Linkuri accesibilitate

Siguranța puterii vine din aparenta apatie a majorității cetățenilor (Nicolae Negru/Ziarul Național)


Revista presei matinale de la Chișinău.

Un editorial de pe tribuna.md semnat de Dumitru Spătaru demonstrează stupiditatea, dar şi pericolul care ar exista în anti-protestele organizate tot mai frecvent în paralel cu acţiunile opoziţiei pro-europene. “Nu ştiu dacă aceşti anti-protestatari îşi dau seama cât de jalnic arată dintr-o parte ceea ce fac ei,” scrie Spătaru şi continua: “ceea ce fac ei numai acţiuni civilizate nu pot fi numite. Chiar şi pentru un neiniţiat în ale politicii e clar că scopul e nu de a face public un punct de vedere, o poziţie, ci de a intimida protestatarii ce au ieşit în stradă la îndemnul dreptei pro-europene”. Editorialistul crede că s-a mers mult prea departe, or avem de a face nu doar cu o tentativă de răfuială politică care-i are drept ţintă pe Maia Sandu şi pe Andrei Năstase, ci cu un atentat la unul din drepturile democratice fundamentale – cel de a protesta. Prin astfel de acţiuni e violată democraţia în cel mai pervers mod, fără a se lua în calcul ce urmări grave poate avea un astfel de comportament iresponsabil, mai scrie Dumitru Spătaru în articolul său.

Nicolae Negru, dimpotrivă, vorbeşte într-un editorial din Ziarulnational.md despre slăbiciunea protestelor opoziţie. “Regimul pare mai sigur și mai sfidător ca niciodată, luându-se la harță cu „partenerii de dezvoltare, iar siguranța puterii vine din aparenta apatie a majorității cetățenilor care nu se grăbesc să iasă în stradă și, cu atât mai mult, să stea acolo săptămâni, ca ucrainenii sau ca armenii, de exemplu”, comentează autorul. Negru mai crede că „dictatura” despre care strigă opoziția e matematică superioră, e luptă sterilă la troaca puterii pentru cei care se gândesc doar la supraviețuire. Iar fără ei, opoziția nu are cum convinge poliția și deputații să treacă „de partea poporului”. „Salvatorii” de azi plătesc pentru dezamăgirile provocate de „salvatorii” de ieri, cu care unii dintre cei de azi au fost în relații directe, este concluzia lui Nicolae Negru.

Tot Ziarulnational.md anunță într-o ştire că președintele Igor Dodon se află din nou în Federația Rusă, după ce în weekendul trecut inaugura monumentul împăratului rus Petru I şi al domnitorului Dimitrie Cantemir la Volgodonsk. De această dată, Dodon a mers într-o „vizită de lucru” de două zile în oraşul Omsk,la invitaţia guvernatorul regiunii Omsk, Aleksandr Burkov. Șeful statului a publicat pe Facebook un filmuleț în care arată cum a fost întâmpinat la aeroport și câteva secvențe de la evenimentele la care a participat acolo, pe fundal fiind piesa rusă „Kalinka”. Analistul politic Dionis Cenuță este de părere că vizitele dese în Federația Rusă ale lui Igor Dodon reprezintă „o necesitate” menită să camufleze „slăbiciunile reale pe care le are funcția de președinte, mai ales când acesta mai este suspectat de alianțe conjuncturale cu guvernarea”. Totuși, atenționează Cenușă, în dorința de a absorbi cât mai multă legitimitate din „relația prea intimă” cu Rusia, președintele Dodon trebuie „să fie precaut cu datoriile pe care le acumulează față de Kremlin și pe care va trebui să le plătească”.

Un comentariu de pe Tribuna.md caută răspuns la întrebarea de ce guvernarea insistă pe modificarea constituţiei, “chiar dacă are relaţii ostile cu factorii decizionali din structurile europene şi chiar dacă şi-a dovedit de nenumărate ori esenţa anti-europeană”? Autorul avansează mai multe ipoteze ărintre ele şi cea că avem de a face cu un simplu calcul electoral – “introducând în Constituţie obiectivul integrării europene, guvernarea transmite un mesaj cât se poate de clar alegătorilor pro-europeni privind esenţa sa, încercând pe această cale să le câştige simpatiile. Numai că e prea puţin probabil că alegătorii pro-europeni vor înghiţi această momeală, crede autorul, fiindcă o parte dintre ei aleg să susţină alte partide pro-europene şi se pare că opţiunea lor e destul de fermă; o altă parte se orientează după ce spun factorii de decizie de la Bruxelles şi Strasbourg, iar ceea ce spun aceştia în ultimul timp nu e favorabil deloc puterii; a treia parte au devenit mai sceptici faţă de procesul de integrare europeană, inclusiv şi ca urmare a acţiunilor guvernării cu vădit caracter anti-UE (cât fac în acest sens numai demersurile anti-UE ale primarilor şi preşedinţilor de raioane, în spatele cărora se presupune că ar sta guvernarea).

Zdg.md redă în paginile sale prima reacție oficială a Ministerului Sănătății după operațiunile “Tomograf”. Va investiga activitățile de utilizare a dispozitivelor medicale utilizate în furnizarea serviciilor de înaltă performanță, inclusiv și cele vizate în acțiunile de corupție raportate la IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală și IMSP Institutul Mamei și Copilului, anunţă un comunicat publicat pe site-ul ministerului, duminică, 5 iulie. Ministerul mai anunță că va fi instituit un Grup de lucru pentru a investiga auditul de utilizare eficientă a dispozitivelor de furnizare a serviciilor medicale de înaltă performanță la instituțiile medico sanitare menționate. “MSMPS regretă și condamnă cazurile de corupție și încălcări ale legislației în sistemul medical și cere managerilor instituțiilor medico-sanitare să întreprindă toate acțiunile de combatere a acestui fenomen în instituții și de a asigura respectarea tuturor actelor normative.”, se mai arată în comunicat.

XS
SM
MD
LG