Linkuri accesibilitate

Președintele Igor Dodon s-a ales cu câteva zgârieturi și vânătăi în urma unui accident rutier în care a fost implicată coloana prezidențială (VIDEO)


(Captură video. Sursa: Serviciul de Protecție și Pază de Stat)
(Captură video. Sursa: Serviciul de Protecție și Pază de Stat)

Președintele Igor Dodon s-a ales cu câteva zgârieturi și vânătăi în urma unui accident rutier în care a fost implicată astăzi coloana prezidențială, iar starea sănătății sale este satisfăcătoare, a declarat portalului Unimedia șeful Serviciului Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea.

În accidentul petrecut în zona localității Strășeni, pe traseul Chișinău – Călărași, au fost implicate două mașini ale cortegiului prezidențial, a spus pe pagina sa de Facebook Inspectoratul General al Poliției, precizând că „persoanelor aflate în automobilele implicate în accident, le-a fost acordat ajutor medical”. Presa relatează că, potrivit unor informații neconfirmate deocamdată, în Mercedesul prezidențial se mai aflau mama, soția și unui din fii președintelui Dodon. Imagini apărute pe rețelele de socializare înfățișează Mercedesul răsturnat, iar Volkswagenul Touareg al pazei prezidențiale – aruncat în vegetația de la marginea drumului, în apropiere aflându-se și un camion cu partea frontală avariată. Poliția spune că cercetează accidentul și va reveni cu detalii.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG