Linkuri accesibilitate

Cancelara Germaniei, Angela Merkel, a reacționat la criticile președintelui american


Angela Merkel la Bruxelles, 11 iulie 2018

Cancelara Germaniei, Angela Merkel, a reacționat la criticile președintelui american, care a susținut că Germania ar fi în acest moment „captivă” politicii Moscovei din cauza dependenței sale energetice de Rusia, declarând că „are experiența” de a fi trăit într-o țară dominată de fosta Uniune Sovietică, motiv pentru care poate aprecia în mod deosebit faptul că astăzi Germania reunificată „își face singură politica și decide pentru ea”.

La începutul summitului NATO de la Bruxelles, președintele american Donald Trump a reluat criticile la adresa aliaților europeni, care, în opinia sa, nu cheltuiesc suficient pentru apărarea comună, se bazează pe sprijinul Statelor Unite când vine vorba de securitate, dar fac „afaceri” cu aceeași țară, Rusia, de care NATO ar trebui să le apere.

Referitor la reproșurile președintelui american privind cheltuielile de apărare ale Germaniei, cancelara Merkel nu a uitat să reamintească faptul că țara sa este angajată militar în Afganistan, o misiune „prin care apărăm și interesele Statelor Unite. Această misiune este singura care se datorează punerii în practică a articolului 5”, a mai declarat Merkel. Este vorba de articolul 5 al Tratatului care stă la baza NATO și prin care țările membre se angajează să apere oricare membru al Alianței dacă o solicită. Articolul 5 a fost invocat după atacurile teroriste din Statele Unite din 9 septembrie 2001, când s-a lansat „războiul împotriva terorismului” condus de Statele Unite.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG