Linkuri accesibilitate

Parlamentul de la Chișinău a amânat votul asupra propunerii de a introduce în Constituție dezideratul integrării europene a R.Moldova


Parlamentul de la Chișinău a amânat votul asupra propunerii de a introduce în Constituție dezideratul integrării europene a R. Moldova. Amânarea votului pentru săptămâna viitoare a fost decisă la propunerea speakerului Andrian Candu, cel care a prezentat proiectul, după ce deputații socialiști și liberal-democrați au părăsit sala de ședință, iar liberalii au avertizat că o vor face înainte de supunerea proiectului la vot. PD și aliații lui din majoritatea parlamentară nu au destule voturi pentru a face să treacă modificarea, așa că au cerut sprijinul a două partide din opoziție, pro-europene: PLDM și PL. Ambele formațiuni au condiționat în ajun voturile lor de introducerea în Constituției a precizării că limba de stat în R. Moldova este limba română. Dar Candu a refuzat să introducă subiectul limbii de stat pe ordinea de zi, spunând că nu există un aviz al comisiilor parlamentare.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG