Linkuri accesibilitate

Doi diplomați ruși expulzați din Grecia


Secretarul general NATO,Jens Stoltenberg și premierul Macedoniei, Zoran Zaev la ceremonia invitării oficiale a Macedoniei de aderare, Bruxelles, 12 iulie 2018

Grecia a decis să expulzeze doi diplomați ruși și să interzică intrarea în țară altor doi, sub suspiciunea că ar fi încercat să submineze negocierile care au dus la acordul de luna trecută dintre Atena și Skopje privind numele Macedoniei. De peste 20 de ani, Grecia și Macedonia se confruntă pe subiectul numelui oficial al fostei republici iugoslave iar acordul din iunie a deschis acum Macedoniei drumul spre admiterea în NATO (confirmată la summit-ul de la Bruxelles din 11-12 iunie) și Uniunea Europeană. Rusia este iritată de perspectiva aderării Macedoniei la NATO.

Potrivit unui oficial de la Atena, care și-a păstrat anonimatul, Rusia are până în 13 iulie timp să-și retragă cei doi diplomați.

Ministerul de externe de la Moscova a anunțat că va răspunde cu o măsură similară.

Potrivit unui cotidian de la Atena, care a fost primul să publice informația despre expulzarea diplomaților, acești ar fi acuzați că au încercat să submineze sprijinul opiniei publice din Grecia pentru acordul cu Macedonia.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG