Linkuri accesibilitate

România: Camera Deputaților aprobă planul pentru autostrada Tg.Mureș - Iași - Ungheni


Camera Deputaților votează A8 Tg.Mureș - Iași, București, 7 noiembrie 2018

La București, Camera Deputaților (camera decizională) a aprobat miercuri, 7 noimebrie, proiectul Autostrăzii Unirii, așa cum a fost supranumită A8 Tg. Mureș - Iași – Ungheni. Legea precizează că autostrada de circa 320 de km va fi construită până la granița cu Republica Moldova, cu un pod peste Prut, la Ungheni, relatează Hotnews.

Autorstrada va fi construită cu credite externe, cu fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat. Lansarea proiectului trebuie să aibă loc în decurs de 30 de zile de la promulgare, se mai arată în lege. Proiectul de lege a fost inițiat de Partidul Mișcarea Populară al fostului președinte Traian Băsescu.

Proiectul de lege adoptat astăzi prevede că Ministerul Transporturilor se ocupă de realizarea autostrăzii, deși Guvernul a decis că de tronsonul Tg. Neamț - Iași să se ocupe Comisia Națională de Prognoză, care ar urma să realizeze acest segment printr-un Parteneriat Public-Privat.

În timp ce Parlamentul a adoptat o lege care stabilește prioritatea A8, Ministerul Transporturilor este în curs de a elabora un studiu strategic care ar putea sugera ca în locul A8 pentru conexiunea cu Moldova, să se realizeze autostrada A13 Brașov – Bacău, relatează Hotnews.

În Master Planul General de Transport, elaborate in 2016 la cerea Uniunii Europene, A8 era planificată să fie realizată în decursul a două cicluri financiare europene, tronsonul Tg. Neamț - Iași - Ungheni în bugetul 2014-2020, iar porțiunea Tg. Mureș - Tg. Neamț, zona montană cea mai grea, era planificată pentru perioada 2020-2030, începând din 2023, precizează Hotnews.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG