Linkuri accesibilitate

Andrian Candu: Legea privind declararea voluntară a bunurilor şi stimularea fiscală a fost coordonată cu FMI și BM


Speaker-ul Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu

Speakerul Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a declarat astăzi, la un briefing de presă, că Legea privind declararea voluntară a bunurilor şi stimularea fiscală, intrată în vigoare la 1 octombrie, a fost coordonată cu board-ul Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale. „Astăzi Guvernul vine cu viziunea sa, cu avizul său, iar ajustările au fost agreate cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială”, a spus Andrian Candu, citat de site-urile de știri moldovenești.

Legea privind declararea voluntară a bunurilor și stimularea fiscală prevede că cetățenii care până acum nu și-au declarat imobilele, mașinile și banii vor putea să o facă plătind un impozit de trei la sută și, astfel, să intre în legalitatea bunurilor.

De această declarare voluntară nu vor beneficia, însă, cei care ocupă sau au ocupat funcții publice după anul 2009. Este vorba de şefi de stat, deputați, prim-miniștri, miniștri, judecători sau procurori. La fel, nu intră sub incidența legii nici persoanele cercetate penal pentru furturile din sistemul bancar.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG