Linkuri accesibilitate

Fiul premierului ceh Andrej Babiš spune că tatăl său l-a trimis forțat în Crimeea, ca să nu poată fi interogat


Premierul Andrej Babiš (centru)
Premierul Andrej Babiš (centru)

Fiul de 35 de ani al premierului ceh Andrej Babiš spune că tatăl său l-a trimis forțat în Crimeea, unde a fost ținut împotriva voinței sale, ca să nu poată fi interogat în dosarul de deturnare de fonduri europene al primului ministru. Andrej Babiš junior face dezvăluirea într-un video difuzat astăzi de televiziunea prin internet Seznam în care spune că vacanța sa forțată în peninsula ucraineană anexată de Rusia este un act de „răpire”. Babiš tatăl a dezmințit imediat, scriind pe Facebook că fiul său a plecat din Cehia din propria voință și că poliția a investigat cazul, ajungând la concluzia că nu este vorba despre o răpire. Premierul ceh a mai spus că fiul său ar avea probleme psihice. Fost ministru al finanțelor devenit premier în 2016, Andrej Babiš senior este acuzat că ar fi driblat sistemul european de subsidii pentru a obține ilegal fonduri de două milioane de euro cu ajutorul unei firme înregistrate pe numele copiilor săi din prima căsătorie, Andrej și Adriana. În video-ul difuzat de Seznam, Babiš fiul spune că a fost dus în Crimeea de un cetățean rus care era șofer la compania tatălui său, Agrofert, și care a pus în practică dorința premierului ceh de a-l face să dispară.

XS
SM
MD
LG