Linkuri accesibilitate

Președintele Donald Trump prezidează o reuniune a Consiliului de Securitate ONU pe tema sancțiunilor împotriva Iranului


Președintele Trump prezidînd ședința de astăzi a Consiliului de Securitate
Președintele Trump prezidînd ședința de astăzi a Consiliului de Securitate

Președintele american Donald Trump prezidează astăzi ședința Consiliului de Securitate ONU, la care solicită izolarea liderilor din Iran, la o zi după ce a făcut acest apel și în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite. Dar China și Rusia, aliații tradiționali ai Teheranului, precum și țările europene membre ale Consiliului de Securitate nu sunt de acord cu politica lui Trump de a reimpune sancțiuni împotriva Iranului, după ce a denunțat acordul nuclear semnat cu acesta în 2015. În discursul său de marți la Adunarea Generală a ONU, Trump a spus că liderii iranieni seamănă „haos, moarte și distrugere” în Orientul Mijlociu, așa încât trebuie izolați. În propriul său discurs rostit câteva ore mai târziu, președintele iranian Hassan Rohani a acuzat la rândul său Statele Unite de neglijarea acordurilor internaționale și promovarea politicii celui mai puternic.

XS
SM
MD
LG