Linkuri accesibilitate

Trump cere izolarea internațională a regimului de la Teheran. Președintele Iranului acuză SUA de „terorism economic”


Hassan Rouhani
Hassan Rouhani

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a îndemnat comunitatea internațională, de la tribuna ONU, să izoleze guvernul Iranului, atâta timp cât acesta continuă politicile de „agresiune” în Orientul Mijlociu și în afara regiunii. „Nu putem permite principalului susţinător al terorismului din lume să posede armele cele mai periculoase de pe planetă”, să ameninţe America sau Israelul cu anihilarea, a spus Trump. El a anunțat că Washingtonul va impune, din noiembrie, noi sancțiuni împotriva Teheranului.

În replică, în discursul său rostit la Adunarea generală a ONU, președintele Iranului, Hassan Rouhani, a declarat că Trump încalcă angajamentele asumate de Statele Unite. Rouhani l-a acuzat pe Trump că ar forța alte puteri mondiale să iasă din acordul nuclear semnat cu Iranul în 2015. El a mai spus că ieșirea Americii din acord și introducerea unilaterală de sancțiuni de către Washington ar fi „o formă de terorism economic”.

Declarațiile lui Trump au fost criticate de liderii Turciei și Franței. Președintele Recep Tayyip Erdogan a spus, tot la Adunarea generală a ONU, că nimeni nu ar trebui să accepte protecționismul economic și aplicarea de sancțiuni ca armă comercială. La rândul său, președintele Emmanuel Macron a spus că acordul din 2015 a oprit programul nuclear militar al Teheranului și că în chestiunea iraniană trebuie menținut un dialog multilateral. Potrivit lui, argumentul forței și presiunile unilaterale nu pot fi mijloace pentru atingerea succesului.

XS
SM
MD
LG