Linkuri accesibilitate

PD au cerut Curții Constituționale să-l suspende pe preşedintele Igor Dodon, care a refuzat numirea unor noi miniștri


Partidul Democrat din Moldova (PDM) a sesizat Curtea Constituţională solicitând constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de preşedinte al Republicii Moldova. Demersul vine după ce şeful statului Igor Dodon a refuzat să semneze decretele de numire în funcţie a noilor miniştri, Silvia Radu şi Nicolae Ciubuc, propuși de Partidul Democrat, într-o nouă remaniere guvernamentală.

Sesizarea a fost depusă de deputații democrați Sergiu Sârbu și Eugeniu Nichiforciuc. Democraţii susțin că, prin suspendarea pe o perioada de timp a președintelui Moldovei, se va putea debloca situaţia actuală. Nu este prima dată când PDM recurge la aceasta soluție, a făcut-o de trei ori până acum, de două ori pentru că președintele nu a fost de acord cu numiri în guvern și o dată în legătură cu legea anti-propagandă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG