Câtă Republică Sovietică Socialistă Moldova mai este în actuala Republică Moldova, după 78 de ani de la înființarea ei printr-o lege a URSS? O convorbire pe această temă cu istoricul Octavian Țîcu.
Europa Liberă: Împlinirea a 78 de ani, dle Țîcu, de la constituirea RSS Moldovenești a trecut oarecum neobservată la Chișinău, chiar și pentru politicienii care și-ar dori reapariția acestei formațiuni pe o hartă a unei noi URSS. PCRM a adresat felicitări cetățenilor și a elogiat în mod obișnuit „restabilirea tradiției multiseculare a statalității moldovenești”. PSRM a preferat să celebreze aniversarea a 21-a a înregistrării sale ca partid, în timp ce lidera formațiunii, dna Greceanîi, a promis că „istoria abia începe: şi pentru PSRM, şi pentru Republica Moldova, în general”. Nu mai sunt profitabile politic – să spunem așa – celebrările unor asemenea evenimente istorice ca 2 august?
Octavian Țîcu: „În primul rând, cred că Partidul Comuniștilor și-a epuizat resursa de atragere a electoratului și lucrul acesta este evident, iar în privința PSRM-ului, el și-a abordat un alt an – Anul Ștefan cel Mare – și, din punctul meu de vedere, nu prea se lipesc ideologic așa evenimente cum ar fi 2 august 1940, Anul lui Ștefan cel Mare și în plus PSRM-ul are alte preocupări. Istoria devine utilă atunci când ai cu ce să lupți împotriva adversarilor politici și atunci când o cere momentul. Asta a arătat felul cum este instrumentalizată istoria de Partidul Socialiștilor.”
Europa Liberă: Vorbind, dle Țîcu, de „restabilirea tradiției multiseculare a statalității moldovenești”, teză preluată cu pasiune și de actuala Președinție moldoveană, a fost ziua de 2 august 1940 o zi salvatoare pentru statalitatea multiseculară moldovenească?
Octavian Țîcu: „De fapt, din contra, ea a fost încălcarea tradiției seculare de statalitate moldovenească. Deci, aici este jocul de cuvinte și jocul politic, dacă vreți, al constituirii RSSM, pentru că, de fapt, tradițiile seculare de statalitate moldovenească este vorba de Țara Moldovei de
Prutul a fost liantul de legătură al tradițiilor de statalitate moldovenească. Ei, sovieticii au „plasat” tradiția de statalitate moldovenească pe Nistru, pentru că anume acolo la 1924 s-a creat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.
la 1359, deci care a avut ca act formativ Carpații, Mare Neagră și Prutul. Prutul a fost liantul de legătură al tradițiilor de statalitate moldovenească. Ei, sovieticii au „plasat” tradiția de statalitate moldovenească pe Nistru, pentru că anume acolo la 1924 s-a creat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, care a fost creată la 12 octombrie 1924 tocmai din ideea de a rupe această parte a Basarabiei, așa să-i spunem, fiindcă, de fapt, Basarabia este o noțiune – așa să-i spunem – impusă de diplomația rusă. Este vorba de partea de est a Principatului Moldovei. Și avem o contrafacere a istoriei, pentru că, de fapt, din acest neant al Transnistriei, al regiunii transnistrene s-au identificat vreo 100 și ceva de mii de moldoveni și, apropo, fără conștiință etnică și departe de ideile de ce înseamnă moldovenism și limba română, moldovenism în sens istoric. Și aceștia au fost instrumentalizați într-o Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, în care ucrainenii au fost majoritari și care a proclamat Basarabia teritoriu vremelnic ocupat de România, deci într-un limbaj kominternist și hașurat în roșu. Chișinăul a fost proclamat capitala, de fapt, a acestei creațiuni, dar vremelnic ocupat de armatele române, astfel încât inițial capitala a fost la Balta și după aceea la Tiraspol. Prin urmare, articularea acestei statalități moldovenești sovietice s-a făcut dincolo de spațiul firesc de expresie, ceea ce noi numim tradițiile seculare ale statalității moldovenești.”
Europa Liberă: Totuși, dle profesor, cu sau fără celebrări ale trecutului moldovenesc sovietic, câtă RSSM mai este în actuala Republica Moldova, și mă refer la mentalitate, la modelul de gândire politică ș.a.m.d.? Cum explicați, altfel spus, Dvs. faptul că, și după 27 de ani de la dezintegrarea Uniunii Sovietice, numeroși cetățeni moldoveni îngroașă rândurile partidelor care-și doresc sau menținerea, sau reașezarea Republicii Moldova pe temeliile puse în 1924 și mai apoi în 1940?
Octavian Țîcu: „Dacă ar fi un răspuns scurt, este vorba tocmai de teoriile și practicile de construcție identitară în această republică, pentru
Este vorba de acest Homo Moldovanus Sovietic, a cărui identitate trebuia să fie construită împotriva propriilor firi, adică împotriva identității românești, împotriva identității culturale, lingvistice, etnice chiar.
că axul formativ a fost moldovenismul sovietic. Acesta a fost un fel de ideologie, un fel de religie de creare a unui tip de om nou. Este vorba de acest Homo Moldovanus Sovietic, a cărui identitate trebuia să fie construită împotriva propriilor firi, adică împotriva identității românești, împotriva identității culturale, lingvistice, etnice chiar. Spuneam și în alte circumstanțe – este vorba de construcția unei uri de sine și asta explică această aderență, pentru că vă imaginați că acest moldovenism a trecut ca un fir roșu prin toate aspectele vieții social-politice, economice și sociale, a fost însoțit de represiuni grave și profunde împotriva a tot ce a însemnat românesc și a acestui naționalism moldo-românesc, care a fost vânat permanent în perioada sovietică și de această acțiune afirmativă în care treptat din acest aluat al identității moldovenești extrem de obscure din punct de vedere regional s-a construit o nouă identitate. Deci, toți acești oameni care au fost extrași din rămășițele unei societăți care a fost profund traumatizată prin deportări, foamete, asasinări și execuții sumare a apărut un nou tip de om care, cu regret, în perioada de după 1991 s-a regăsit în această identitate moldovenească statalistă.”
Europa Liberă: Ultima Dvs. carte este intitulată Homo Moldovanus Sovietic, ca produs, cum înțelegem, al teoriilor și practicilor de construcție identitară în RSSM sau R(A)SSM... Cum se explică însă, dle Țîcu, faptul că nu doar cei cu bagaj mental și de altă natură sovietic alcătuiesc colectivitatea de ceea ce numiți Homo Moldovanus Sovietic, ci și mulți care nici măcar n-au buletin de naștere în acea țară, URSS?
Octavian Țîcu: „Da, pentru că lucrurile acestea care nu sunt contracarate la timp, ele generează sau se reproduc într-un alt context. Și aderența este, în primul rând, determinată de profilul partidelor
Noi am avut doar nomenclatură comunistă hăt până în anul 2009. Uitați-vă la toți președinții Republicii Moldova, la toți prim-miniștrii care au fost până în 2009, când avem deja un gen de neomoldovenism de sorginte dodonistă.
politice care s-au perpetuat la putere în Republica Moldova după 1991. Noi am avut doar nomenclatură comunistă hăt până în anul 2009. Uitați-vă la toți președinții Republicii Moldova, la toți prim-miniștrii care au fost până în 2009, când avem deja un gen de neomoldovenism de sorginte dodonistă, care este diferit de cel care a fost până în 2009 reprodus de Snegur, Lucinschi sau Voronin, pentru că tocmai această nomenclatură care a fost crescută de indigenizarea sovietică în valorile acestui moldovenism, ea și-a găsit argumentația de tip sovietic extrem de utilă în justificarea aflării lor la putere. Și moldovenismul a fost reprodus. Deci, dacă ne aducem aminte pas cu pas, după războiul din Transnistria, deci acei pași cu inserarea articolului 13, cu „Moldova – Casa noastră”, mai ales anii 2001-2009 în care a fost chiar politică de stat. Acest antiromânism cu istorici alungați de la Institutul de Istorie și oameni care au făcut istorie în folosul statului gen Stepaniuc sau Stati și mulți alții. Pe de altă parte, înseși familiile, familia este un izvor de alternativă istorică, pentru că este un paradox – pe de o parte, avem „Istoria românilor” și „Limba română” în școli, pe de altă parte, avem un discurs alternativ pe care îl formează familiile care – cu regret trebuie să spunem acest lucru – s-au clădit în perioada sovietică și care nu au avut aderență la alt discurs decât cel pe care tânăra generație ar fi trebuit să-l aibă în școli. Eu nu cred că este vorba aici de o generalizare a reproducerii, dar tocmai acest segment pe care îl găsim pe rând – ba la agrarieni, ba la comuniști, ba la socialiști – este format din această memorie colectivă și istorică alternativă.”
Europa Liberă: Din acest motiv să fie sau ar rămâne seducătoare retorica istorică a politicienilor mai mult în comparație cu expertiza propriu-zisă a istoricilor, dle Țîcu?
Octavian Țîcu: „Cu siguranță, pentru că politicienii sunt vizibili, politicienii sunt agresivi și au capacități și resurse extinse și noi de multe ori vorbim de faptul că moldovenismul este o strategie a Moscovei. Este adevărat, dar de-a lungul timpului Moscova a găsit aici invariabil susținători și oameni care au înțeles că acest moldovenism poate deveni o oportunitate pentru diferite poziționări sociale, politice, economice și, prin urmare, această reproducere în funcție de putere după 1991 este explicabilă și prin faptul că există un fel de ofertă și cerere față de acest moldovenism de tip sovietic. Istoricii au fost undeva marginalizați, ei luptă pentru această identitate românească în catedre, prin publicații, dar, cu regret, de foarte multe ori această luptă este una surdă și asimetrică, așa aș spune, în condițiile în care politicul conturează în mare parte istoria. Îmi aduc aminte de un cunoscut citat al lui Winston Churchill care spunea că „istoria este un domeniu prea important pentru interesele statului pentru a fi lăsată în seama istoricilor”.”
Europa Liberă: Dle Țîcu, vă mulțumim foarte mult pentru amabilitatea de a fi cu noi, pentru această lecție de istorie scurtă, cât ne-am putut permite în cadrul acestei emisiuni. Vă mulțumim încă o dată.
