Linkuri accesibilitate

Moscova spune că va examina o eventuală cerere a Londrei privind interogarea presupușilor autori ai atacului cu Noviciok


Kremlinul a anunțat că ia în considerare cererea autorităților britanice de a-i interoga pe cei doi bărbați presupuși a fi autorii atentatului cu gaz neurotoxic împotriva fostului agent rus Serghei Skripal și a fiicei sale, la Salisbury, în luna martie. Purtătorul de cuvinte al președinției ruse, Dmitri Peskov, a spus că o astfel de cerere nu a venit însă de la Londra.

Procuratura britanică i-a pus pe cei doi bărbați, Ruslan Boșirov si Aleksandr Petrov, sub acuzare pentru tentativă de omor. Dmitri Peskov a repetat și astăzi că Rusia nu a fost implicată în acest atac. Declarațiile lui Peskov vin la o zi după ce cei doi au apărut la televiziunea pro-Kremlin RT, într-un interviu în care își susțineau nevinovăția.

Purtătorul de cuvânt al premierului de la Londra, James Slack a caracterizat declaraţiile făcute de cei doi bărbați la RT drept „minciuni sfruntate” care „sunt foarte jignitoare pentru victimele atacului și rudele lor”. Într-o declaraţie oficială a cabinetului britanic se spune că „guvernul este sigur că cei doi bărbați sunt agenți ai serviciilor militare de informații rusești – GRU, care au folosit o armă chimică, foarte toxică, ilegală, pe teritoriul țării”. În opinia Londrei, răspunsul dat de Moscova este „disprețuitor și mincinos”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG