În chestiunea tensiunilor de la granița dintre Ucraina și Rusia, comentatorii din presă nu mai reușesc să țină pasul cu avalanșa informațiilor și declarațiilor venite din zona NATO. Cristian Pantazi a postat în partea a doua a zilei de ieri pe G4Media o analiză care se referă strict la aparenta schimbare de azimut în diplomația Bucureștiului: dinspre Germania spre Franța, văzută mai nou ca aliat de prim rang în cadrul Uniunii Europene. Explicații - schimbarea de putere din Germania, unde nu mai sunt creștin-democrații cu care liberalii români erau în alianță, nevoia stringentă a României de a avea aliați europeni în fața amenințărilor Rusiei, dar și miza pe energia nucleară, împărtășită în mod egal de Franța și de România. Intră în ecuație și ambițiile președintelui francez, aflat nu doar la cârma Consiliului Uniunii Europene pentru șase luni, ci și în campanie electorală pentru prezidențiale.
„Pentru Emmanuel Macron, scrie Pantazi, proiecția de putere înseamnă și încheierea de contracte militare semnificative, care să demonstreze că Franța e un jucător global. Or, România a transmis prin Vasile Dîncu, ministrul Apărării, că vrea cu adevărat să încheie contractul de 1,2 miliarde de euro cu compania franceză Naval Group pentru corvetele militare, amânat de doi ani (…) (și) a semnalizat că ia în calcul să cumpere elicopterele militare Airbus, o promisiune făcută ultimilor doi președinți francezi și niciodată îndeplinită”. Franța este de asemenea cel mai activ avocat al primirii României în Schengen, iar acest demers ar putea avea succes dacă se realege Macron. Analistul G4Media întoarce însă cartea și pe partea cealaltă : în 2019, președintele francez declara NATO organizație „în moarte cerebrală”, și tot domnia sa e cunoscut ca având o atitudine „flexibilă” față de Rusia.
Noul număr al revistei Newsweek România cuprinde și un grupaj referitor la felul în care sunt prezentate perioada comunistă și revoluția din decembrie 1989 în manualele de istorie de la clasele mari de liceu. Petre Bădică, semnatarul grupajului, a consultat trei manuale, căutând de fapt un răspuns la năucitoarele procente din sondaje : în România, „60% din populație regretă moartea lui Nicolae Ceaușescu. Peste 40% dintre români l-ar vota în cadrul unor alegeri libere”. Or în aceste procente intră și populația tânără, care nu a trăit în comunism și eventual nu era născută în 1990. „Cele patru decenii roșii care au traumatizat România sunt prezentate elevilor succint, cu nuanțe de roz”. Iar „Descrierea Revoluției se face într-un mod neutru, fără a fi identificați vinovați. Revoluția este văzută ca o bornă, o schimbare de paradigmă: de la comunism la capitalism. Sec. O trambulină spre democrație și nimic mai mult. Nu există povestea Revoluției care să îi dea greutatea meritată. Care să o fixeze în memoria tânărului de 17-18 ani”.
