Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: R.Moldova a ajuns „o zonă” în care cei care o controlează își fac mendrele


Vladimir Socor

Opiniile analistului politic occidental despre cei 27 de ani de independenţă a Republicii Moldova.

Pe ce drum merge R.Moldova după 27 de ani de la proclamarea independentei?

Analistul occidental Vladimir Socor depsre cei 27 de ani de independență a R.Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:19:36 0:00
Link direct

Vladimir Socor: „Deocamdată nu și-a luat nicio direcție. Se pare că nu există un consens asupra orientării politice, economice, sociale, chiar și culturale a statului și a societății.”

Europa Liberă: Dar nu e vorba doar despre geopolitică. Multă lume aici, pe interior, oamenii de la firul ierbii cu care discut cred că țara lor se duce în prăpastie.

Vladimir Socor: „Anume aceasta am și eu în vedere. Populația este evident scindată între diferite tipuri de opțiuni. Această situație se datorează în mare parte propagandei rusești, dar în cea mai mare parte se datorează guvernării actuale, care a pierdut orice credibilitate în ochii locuitorilor de orice tendință politică. Nici partea pro-europeană a populației Republicii Moldova, nici partea rusofilă nu au încredere în actuala putere, actuala putere nu are nicio bază politică reală. Singura ei bază politică o constituie controlul asupra instituțiilor de forță, de represiune și de așa-zisă „ocrotire a legii”, care de fapt este ocrotirea actualei guvernări.”

Guvernarea a dus țara pe muchia prăpastiei deja de câțiva ani încoace, în propriul său interes...

Europa Liberă: Dar o guvernare care își pierde încrederea o să vină iarăși în iarnă, la 24 februarie, să-i ceară cetățeanului votul. De ce ar fi interesată să ducă țara pe muchia prăpastiei?

Vladimir Socor: „Guvernarea a dus țara pe muchia prăpastiei deja de câțiva ani încoace în propriul său interes. Guvernarea privește teritoriul Republicii Moldova nu ca pe un stat, nu ca pe o bază de instituții, nu ca pe o societate formată din cetățeni responsabili, ci pur și simplu ca pe un teritoriu care poate fi exploatat în lipsa domniei legii, o zonă – există termenul acesta în lumea interlopă rusească zonă. Republica Moldova a degradat de la nivelul de stat, a ajuns pur și simplu o zonă, în care cei care controlează zona prin mijloace de forță își fac mendrele, exploatând această zonă.”

Europa Liberă: Credeți că cetățenii Republicii Moldova vor lăsa statul lor la cheremul celor care nu-i doresc binele?

Vladimir Socor: „Cetățenii au o șansă în alegerile din iarna care vine să schimbe direcția de dezvoltare a Republicii Moldova. Această șansă există. Din păcate, dl Plahotniuc are mijloacele, aș spune, nu numai politice, dar chiar mijloacele fizice, nemaivorbind de cele financiare de a influența foarte masiv rezultatul alegerilor. Și s-ar putea să ne pomenim în fața unei dileme – o situație în care partidul dlui Dodon să iasă pe locul întâi la alegeri, iar dl Plahotniuc să se prezinte o dată în plus în postura de a salva Republica Moldova de dl Dodon. Interesul guvernării este de a păstra puterea cu orice preț și de a se îmbogăți prin stoarcerea resurselor acestui teritoriu și stoarcerea resurselor populației. Acesta este interesul de căpetenie al guvernării. Toate celelalte considerente sunt subordonate interesului de a menține puterea și de a stoarce resurse.”

Europa Liberă: Și partenerii externi, partenerii de dezvoltare pe care îi are guvernarea de la Chișinău nu-i pot atenționa pe cei din Republica Moldova care conduc statul că nu fac bine?

Cetățenii au o șansă în alegerile din iarna care vine să schimbe direcția de dezvoltare a Republicii Moldova...

Vladimir Socor: „Desigur, partenerii de dezvoltare avertizează guvernarea în permanență, dar partenerii de dezvoltare au căzut în propria lor capcană. Prea multă vreme au acordat încredere acestei guvernări. Eu am spus totdeauna că gruparea din jurul dlui Plahotniuc nu este orientată spre Europa, nu este orientată spre reforme. Eu am afirmat acest lucru încă începând cu anul 2011-2012. Acest lucru s-a adeverit. Prea îndelungată vreme partenerii de dezvoltare au cauționat, au acceptat, ba chiar au și susținut această guvernare până când și-au dat seama, destul de târziu, că s-au înșelat. Se folosesc în limbajul public aceste expresii care au devenit, de fapt, niște automatisme verbale: parcursul european, derapaje de la democrație... În realitate nu avem de a face cu un parcurs european, el de mult nu mai există, nu avem de a face cu democrația, ea de mult nu mai există. E inutil să discutăm despre derapaje sau despre abaterea ori continuarea parcursului european. Acestea sunt iluzii!”

Europa Liberă: Eu îl citez pe ambasadorul american, dl James Pettit. El spunea că „procesul de integrare europeană a încetinit”, dar tot el menționa că „doar vectorul european de dezvoltare este cel care poate fi îmbrățișat de către Republica Moldova”. Cine redă încrederea cetățenilor în acest vector?

Vladimir Socor: „Nu văd cine poate să redea încrederea cetățenilor. Deciziile despre direcția politicii statului sunt luate de guvernare. Populația nu are acces la decizii, guvernanții iau decizii, iar tot ce face guvernarea în ultimii câțiva ani înseamnă îndepărtare și mai mare de Europa.”

Europa Liberă: Dvs. credeți că Rusia e dornică să ia Moldova în brațele sale și să n-o mai lase să meargă pe o altă cale?

Vladimir Socor: „Nu cred acest lucru. În primul rând, Republica Moldova nu este o prioritate pentru Rusia. Rusia are cu totul alte priorități. Alta ar fi situația, dacă Ucraina și-ar pierde independența sau dacă ar veni la putere în Ucraina un guvern care ar face tranzacții cu Rusia, atunci s-ar schimba situația, dar atâta timp cât Ucraina își menține și vedem că își menține în mod foarte hotărât independența față de Rusia, Rusia nu are acces direct fizic la Republica Moldova. Nici nu este o prioritate pentru Rusia, Rusia are cu totul alte priorități. Nu are nici resursele de a întreține o Moldovă care ar deveni o satelită a Rusiei. Rusia în momentul de față nu are Republica Moldova ca prioritate, nu este o țintă a Rusiei. În momentul de față, Rusia nu are resursele pentru a absorbi Republica Moldova. Dimpotrivă, în cazul...”

Europa Liberă: Și atunci, de ce Vladimir Putin îl primește a 12-a, a 13-a oară pe Igor Dodon la Kremlin? Iată acum în octombrie șeful statului moldovean merge la Moscova.

Rusia mizează pe Igor Dodon pentru a se asigura că în R.Moldova continuă abaterea de la parcursul european...

Vladimir Socor: „Rusia face o mulțime de cadouri electorale dlui Dodon. Rusia nu are relații cu dl Plahotniuc. Chiar dacă Plahotniuc ar dori să deschidă relațiile cu Moscova, cum eu sunt sigur că dorește să le deschidă, nu are deocamdată acest acces la Moscova. Rusia mizează pe Igor Dodon nu pentru a transforma Republica Moldova într-un satelit, ci pentru a se asigura că în Republica Moldova continuă abaterea de la parcursul european. Acesta este obiectivul de politică al Rusiei în Republica Moldova. Nu să cucerească Republica Moldova, nu s-o transforme în satelit, ci să o mențină în mlaștina actuală, îndepărtând-o din ce în ce mai mult de Europa, pentru a se asigura că Moldova nu va putea relua nici în viitor parcursul european, iar acum Rusia face o mulțime de cadouri electorale dlui Dodon – invitații la Moscova, vizita Patriarhului Moscovei în Republica Moldova...”

Europa Liberă: Da, dar el nu a venit la Congresul Mondial al Familiei. Aveți o explicație?

Vladimir Socor: „Nu am explicație, dar știu că este programată o vizită a Patriarhului Moscovei în Republica Moldova. Știu de asemenea că se discută ca vizita Patriarhului Moscovei la Chișinău să fie combinată cu o vizită la Tiraspol. Cred că despre aceasta se discută acum și că anume acest considerent poate să contribuie la amânarea vizitei Patriarhului Kiril, apoi este Congresul Familiilor, evident, un cadou făcut de Moscova. Organizația americană care a organizat Congresul Mondial al Familiilor la Chișinău este o organizație care lucrează direct, nemijlocit cu Rusia.”

Europa Liberă: Dvs. știți prea bine propaganda rusă în Federația Rusă, dar și în afara hotarelor ei se rezumă la una din idei, precum că UE atentează la valorile morale și creștine, distruge familia tradițională și Igor Dodon folosește deseori din idei?

Vladimir Socor: „Exact! Rusia dlui Putin și-a autoasumat rolul de campioană a conservatismului în ochii opiniei publice occidentale. În acest mod, Rusia speculează foarte abil o sciziune care are loc în societatea occidentală, o polarizare între conservatori și liberali. Liberali în accepțiunea nouă a cuvântului, termenul liberal este folosit astăzi în Occident într-o accepțiune cu totul diferită de cea tradițională. Termenul de liberal a fost confiscat de stânga. Acest lucru împreună cu hegemonia stângii liberale a condus la o sciziune în societățile occidentale, elementele conservatoare se consideră a fi nereprezentate în sistemul politic, iar Rusia le oferă o mână de ajutor prin propagandă, este o inversare a politicii tradiționale a Moscovei care timp de multe decenii încerca să apeleze la stânga din Occident. Acum, dl Putin a făcut o întorsătură de 180 de grade, caută aliați politici în Occident în dreapta conservatoare și există din ce în ce mai multe grupări conservatoare de dreapta din Occident, care mușcă această momeală. Printre aceste grupări se numără și Congresul Mondial al Familiilor din Statele Unite, care iată a acceptat, cu siguranță la indicația Moscovei, propunerea să ofere acest cadou electoral dlui Dodon.”

Rusia speculează foarte abil o sciziune care are loc în societatea occidentală...

Europa Liberă: Și Igor Dodon, precum e în Rusia, ar vrea și el să fie în Republica Moldova interzisă propaganda antifamilie?

Vladimir Socor: „Sigur, e o evidentă diversiune politică, dar trebuie să recunoaștem că și adepții Legii nediscriminării cred, după părerea mea, că sunt prea stridenți, prea demonstrativi, în mod nenecesar irită anumite părți ale opiniei publice. Eu cred că toată această problemă poate fi rezolvată într-un mod mai discret, cu mai multă diplomație, cu mai mult tact de ambele părți.”

Europa Liberă: Vedeți că și peste Prut, în România se vorbește despre organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției, care ar putea să aibă loc la începutul lunii octombrie, referendumul pentru familie?

Vladimir Socor: „Această nișă a rămas o nișă disponibilă pentru politicieni. Ar fi surprinzător dacă politicienii, care întotdeauna depind de voturi, ar fi surprinzător, dacă ei nu s-ar năpusti să ocupe această nișă rămasă liberă.”

Europa Liberă: Unii spun că ar fi și o exploatare a fricii?

Vladimir Socor: „Desigur!”

Europa Liberă: În altă ordine de idei, cum vedeți Dvs. această expulzare a profesorilor turci din Republica Moldova? Uniunea Europeană a declarat că intenția autorităților de la Chișinău de a-i expulza pe cei șapte cetățeni turci, profesori la școlile private, ridică serioase semne de întrebare.

Vladimir Socor: „Desigur că a fost o decizie neconformă dreptului internațional. În Europa o decizie de acest tip a fost luată numai de către Kosovo. Kosovo, de altfel, ca stat are un statut internațional neprecizat. Eu nu știu ce înțelegeri secrete au avut loc între Serviciul Special de Informații al Republicii Moldova și omologii lor din Turcia. Cu siguranță că o asemenea înțelegere a existat, dar în același timp trebuie să remarcăm cât de impulsivă, improvizată, nepregătită a fost acțiunea SIS-ului. E clar că am asistat la o acțiune neplanificată, improvizată, impulsivă, deci neprofesionistă.”

Europa Liberă: Admiteți că e făcut la cererea regimului Erdogan de la Ankara?

Vladimir Socor: „Cu certitudine. Nu-mi imaginez altfel.”

Europa Liberă: Și de ce Erdogan ar fi țintit Moldova?

Vladimir Socor: „Nu știu, sunt niște culise pe care eu nu le cunosc.”

Europa Liberă: Unii găsesc asemănări și spun că și la Chișinău ar putea să se instaureze un regim asemănător celui de la Ankara.

Vladimir Socor: „Situația e foarte diferită în Turcia în comparație cu situația din Republica Moldova. Societatea din Republica Moldova este atât de scindată între categorii de populație cu opțiuni diferite pe toate planurile, inclusiv cultural, identitar, nu numai geopolitic; cultural și identitar, în primul rând.”

Europa Liberă: Pro-ruși, pro-români, pro-stataliști, pro-europeni...

Guvernarea nu controlează societatea, deși are monopolul mass-mediei...

Vladimir Socor: „Da, exact. Guvernarea, practic, nu controlează populația din acest punct de vedere. Observăm câteva lucruri elementare. În primul rând, guvernarea nu are nici o bază politică și nici o susținere în partea pro-rusă, rusofilă, sovieto-nostalgică, rusofonă a societății. Și această parte include nu numai ruși, ucraineni ș.a.m.d., dar include foarte mulți moldoveni, care se consideră moldoveni. Guvernare nu are contact cu ei. Aceștia sunt alegătorii lui Dodon. Pe de altă parte, partea pro-europeană, pro-română a populației în cea mai mare parte este împotriva guvernării. Guvernarea are în sondaje mai puțin de 10 la sută încredere, iar dl Plahotniuc este persoana cu cel mai mare rating negativ dintre toate persoanele din Republica Moldova. Deci, guvernarea nu controlează societatea, nu are acces la societate. Deși guvernarea are monopolul mass-mediei, ea nu influențează în mod efectiv societatea. O influențează numai prin instituțiile de forță și prin aparatul represiv, dar și din cauza mentalității foarte răspândite în populația din Republica Moldova de a tăcea și de a te supune autorităților. Capul ce se pleacă sabia nu-l taie; apa trece, pietrele rămân ș.a.m.d. Mentalitatea asta este foarte profund înrădăcinată. Deci, în Moldova nu numai că nu există consens, dar nu există control efectiv al guvernării asupra societății. De aceea ar fi foarte dificil pentru dl Plahotniuc să instaureze un regim asemănător cu al dlui Erdogan.”

Europa Liberă: Cine are șanse să iasă învingător în alegeri – Igor Dodon sau Vladimir Plahotniuc, Partidul Socialiștilor sau Partidul Democrat?

Vladimir Socor: „Cred că ne vom pomeni într-o situație în care dl Plahotniuc va încerca să se prezinte din nou ca salvator al Republicii Moldova față de dl Dodon în situația postelectorală. Și atunci s-ar putea ca dl Plahotniuc să ne pună în fața unei dileme – sau să acceptăm rezultate ale alegerilor eventual falsificate de către aparatul politic al dlui Plahotniuc în teritoriu – posibilitate pe care dl Plahotniuc o are –, sau să insistăm asupra respectării unor rezultate autentice care l-ar da învingător sau, cel puțin, pe primul loc pe dl Dodon. Dl Plahotniuc cu siguranță dorește să ne confrunte exact cu această dilemă. Sau acceptăm influențarea decisivă, chiar cu fraudarea alegerilor de către aparatul politic al dlui Plahotniuc, sau ne împăcăm cu faptul că dl Dodon va ieși pe primul loc, eventual chiar de departe pe primul loc. Iată dilema pentru care trebuie să fim pregătiți.”

Plahotniuc va încerca să se prezinte din nou ca salvator al R.Moldova...

Europa Liberă: Igor Dodon zicea că, dacă nu iese Partidul Socialiștilor învingător, vor ieși simpatizanții, susținătorii lor în stradă, la proteste.

Vladimir Socor: „Eu mă îndoiesc că aceste proteste ar putea fi masive sau eficiente. Nu cred acest lucru. Nu este în caracterul adepților dlui Dodon să se ocupe cu așa ceva, nu cred că dl Dodon are aceste mijloace și, mai ales, nu cred că Moscova îl va încuraja pe dl Dodon la asemenea acțiuni. Moscova nu dorește în niciun caz revoluții nici în Republica Moldova, nici în altă parte. O revoluție, ca să zicem așa, o răsturnare venită din stradă, din partea Partidului Socialiștilor, ar obliga Moscova să preia întreținerea Republicii Moldova. Moscova nu dorește deloc așa ceva, Moscova dorește ca în Republica Moldova să continue stagnarea, să continue mlaștina și Moscova este desigur recunoscătoare dlui Plahotniuc pentru a fi întors Republica Moldova de la parcursul european într-o direcție inversă.”

Europa Liberă: Credeți că actuala guvernare a spus un adio categoric integrării europene?

Vladimir Socor: „Actuala guvernare nu are interesul să aplice normele europene în Republica Moldova. Puterea actualei guvernări și extragerea resurselor din țară de către actuala guvernare depind de un tip de guvernare opus oricărui tip de guvernare europeană. Toate acțiunile guvernării în politica externă sau în geopolitică trebuie văzute în lumina intereselor de putere internă a guvernării. Anume interesele de putere internă ale Republicii Moldova determină acțiunile ei în politica externă și față de partenerii de dezvoltare. Guvernarea vrea să continue să rămână la putere prin aceleași mijloace și să câștige din aceasta. Și o face.”

Europa Liberă: Ce mai poate face opoziția, dacă guvernarea e atât de atotputernică?

Vladimir Socor: „Guvernarea nu cred că este atotputernică, guvernarea are aparatul puterii în mână, guvernarea nu se bazează pe consens, societatea este atât de scindată în multiple direcții, încât guvernarea este incapabilă de a controla toate aceste tendințe din societate.”

Europa Liberă: Da, dar ea schimbă reforma electorală, ea acceptă invalidarea rezultatelor alegerilor locale din Chișinău...

Vladimir Socor: „Da, desigur și tot ea legalizează banii obținuți ilegal prin furturi. Guvernarea face aceste lucruri la suprafață, fără să aibă sprijinul societății, fără să aibă acceptarea societății.”

Europa Liberă: Ce poate face opoziția în aceste condiții?

Protestele nu sunt suficiente. Opoziția are șansa ca până la alegeri să vină cu un program de guvernare credibil și o echipă credibilă care să dea societății încrederea că poate să guverneze în mod competent...

Vladimir Socor: „Opoziția are șansa în câteva luni care au rămas până la alegeri să producă un program de guvernare credibil și să adune o echipă credibilă care să dea societății încrederea că această echipă poate să guverneze în mod competent. Protestele în stradă nu sunt suficiente nici pe departe, protestele în stradă au un potențial în anumite limite, limitele potențialului protestatar în stradă au fost deja atinse. Acum trebuie să așteptăm ca liderii opoziției să vină cu o echipă credibilă de guvernare, cu programe, cu idei de guvernare și să arate societății că există potențialul de cadre în rândurile opoziției pentru a prelua guvernarea țării. Aceasta este marea provocare pentru opoziție. De asemenea, ar fi foarte bine dacă ar înceta atacurile din partea unei părți a opoziției împotriva altei părți a opoziției. Și aici am în vedere câteva publicații de orientare pro-București din Chișinău, care în permanență atacă opoziția, spunând părții unioniste din electorat să nu voteze cu opoziția. Eu cred că acest lucru trebuie să înceteze.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG