Linkuri accesibilitate

Unire sau anexare? Basarabia, 27 martie 1918 (VIII)


Chișinăul în 1918, vedere de pe Turnul de apă (Sursă: Radu Osadcenco, Chișinău 1918, Chișinău: Epigraf, 2018)

Înalți oficiali români la Chișinău

O delegație românească a plecat în noaptea de 25-26 martie/7-8 aprilie 1918 spre Chișinău. Era vorba despre premierul Alexandru Marghiloman, generalul Constantin Hârjeu, ministru de Război, Ion Mitilineu, secretar general la Interne, Constantin Garoflid, secretar general la Domenii, Andrei Corteanu, secretar general al Finanțelor, generalul Mircescu, I. Bărbătescu, director general al Siguranței Statului, Al. Kiriacescu, șeful cenzurii presei, colonelul Condeescu, din Jandarmerie, Romulus Voinescu, inspector de Siguranță, colonelul Gârleșteanu, T. Marinescu, subdirector la Interne, V. Ionescu, comisar de Siguranță și alți oficiali români.

Generalul Ioan Istrati
Generalul Ioan Istrati

În dimineața zilei de 26 martie/8 aprilie, românii au fost întâmpinați la gara Chișinăului de conducerea Sfatului Țării, Ion Inculeț și Pan Halippa, de Daniel Ciugureanu și membrii guvernului său, de generalii români Ioan Istrati, Ernest Broșteanu, Ioan Rășcanu și Ioan Anastasiu, comandanți ai structurilor militare românești în Basarabia, însoțiți de numeroși ofițeri, de notabilitățile capitalei Republicii Moldovenești etc. O companie românească de vânători și un pluton moldovenesc de husari – cu muzică și drapele – s-au aflat la gară ca gardă de onoare. Intrarea cortegiului în oraș s-a făcut cu automobilele, cu două plutoane de cavalerie română drept escortă. Marghiloman avea să remarce existența unui număr redus de oameni pe străzi, ceea ce îl intriga.

Ioan Rășcanu
Ioan Rășcanu

Oficialii de la Iași au fost cazați la hotelul „Londra”. Marghiloman s-a întâlnit acolo cu miniștrii moldoveni. Printre alții și cu arhimandritul Gurie Grosu, viceministru pentru culte, care era îngrijorat de faptul că în Biserica Ortodoxă din România se făcea multă politică, iar premierul român a făcut eforturi să-l liniștească. În acea zi au avut loc mai multe vizite cu caracter oficial. Marghiloman se informa în legătură cu ponderea și poziția formațiunilor politice de la Chișinău, afla despre rivalitățile dintre grupuri și liderii acestora. Marghiloman încerca să evite intrarea în conflictele dintre basarabeni.

Ioan Anastasiu
Ioan Anastasiu

Inculeț nu-l agrea pe Sinadino, liderul marilor proprietari, în vreme ce Țiganko îi contesta lui Inculeț influența în Fracțiunea Țărănească. În același timp, Marghiloman părea să nu înțeleagă mediul de la Chișinău, pe care îl orientaliza superior. Prima seară a premierului român în capitala Basarabiei s-a încheiat prin participarea la un dineu, urmat de un concert.

Rolul lui Constantin Stere

Unul dintre oamenii importanți pe care s-a bazat Marghiloman la Chișinău a fost Constantin Stere. Născut în 1865 în ținutul Soroca, Stere a devenit în perioada studiilor secundare un adept al curentului narodnicist, ceea ce a atras atenția autorităților țariste. Arestat, a fost condamnat și trimis în surghiun în partea estică a Imperiului Rus. După ispășirea pedepsei și revenirea din Siberia, Stere a ales să se stabilească în România, la Iași. În deceniile următoare avea să se afirme în publicistică, în mediul universitar și în politică. A fost fondator al poporanismului, curent de idei care avea să fie fertil în viața culturală și politică din Regat. Alături de alți intelectuali ieșeni a pus bazele revistei Viața Românească, în 1906. De la jumătatea primului deceniu al secolului XX a fost un susținător al mișcării naționale românești din Basarabia. Intrat în Partidul Național Liberal, a ajuns rector al Universității din Iași în 1913. În perioada neutralității s-a situat în mod clar, alături de alți oameni politici și intelectuali români, în tabăra „germanofilă”, ceea ce a și dus la ruptura de liberali. Stere credea că alianța cu Rusia era o capcană pentru România, iar o victorie a celei dintâi ar fi însemnat sfârșitul pentru cea din urmă, în orice caz pierderea oricărei șanse de unire a Basarabiei cu Regatul. În 1916, Stere a rămas în teritoriul ocupat, unde avea să publice ziarul Lumina. Om al contrastelor, Stere atrăgea simpatii și adversități, dar în general nu lăsa pe nimeni indiferent. După preluarea puterii de către Marghiloman, acesta încercase să-l convingă pe Stere să intre în guvernul său, însă a fost refuzat. În schimb, Stere a acceptat să se implice în acțiunea de aducere a Basarabiei în cuprinsul Regatului..

Constantin Stere, al doilea președinte al Sfatului Țării, 2 aprilie - 25 noiembrie 1918 (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Constantin Stere, al doilea președinte al Sfatului Țării, 2 aprilie - 25 noiembrie 1918 (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

În ziua de 24 martie/6 aprilie 1918 Constantin Stere sosea la Chișinău, împreună cu oficialii basarabeni care participaseră la discuțiile de la Iași cu guvernul român. Odată ajuns în capitala regiunii sale natale, Stere a devenit foarte activ în susținerea unirii Basarabiei cu România. El avea mai multe atuuri: era progerman, ca și Marghiloman, dar și fost revoluționar basarabean, deschis și către problemele naționale, și către cele sociale. Potrivit multor surse, tocmai datorită trecutului său revoluționar Stere era apreciat în Basarabia, dominată de socialiști în acel moment. Însă politicienii liberali și cei conservator-democrați, precum și ofițerii români nu îi iertau orientarea filogermană din 1916-1917. Unii îl considerau pur și simplu „trădător”.

Daniel Ciugureanu (Foto: Gh. V. Andronachi, Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al unirii, Chișinău, 1933)
Daniel Ciugureanu (Foto: Gh. V. Andronachi, Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al unirii, Chișinău, 1933)

Chiar dacă rolul lui Stere în acțiunile de la Chișinău nu trebuie supraapreciat, este cert că în zilele de 25 martie/7 aprilie și 26 martie/8 aprilie 1918 el a avut întâlniri numeroase, inclusiv cu membrii Consiliului Directorilor Generali, cu Fracțiunea Țărănească etc. În fapt, în cele câteva zile de când venise în Basarabia, Stere a fost un fel de comisar cu propaganda al guvernului Marghiloman, având un scop precis. Conform unor date, Stere le-ar fi spus lui Inculeț și Ciugureanu, în zilele premergătoare ședinței din Sfatul Țării, din 27 martie/9 aprilie 1918, utilizând practic formula lui Arion dintr-o discuție purtată la Iași cu câteva zile înainte, că dacă nu avea să se producă unirea, avea să aibă loc anexarea. Nu încape îndoială că unii oameni politici români vedeau încadrarea Basarabiei în Regat ca pe o compensație. Pe de o parte era vorba de o consolare pentru neatingerea scopurilor politice pentru care țara intrase în război, iar pe de altă era vorba de pierderile teritoriale atât față de Austro-Ungaria, cât și față de Bulgaria.

Alexandru Marghiloman (Foto: prin curtoazia Muzelui Național de Istorie a României)
Alexandru Marghiloman (Foto: prin curtoazia Muzelui Național de Istorie a României)

Stere a ținut discursuri în fața unor grupuri politice și etnice diferite, utilizând alternativ limbile română și rusă, în funcție de auditoriu. În ochii lui Marghiloman, în cele două zile în care s-a aflat la Chișinău, Stere era mereu pe fugă, foarte activ, voluntar. Chiar în ziua sosirii lui Marghiloman la Chișinău, Stere avea să-i spună că a rostit nu mai puțin de 28 de discursuri și se făcuseră „kilometri de vorbărie” pe subiectul unirii. Într-un text scris sub pseudonim, Liviu Rebreanu avea să ridice numărul acestor discursuri la 35. Stere a utilizat la Chișinău o combinație de imaginar și vocabular naționalist și revoluționar, pentru a-i atrage de partea proiectului unionist pe unii într-un fel, pe alții în alt fel. În special deputaților din Fracțiunea Țărănească – cel mai important grup politic care până atunci se declarase împotriva unirii – avea Stere să le cultive așteptările privind menținerea câștigurilor obținute prin revoluție, cu speranța că în acest fel îi va convinge să voteze în favoarea alipirii Republicii la România. Stere avea să-i dezvăluie lui Marghiloman, la scurt timp după ce acesta ajunsese la Chișinău, tactica pe care o adoptase în negocierile cu diverse grupuri politice basarabene: „Trebuie să fac pe nebunul cu nebunii, și pentru unii revoluționari să mă arăt mai aprins ca ei. E un pas de trecut: îi vom pune în 6 luni la același nivel cu restul țării”.

O chestiune controversată: corupția politică de acum un secol

Ca toate sursele istorice, informațiile din documentele oficiale și din memoriile celor de demult trebuie luate cu prudență, după cum am subliniat în câteva rânduri în textele care privesc ceea ce s-a întâmplat în anul 1918, inclusiv în Basarabia. În anii 1930, Constantin Argetoianu, implicat la vârful politicii românești vreme de decenii, avea să-și aștearnă pe hârtie memoriile. Stilul său direct, coroziv, descrierile jocurilor de culise, portretele nefardate ale multor confrați politici au atras atenția încă de la publicarea primelor fragmente, în anii comunismului, cu atât mai mult după 1989, când au apărut numeroase volume. Unul dintre mulții contemporani pe care în mod clar Argetoianu nu i-a simpatizat a fost Ion Inculeț. În perioada interbelică cei doi au făcut politică la nivel înalt, dar s-au aflat cel mai adesea pe poziții adverse.

Ion Inculeț
Ion Inculeț

Atunci când a scris despre ceea ce s-a întâmplat în Basarabia în anii 1917-1918, Argetoianu a ținut să precizeze: „De altminteri, cu tot ajutorul lui Stere, Marghiloman n-a putut obține mai târziu votul Sfatului Țării decât prin amenințări și bani”. În continuarea acestei afirmații generale, Argetoianu amintea și un caz punctual, practic trecut cu vederea până de curând. Și anume că Ion Inculeț ar fi primit la hotelul „Londra”, din partea lui Andrei Corteanu și a dr. [Alexandru] Pilescu, însărcinați de Marghiloman, nu mai puțin de 2.000.000 de lei. Banii aveau rostul de a cumpăra votul lui Inculeț în Sfatul Țării. În jurnalul său, Marghiloman nu spune nimic explicit despre vreo sumă dată lui Inculeț pentru un vot „binevoitor”. În schimb, premierul român avea să noteze la 26 martie 1918, printre altele, că Stere ar fi garantat că „avem majoritatea” în Sfatul Țării, iar Inculeț „s-a hotărât, mi-a dat asigurare” că va vota pentru unire.

Afirmațiile directe ale lui Argetoianu au stârnit nedumerire, iritare, repliere discursivă, după caz, în momentul în care au devenit cunoscute și a avut loc un început de dezbatere în spațiul public din România. Nu este locul aici pentru o discuție despre politică și corupție în România și Basarabia timpului. În mod sigur o dezbatere pe această temă ar fi necesară și utilă pentru o bună cunoaștere istorică. O cercetare în acest sens ne-ar spune multe despre rețelele politice și administrative, despre cum era imaginat spațiul public românesc acum un secol, despre moravuri și valori, despre cum se construiesc discursurile publice, mai ales cele oficializate, despre trecerea cu vederea a faptelor incomode.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG