Linkuri accesibilitate

E democrația prinsă în propria sa capcană?


Lucrare de Burak Delier la o expoziție în centrul Istanbulului, 4 octombrie 2005.

Partidul Islam din Belgia vrea autobuze separate pentru femei și bărbați la Bruxelles.

De ce doar la Bruxelles? Pentru că este un oraș cu o structură demografică, socială și culturală unică în Europa.

Numai la Bruxelles, acolo în Molenbeek și Anderlecht, de unde au venit teroriștii sinucigași care au comis masacrele din 2015-2016 în Franța și Belgia, putea să apară o formațiune politică intitulată, simplu, Islam, cu candidați înscriși pentru alegerile de luna viitoare, partid care are un program foarte simplu: aplicarea legii islamice, a Șariei, și, printre altele, autobuze și vagoane de metrou separate pentru bărbați și femei.

Grija pentru transportul în comun e de înțeles, știind că fondatorii partidului Islam sunt niște șoferi de autobuz din Molenbeek și că rețeaua de transport în comun din Bruxelles, STIB, e dominată în bună parte de șoferi proveniți din Maghreb.

Unul din fondatorii partidului Islam, care este perfect legal, a șocat refuzând să strângă mâna prezentatoarei, la sfârșitul unei dezbateri politice la TV, unde fusese invitat.

În schimb, partidul mai are în program intenția de a legaliza poligamia „pentru acele femei care doresc să devină o a doua soție”.

Bruxelles este orașul cel mai mixt din lume, după Dubai.

La Bruxelles, 62% din populație e născută în străinătate (în Dubai peste 80%). Între un sfert și o treime din populația de ceva peste un milion de locuitori sunt musulmani, cea mai mare proporție din orice capitală occidentală.

Ba chiar, proiecția demografică este că în 2050 peste 50% din populația „capitalei” Uniunii Europene va fi de confesiune musulmană, situație unică în Europa.

Partidul Islam este așadar perfect legal, dar multe voci politice cer acum interzicerea lui pentru felul în care încalcă constituția, având în program acea discriminare fățișă între bărbați și femei, propunând autobuze separate.

Patru din cele mai mari partide din Bruxelles: două partide de tendință liberală, creștin democrații și socialiștii francofoni cer interzicerea formațiunii musulmane, care afișează în mod clar tendințe anti-democratice.

Problema este că în Belgia a interzice un partid politic perfect legal e imposibil fără o modificare a constituției.

Lucrul este tehnic posibil, ba chiar simplu, dacă se întrunește o majoritate parlamentară, ceea ce pare a fi cazul.

Problema este însă că asta ar fi imposibil atât de repede, înainte de alegerile din 14 octombrie, de la care partidul Islam nu poate fi exclus.

Democrația se regăsește așadar prinsă în propria sa capcană.

Se tot scrie despre Molenbeek, cuibul belgian de islamism, unde se ascund teroriștii musulmani, ca și cum ar fi un oraș, sau o „localitate”, pe când în realitate e doar un cartier din Bruxelles.

Arondisment, mai degrabă, după modelul parizian. Musulmanii care locuiesc aici sunt numiți în Belgia „alohtoni”.

Molenbeek, ca și Anderlecht, cunoscute pentru echipelelor de fotbal, sunt arondismente din Bruxelles numite, tradițional, communes. Unii au zis prin străinătate că Molenbeek e o municipalitate, sau un oraș aparte, dar asta e ca și cum ai spune că sectorul cinci din București, sau cartierul Ferentari, ar fi o municipalitate.

Molenbeek, în sărăcia sinistră a cartierului, cu amestecul de populație imigrantă, majoritatea extrem de săracă, e un fel de Ferentari, cartierul sărac din București, cu tineri fără viitor și rău văzuți, doar pentru că vin de acolo.

Molenbeek trebuie plasat în contextual particular al Belgiei și mai ales în această bizarerie cu resturi medievale, care e Bruxelles.

Bruxelles e a treia regiune bogată a Europei, după Londra și Paris, și sînt disparități enorme de la un cartier la altul.

Cartierele (sau districtele, sectoarele) se numesc communes, sînt în număr de 19 și au o autonomie de tip cvazi-medieval, fiecare comună având poliția ei, urbanismul ei, impozite locale și particularități folclorice…

Un conglomerat de 19 entități cu identități distincte.

Felul haotic în care s-a construit în ultimele decenii (făcând ca Bruxelles să fie un exemplu de urbanism la fel de negativ ca Bucureștiul) a dus și mai mult la accentuarea identităților locale și culturale de la o comună la alta.

160 de kilometri pătrați, din care jumătate vegetație, Bruxelles e străbătut de câteva autostrăzi, la propriu, consecință a absenței totale de politică urbanistică pînă în anii 1990.

Două autostrăzi paralele trec prin cartierul european (Rue de la Loi și Belliard), una traversând și puțin din parcul Cinquantenaire de lângă instituțiile Uniunii Europene.

Șoseaua internă, cu traseu pentagonal, ce înconjoară orașul vechi, e tot o autostradă.

La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, am văzut cu ochii mei case din secolele 16 și 17 distruse cu buldozerul.

Bruxelles generează 20% din PIB-ul belgian, adăpostește UE, NATO și multe alte organizații internaționale, dar, cu peste 20% din populație fără lucru, șomajul e dublul mediei din Uniunea Europeană.

În unele cartiere sărace cu puternică identitate musulmană imigrată (Anderlecht, Saint-Josse, Molenbeek, Schaerbeek) șomajul depășește 50%.

Un milion de locuitori, o treime străini (de naționalitate străină, nu e vorba de origine, dar 62% sunt născuți în străinătate): francezi, marocani, italieni, polonezi, spanioli.

Dacă luăm originea, 75,6 %, din locuitorii din Bruxelles (3 din 4) sînt de origine străină, iar 62%, cum am zis, sunt născuți in străinătate.

Un sfert din populația totală de un milion o reprezintă musulmanii.

Jumătate din tineri trăiesc în familii in care se vorbesc mai multe limbi.

Dar, așa cum am spus, va fi imposibil ca Partidul Islam să poată fi exclus atât de repede din ciclul electoral, înainte de alegerile din 14 octombrie, din cauză că legea fundamentală a Belgiei nu poate fi modificată până la acea dată.

Democrația e prinsă, deci, în propria sa capcană.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG