Linkuri accesibilitate

Gunoiul uitat de sub noi


Gunoiul uitat de sub noi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:53 0:00

Pe 1 ianuarie, când familia sa încă dormea, designerul Dumitru Mikitenko a mers lângă o gunoişte răsărită lângă casa sa din Râşcova, Criuleni, şi şi-a pus o dorinţă-scop pentru 2018: să cureţe tot satul de gunoi. A filmat momentul şi … s-a pus pe treabă, încurajat de colegi şi prieteni, care au promis să-l ajute. A umblat prin sat şi a identificat cele mai problematice zone, a făcut o hartă a gunoiștilor neautorizate, iar pe 29 aprilie a avut loc prima acţiune de colectare a deşeurilor. Timp de o zi, 80 de voluntari au adunat cinci remorci de gunoi, dintre care patru cu deşeuri reciclabile. Ce facem mai departe cu gunoiul, s-a întrebat Dumitru? Împreună cu un alt entuziast din sat, Denis Camenşcic, au găsit soluţia. Ieftină şi bună. Astfel, zeci de butoaie de metal uzate, donate de o companie, s-au transformat în containere pentru colectarea separată a deşeurilor. Iar banii pentru platformele improvizate i-au adunat de la săteni. E adevărat că nu toţi au dorit să contribuie, argumentând că "ei nu fac gunoi"... Un reportaj de Nicu Guşan.

XS
SM
MD
LG