Linkuri accesibilitate

Președintele Dodon a apărat acțiunile SIS care a arestat și expulzat câțiva cetățeni turci


Igor Dodon
Igor Dodon

Președintele Igor Dodon a apărat acțiunile Serviciului de Informații și Securitate care a arestat și expulzat astăzi cel puțin șase cetățeni turci, angajați ai rețelei de licee Orizont, pe fundalul speculațiilor că ar fi o recompensă cerută de Turcia pentru reconstrucția sediului președinției moldovene.

„Au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice. A diplomaților ruși, de exemplu, la solicitarea Londrei”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Pe rețelele de socializare online au apărut imagini care ar înfățișa arestările de azi și în care presupuși agenți urcă forțat o familie într-un mini-van, în strigătele disperate ale copiilor și ale unei femei.

Organizația Amnesty International Moldova a spus că este „profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viața și securitatea persoanelor” arestate.

Angajații rețelei Orizont sunt considerați de către Ankara adepți ai clericului fugar Fethullah Gulen pe care președintele turc Recep Tayyip Erdogan îl acuză de organizarea puciului eșuat împotriva sa din iulie 2016.

„Dacă îi vor duce în Turcia, doamne ferește, acolo ei pot fi torturați și chinuiți”, a declarat presei după arestarea colegilor săi Hasan Bariș, directorul adjunct al filialei Durlești a rețelei Orizont.

În postarea sa de pe Facebook, președintele Dodon a mai acuzat presa de standarde duble pentru că ar fi „tăcut sau aplaudat” expulzarea diplomaților ruși, în vreme ce reflectă critic incidentul de astăzi.

Fără să comenteze direct afirmațiile din presă despre faptul că arestările ar avea legătură cu ajutorul turcesc pentru reconstrucția sediului președinției moldovene, șeful statului mai spune în postarea sa că trebuie așteptate „explicațiile instituțiilor, fără a cădea în interpretări gratuite și speculații politice sterile”.

XS
SM
MD
LG