Linkuri accesibilitate

Spicherul Andrian Candu face precizări în legătură cu arestarea și deportarea celor șapte cetățeni turci de la liceul Orizont (VIDEO)


Andrian Candu, după audierile din Parlament pe tema expulzării celor șapte cetățeni turci, 8 septembrie 2018

Spicherul Andrian Candu a declarat că arestarea și deportarea celor șapte cetățeni turci angajați ai rețelei de licee Orizont s-a făcut în baza unor dosare vechi de 20 de ani pentru a asigura securitatea internă a Republicii Moldova, iar autoritățile nu au primit vreo solicitare în această privință din Turcia.

„Nu s-au declanșat procesele la solicitările autorităților turcești, dar este o inițiativă și sunt dosarele încă din 1997-98 generate de serviciile noastre”, a declarat Candu la Chișinău, după audieri parlamentare cu ușile închise, în cadrul unui subcomitet de control asupra Serviciului de Informații și Securitate.

Șapte cetățeni turci, inclusiv solicitanți de azil, au fost arestați, joi, și deportați în Turcia, crezându-se că au ajuns într-o închisoare din apropiere de Istanbul.

Profesorii de la „Orizont” cer sprijinul ambasadelor străine
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:47 0:00

Arestul a cauzat consternare pe plan intern și străinătate. Vineri, au cerut explicații guvernului moldovean Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Uniunea Europeană și Oficiul ONU pentru Drepturile Omului în Moldova.

Astăzi, spicherul Candu a mai încercat să diminueze importanța expulzărilor, spunând că asemenea cazuri sunt frecvente și obișnuite în activitatea structurilor de forță și autorităților privind migrații.

„Nu are nicio legătură cu cine este astăzi la guvernare în Republica Moldova sau în Turcia, sau care sunt conflictele dintre Erdogan și Gulen”, a spus Candu.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră că angajații rețelei de școli private Orizont care funcționează în mai multe țări sunt aliații rivalului său, clericul fugar în Statele Unite, Fethullah Gulen, pe care îi vânează prin întreaga lume, după puciul eșuat din 2016.

Apărătorii drepturilor omului sunt îngrijorați că cei șapte cetățeni turci deportați din R. Moldova vor fi torturați în Turcia. Directorul adjunct al rețelei „Orizont”, Hasan Barish, spune că ar fi ajuns într-o închisoare din orașul Tekirdag în apropiere de Istanbul.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG