Linkuri accesibilitate

Moldova în raportul Departamentului de stat


Secretarul de stat american Hillary Clinton
Secretarul de stat american Hillary Clinton

În Moldova nu mai există prizonieri politici şi noile autorităţi au pus capăt practicii „fabricării” de dosare penale politice.


Departamentul de Stat al Statelor Unite a dat astăzi publicităţii raportul său anual despre respectarea drepturilor omului. Câteva din observaţiile privitoare la Republica Moldova.


În capitolul consacrat Moldovei, Departamentul de Stat spune că în 2010 au existat informaţii despre „bătăi administrate de poliţişti, reţineri arbitrare şi unele percheziţii ilegale”.

Raportul spune că spre deosebire de anii precendenţi nu au existat informaţii despre persoane ucise de serviciile de securitate, iar influenţa puterii politice asupra presei a fost în scădere „substanţială”. Este menţionat printre altele progresul companiei Teleradio Moldova, despre care „observatorii spun că relatează tot mai echilibrat de la schimbarea de guvern din 2009”.

Se mai arată că în Moldova nu mai există prizonieri politici şi este citată organizaţia Amnesty International cu afirmaţia că noile autorităţi ale Moldovei au pus capăt practicii „fabricării” de dosare penale politice. De asemenea, este notat comportamentul corect al noii puteri faţă de opoziţie.

Departamentul de stat constată însă că în Moldova corupţia în rândurile poliţiei, în justiţie, în educaţie şi în alte domenii „rămâne endemică” şi că „autorităţile au restrâns libertatea de asociere”.

Ca exemple sunt date refuzul autorităţilor de a permite parada gay şi că după demonstraţia anti-menora din 2009, la care poliţia nu a intervenit, ceremonia Hanukkăi a avut loc în 2010 pe o proprietate privată.

În raport se mai spune că în societatea moldoveană continuă diferite forme de discriminare, de pildă împotriva femeilor şi a romilor, iar minorităţile sexuale sunt supuse în continuare „hărţuirii şi abuzurilor”.

Sunt notate afirmaţii nepotrivite la adresa gayilor şi lesbienelor făcute de Marian Lupu şi Mihai Ghimpu şi episodul sinuciderii unui tânăr gay la Chişinău, după ce fusese hărţuit şi intimidat de poliţişti.

Alte forme de discriminare menţionate în raport sunt cele la adresa purtătorilor virusului HIV. Printre tarele sociale care se menţin sunt violenţa împotriva femeilor, traficul de persoane, abuzurile împotriva copiilor.

Raportul notează unele îmbunătăţiri ale condiţiilor din unele închisori, precizând într-un caz, al desfiinţării izolatoarelor pentru minori, că ele au fost închise la recomandarea UE.

La capitolul „arestări şi deţineri ilegale”, raportul menţionează pe ziaristul Ernest Vardanean şi lucrătorul fiscal Ilie Cazac, arestaţi în primăvara lui 2010 de separatiştii de la Tiraspol şi condamnaţi după multe luni de detenţie la închisoare sub acuzaţia de spionaj.

Ca în fiecare an, raportul Departamentului de Stat constată mult mai multe încălcări ale drepturilor omului în Transnistria, de la reprimarea oricărei forme de opoziţie politică la descurajarea presei independente şi la discriminarea vorbitorilor de limbă română.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG