Linkuri accesibilitate

9.04 - București: PDSR și legea despăgubirii foștilor proprietari


După adoptarea legii despăgubirilor foştii proprietari vor fi nevoiţi să accepte soluţiile date de administrativ, chiar daca vor fi nemulţumiţi de suma despăgubirii


9 aprilie 2001

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Sabina Fati).

PDSR și legea despăgubirii foștilor proprietari.

Aşa cum aminteam şi în introducerea emisiunii, PDSR începe să umble serios la legile proprietăţii. Insensibil la precedentul unor litigii pierdute la CEDO, situaţii care au dus la despăgubiri pipărate plătite de statul roman, PDSR a atacat deja esenţa legii Lupu şi pregăteşte un asalt similar şi asupra legii restituirii imobilelor naţionalizate. Se întimplă, de fapt, ceea ce PDSR anunţa încă înainte de campania electorală şi anume, că dacă va ajunge la putere nu va ezita să modifice un corp important de legi, inclusiv cele ale proprietăţii.


Guvernul PDSR încearcă să-i protejeze pe chiriaşi în detrimentul foştilor proprietari, după cum de altfel, a anunţat în campania electorală. Primul ministru a spus astfel că multi chiriaşi au fost evacuaţi în această perioadă şi că pentru unii dintre ei, guvernul s-a gîndit să găsească o soluţie provizorie. Şi anume deblocarea unui numar de 60 de apartamente şi case care fuseseră folosite pînă nu de mult de ambasadele statelor din lumea a treia, şi repartizarea lor unora dintre cei care au fost nevoiţi să elibereze case naţionalizate.

Premierul Năstase nu ştie pe ce criterii vor fi distribuite cele 60 de apartamente în care pînă nu de mult stăteau diplomaţi străini, dar e foarte probabil ca de ele sa beneficieze oameni din categoria fostului ministru de externe din epoca Ceauşescu, Stefan Andrei, despre care un cotidian central scria saptamina trecută că va fi evacuat din casa pe care o ocupă de multă vreme în cartierul Primăverii.

Directorul general al LOCATO, care se ocupa de administrarea locuinţelor de protocol a încercat să ne spună că apartamentele şi casele care vor fi împrumutate primăriei pentru cei evacuaţi nu sunt căutate. [...] Tiberiu Ripski, director general LOCATO ne-a mai spus însă că aceste locuinte care vor fi distribuite chiriaşilor care ocupau case naţionalizate sunt în zone centrale ale Bucureştiului şi că preţul lor de piaţă la închirieri este de doar 300 dolari. Dar, din cîte se ştie, acest tip de apartamente se închiriază firmelor cu sume care ddepăşesc 2000 de dolari. [...]

In plus, liderii PDSR avansau nu de mult, o cifră, cel puţin ridicolă a plafonului pentru despăgubirea în bani şi anume 50 de milioane de lei. Avocatul Corneliu Dinu, cunoscut pentru succesele sale la CEDO în procese privind restituirea, explică de ce ar fi incorectă o lege care ar plafona despăgubirile, fie ele şi în bani.

C. Dinu: „Nu cred că o plafonare ar fi corectă. E adevarat, suntem săraci, e o realitate, dar dacă mergi şi pe alternativa unei imposibilităţi de respectare a principiului restitutio in integrum, şi aşa e un dezavantaj, o neşansă pentru cel care se vede în situaţia de a accepta despăgubirea, s-o primească şi sub valoarea reală, este o dublă neşansă. [...] Avocatul Corneliu Dinu argumentează că după adoptarea legii despăgubirilor foştii proprietari vor fi nevoiţi să accepte soluţiile date de administrativ, chiar daca vor fi nemulţumiţi de suma despăgubirii, fiindcă acest lucru va fi stabilit prin lege, iar la CEDO se poate merge doar în cazul în care legea nu este respectată.
XS
SM
MD
LG