Linkuri accesibilitate

Un preot belarus a fost îndepărtat de la slujbe după ce l-a criticat pe Patriarhul Kiril, într-un mesaj pe Facebook


Preotul Aleksandr Șramko
Preotul Aleksandr Șramko

Un preot belarus a fost îndepărtat de la slujbe după ce l-a criticat pe Patriarhul Rusiei Kiril, într-un mesaj pe Facebook. Preotul Aleksandr Șramko nu va mai putea sluji la parohia Sf. Arhanghel Mihail din Minsk, iar soarta sa ca preot va fi decisă peste un an. Anunțul l-a făcut, marți, Eparhia Minskului, subordonată Moscovei.

În ucazul Mitropolitului Pavel se spune că Șramko este pedepsit pentru încălcarea jurământului de credință și „publicarea sistematică în mass-media a mesajelor care calomniază Biserica Ortodoxă și seamănă ostilitate și ură în inimile oamenilor”.

Preotul Aleksandr Șramko a scris, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că vizitând catedrala de la Minsk, Patriarhul Rusiei Kiril ar fi dat dovadă de desconsiderare față de enoriași, care-l așteptau afară, pentru că nu a ieșit să îi salute și să-i blagoslovească.

În Belarus a început o campanie de colectare a semnăturilor în sprijinul lui Șramko, autorii petiției spun că preotul este un promotor al oficierii serviciului divin în limba belarusă.

Patriarhul Kiril a participat la Minsk la sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse care a decis, luni, să rupă relaţiile cu Patriarhia de la Constantinopol, după decizia acesteia de a acorda autocefalie Bisericii ortodoxe din Ucraina.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG