Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe britanic Jeremy Hunt acuză Serviciul de Informații Militare (GRU) de tentative de sabotare a ordinii internaționale


Ministrul de externe britanic Jeremy Hunt, 21 august 2018
Ministrul de externe britanic Jeremy Hunt, 21 august 2018

Ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, a acuzat serviciile ruse de informaţii militare (GRU) că au efectuat atacuri cibernetice împotriva unor instituţii politice şi sportive, firme şi media din întreaga lume: „Mesajul nostru este clar. Împreună cu aliaţii noştri, vom descoperi şi vom răspunde la tentativele GRU de a sabota ordinea internaţională", a spus șeful diplomației britanice.

Potrivit Ministerului de externe, Oficiul naţional de cibersecuritate britanic (NCSC) a putut stabili că GRU se ascundea în spatele mai multor atacuri comise în lume de hackeri cunoscuţi. Aceste atacuri cibernetice, defăşurate „la întâmplare şi fără lege şi credinţă, au ca ținta democratia de tip occidental și să pună în pericol stabilitatea internațională”. Ele au „afectat cetăţeni în numeroase ţări, şi au costat milioane de lire economiile naţionale", a mai spus Jeremy Hunt.

Printre atacurile identificate de oficiul britanic figurează cele împotriva Partidului Democrat din SUA dinainte de alegerile prezidențiale din 2016, scurgerile de documente confidenţiale ce au urmat atacurilor cibernetice împotriva bazei de date a Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) sau împotriva aeroportului din Odesa, în Ucraina.

Guvernul de la Londra a acuzat GRU la începutul lui septembrie că s-a aflat la originea otrăvirii fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, la 4 martie, la Salisbury.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG