Linkuri accesibilitate

Igor Dodon: Președintele Putin ar fi acceptat scutirea de taxe a legumelor, conservelor, a unor categorii de fructe și a vinurilor proaspete


Președinții Vladimir Putin și Igor Dodon la Moscova, la 31 octombrie 2018
Președinții Vladimir Putin și Igor Dodon la Moscova, la 31 octombrie 2018

Președintele Igor Dodon susține că liderul rus Vladimir Putin i-a promis să elimine, în mod excepțional, taxele vamale pentru mai multe mărfuri agricole moldovene pe o perioadă de șase luni, de la 1 ianuarie 2019. „De ce pentru 6 luni? Astfel negocieri trebuie sa fie purtate de către Guvern... La expirarea acestor șase luni, în R. Moldova va fi un alt Guvern și se vor lua alte decizii”, a explicat Dodon la o conferință de presă pe marginea vizitei sale de săptămâna trecută la Moscova. La solicitarea sa, liderul rus ar fi acceptat scutirea de taxe a legumelor, conservelor, mai multor categorii de fructe și a vinurilor proaspete. Acestea și alte produse moldovenești au fost excluse din comerțul liber cu Federația Rusă, după ce Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere și liberalizare a comerțului cu Uniunea Europeană. Igor Dodon speră că scutirea temporară de taxe va duce la relansarea exporturilor moldovene pe piața rusă.

XS
SM
MD
LG