şi aista l-a rugat să pună draperiile, să tragă să nu vadă nimeni, cu o lumânare numai, nu cu lumina electrică, să nu vadă nimeni, noaptea. Şi de-acum după ce l-a cununat, el întreabă: dar de ce părinte, mata când m-ai cununat, erai cu veşmântul pe dos îmbrăcat? Dar aista zice: cum să-ţi spun eu ţie? De fapt, din cauza, că era întuneric. Dar, îi zice, pentru că voi tot faceţi pe dos. Vorbiţi una şi faceţi alta. Ca şi Voronin şi cu partidul lui. Ruşine să-i fie. Tot e pe dos până azi.”

Europa Liberă: Părinte Pavel, dar putem vorbi de biserică în afara politicii şi politicul în afara bisericii?

Pavel Borşevschi: „Trebuie să vorbim.”

Europa Liberă: A trebui şi a fi e mare diferenţă.

Pavel Borşevschi: „E mare diferenţa şi Doamne fereşte acolo unde se face politică în biserică. Numai să nu uitaţi, vă rog, că atunci când sfântul Ioan Botezătorul îi zice lui Irod împăratul, că lui nu-i este bine să o aibă în căsătorie pe soţia fratelui său, Filip, adică vorbeşte de pocăinţă. El nu face politică, el vorbeşte de morală, care numaidecât trebuie să fie şi în Parlament.

Şi când un preot vorbeşte de pe amvon, ca acei de la Parlament să nu umble să ne arate nouă câte un sărac, pe care îl miluiesc pe cap şi câte un copil orfan. Dar dacă sunt în Parlament, să lucreze pentru întreg poporul, nu numai pentru cei necăjiţi, unul-doi-trei la număr şi să ne arate la televizor în toată seara. Şi când preotul vorbeşte asta de pe amvon, el vorbeşte ca Ioan Botezătorul. Când îi zice lui Pilat din Pont, Hristos când stă de vorbă, ce Hristos face politică? El îi spune lui Pilat: da nu aveai tu nici o putere, dacă nu-ţi era dată de la Dumnezeu.”

Europa Liberă: Dar e şi vina Dumneavoastră, că aţi lăsat politicul să pătrundă în biserică.

Pavel Borşevschi: „Noi n-am lăsat politicul să pătrundă în biserică, unii preoţi, pur şi simplu, au uitat că preotul trebuie nu să facă liturghie, dar să se facă liturghie. De pe amvonul bisericii poate preotul vorbi de cuvântul lui Hristos, că el semnifică piatra, pe care a vorbit Îngerul despre înviere. Deci, biserica este casa unde noi trebuie să vorbim numai de Hristos. Sfinţii nu sunt decât cei, în care e prezent Hristos, de un sfânt pe un om al lui Dumnezeu noi spunem, înseamnă când este Hristos, este un mic Hristos. Aşa primim noi pe sfinţi. Dar biserica este numai a lui Hristos. Şi Doamne fereşte, când cineva o schimbă. „Cine va distruge Casa mea, îl va distruge pe dânsul Dumnezeu.”

Europa Liberă: Bine, dar din biserică se mai vorbeşte uneori – votaţi pentru partidul cutare, votaţi pentru liderul cutare, politicianul cutare.

Pavel Borşevschi: „Când lucrul ăsta s-a făcut centralizat la noi în Mitropolie, în biserică, când numai s-a început renaşterea. Ni s-a părut la toţi, că exact după ateismul ăsta şi după comunism trebuie să vină un imperiu bizantin, aşa cum a fost cel de la Constantinopol, Constantin cel Mare. Dar am dat greş cu toţii.”

Europa Liberă: Puteţi să spuneţi că anume controlul statal, instituţional asupra bisericii a dispărut? Sau a dispărut de facto şi nu de jure.

Pavel Borşevschi: „El n-a dispărut şi nu o să dispară niciodată. Pentru că mai ales în Moldova, dar orişiunde, biserica este de fapt o forţă puternică, care mişcă înainte. Şi atunci, când politicienii cu minciuna lor nu mai pot face nimic, ei totuna încearcă cumva să îmbine minciuna lor cu adevărul bisericii. Că a lor e minciună, din cap până în picioare. Cine vrea Hristos zice să stăpânească lumea, o stăpâneşte cu minciuna. Voi însă nu aşa. Cine va vrea să fie mai mare între voi, să fie slugă celorlalţi.

Îmi închipui eu cum stă Vlad Plohotniuc şi spală picioarele, cum a făcut-o Hristos la Cina cea de taină. Sau Voronin, sau Marian Lupu, sau domnul Ghimpu. Cred că n-au s-o facă niciodată. Dar episcopul trebuie s-o facă, să spele picioarele preoţilor din Catedrală care o slujete în joia mare, la Cina cea de taină. Iată asta e slujirea bisericii. Şi că ei n-au să ia mîna de pe biserică niciodată, asta da. Dar asta numai pentru a ne marteriza pe noi, a ne da mai multă sfinţenie nouă, preoţilor, pentru că noi să opunem rezistenţă şi să le spunem unde le e locul lor. Frăţeşte întâi, dar pe urmă, dacă nu te ascultă, că şi aşa le spui, cum le-a spus Sfântul Ioan Botezătorul. A plătit-o Sfântul Ioan, cu capul chiar, i s-a tăiat capul de Irod, dar el a vorbit, neurându-l pe Irod, urându-i păcatul lui, fapta lui.

Aşa noi trebuie să spunem, să vorbim. Fiindcă astăzi, ce, credeţi că-l urăsc pe Voronin? Doar biletul de partid şi ideologia lui o scuip la botez de trei ori şi o suflu cu suflarea Duhului Sfânt a adevărului, să dispară din Moldova creştină. Şi dacă vrea să rămână, să rămână creştin, cu cruciuliţă la piept, că aşa i-a pus-o mamă-sa, pe care tot am spovedit-o şi a avut mamă creştină. Ce e cu dânsul nu înţeleg, până azi.”

Europa Liberă: Faptul, că biserica se bucură azi de cea mai mare încredere, asta o spun sondajele, cercetările sociologice, e o realitate.

Pavel Borşevschi: „Aici nu e vorba de noi, slujitorii. Aici e vorba de biserica lui Hristos triumfătoare. Nu pot apăra biserica nici eu, nici Apostolul Pavel, nici Apostolul Petru. Biserica o apără chiar Hristos. De la această slavă a lui Hristos ne putem împărtăşi numai. Iată în astă biserică cred creştinii, care o apără Hristos. „Voi zidi biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui pe dânsa.”

Europa Liberă: Dar vă bucură acest lucru, că lumea crede în biserică.

Pavel Borşevschi: „Mă bucură foarte mult şi vreau să vă spun, că noi am avut în postul ăsta şi de la Partidul Comuniştilor s-au spovedit la biserică. Eu nu-i întreb niciodată pe nimeni, pentru că la spovedanie nu e interogatoriu. Noi îi primim pe toţi. Şi m-am bucurat, că au avut pocăinţă acei creştini. Ne dăm seama că rătăcesc mulţi acolo.

Eu totuşi sper, până la urmă, să piară această fiară comunistă cu Lenin în frunte din Moldova, că nu e locul ei aici. Este un schin, care puroiază de acum în trupul bisericii şi în trupul ţării noastre, Moldova. Sper, că acei membri vor rămâne aşa, cum i-am lăsat noi după taina sfintei împărtăşanii din postul mare, că i-am primit pe toţi. Că pe cine vine la mine, nu-l voi scoate afară, zice Hristos Dumnezeu. Şi noi, fără bilet de partid, îi primim cu braţele deschise, ca pe fraţii noştri cei mai dintâi. Numai ei să vină cu pocăinţa. Pocăinţa de fapt, ne sfinţeşte, ni-l pune pe Hristos în suflet.”

Europa Liberă: Asta înseamnă că mai există, totuşi o frică de Dumnezeu?

Pavel Borşevschi: „Totuşi, este întoarcerea, câte odată măcar. Este câte o scînteie, că este totuşi o speranţă. Că în sufletul fiecărui dintre noi Hristos se mai menţine. De acum am activitate preoţească 27 de ani, 28, întotdeauna mi-a fost foarte uşor să slujesc cu numele lui Hristos. Am răzbătut peste tot. În gheaţa cea mai mare a sufletelor oamenilor, cu numele lui Hrisots. Sper că şi mai departe vom strica gheţarul şi vom merge cu primăvara duhovnicească a învierii lui Hristos în sufletul fiecărui. Mă bucur, că totuşi, lumea poate încă face diferenţă între minciună şi adevăr, între lumină şi întuneric, între viaţă şi între moarte. Asta e mintea cea mai sănătoasă. Şi dacă avem o astfel de minte sănătoasă, celelalte ne sunt posibile.”

Europa Liberă: Ce mesaj aveţi pentru enoriaşi?

Pavel Borşevschi: „Bătrânii noştri când mureau, ziceau: cheamă preotul, să-i împărtăşească de această bucurie înainte de moarte. De ce? Pentru că aici sunt merindele vieţii veşnice. Hristos a înviat din morţi, cu moartea sa, moartea noastră călcând-o. Cine a mai dat, cine poate da bucuria aceasta şi biruinţa aceasta asupra morţii? Cine a mai văzut, întreabă Hristos şi întreabă toţi, când Hristos a înviat pe Lazăr la patru zile, să învieze cineva un mort de patru zile? Cine a văzut vreo dată? Dar acea înviere a lui Lazăr închipuie învierea cea de obşte. Aşa biserica cântă întrupar, care mai înainte de patima sa, Hristos a închipuit-o, pe Lazăr din morţi înviindu-l. Iată şi aşa, fraţilor, se biruieşte moartea. Fiţi vă rog, alături de Cel care dă biruinţă, ca să trecem şi noi de la moarte la viaţă.

Şi bucuria învierii vă dorim s-o aveţi în sufletele Dumneavoastră în toate zilele. Asta e dreptul unui creştin – să se bucure. Şi în lagăr în Siberia, şi în Moldova, striviţi şi de democraţi şi de comunişti. Noi astăzi suntem cam ţinuţi de gât de toţi. Şi în sărăcia care o avem, trupească. Că totuşi, sufleteşte să ştiţi că noi suntem cel mai bogat popor. Iată asta e bucuria, pe care vreau s-o aveţi. Ştiţi, ca în colindul cel frumos, de la naşterea Domnului, că naşterea Domnului e strâns legată de înviere. Care bucurie, deci a învierii şi a naşterii şi la noi să fie de la tinereţe până la bătrâneţe.”

*

Revenind la datele recentei cercetări sociologice, aflăm că circa 61 la sută dintre respondenţi admit că partidele politice se folosesc de biserica ortodoxă pentru promovarea intereselor lor. Jumătate din populaţia Republicii Moldova nu neagă faptul, că biserica îşi pierde rolul său educativ. Doar 48 procente din populaţie susţin părerea, că biserica se implică activ în soluţionarea problemelor sociale.