Căderea clasicilor și, în primul rînd a, europenilor e probabil cea mai vizibilă tendință la Cupa Mondială. Nu e neapărat singura schimbare dar fenomenul e cît se poate de instructiv. Spania, Portugalia și Germania au fost scose din competiție în împrejurări dramatice și, în același timp, dezolante. Favorite și susținute de o valoare de lot cu totul excepțională, cele trei europene au jucat prost și au căzut moral din primul minut de joc.
Cazurile extreme și demne de cercetat sînt Germania și Spania. Germana, campioana mondială en titre a jucat în structura mentală a Germaniei supreme în 2014 și a arătat ca o echipă fără convingeri. Joachim Low a repetat schemele și aproape întreg lotul de acum patru ani. Pe hîrtie, bisul putea reuși. Numai că, în patru ani, Germania s-a schimbat mult: și țara și fotbalul - și politica și relațiile din lot. Siguranța uneori arogantă, dar motivată din 2014 s-a transformat în emfază fără argumente. Germania a reușit 45 de minute bune cu Suedia și atît. În rest, viteza și energia mexicanilor au luat prin suprindere o echipă care a pierdut exact aceste calități. În cele din urmă, în fața naționalei sud-coreene, Germania a controlat jocul doar spre a dovedi că nu e în stare să transforme dominația în victorie. Cazul Germaniei vorbește de uzura adusă de o supremație rău administrată.
Cazul Spaniei e cu adevărat șocant. După aproape zeci ani de succes de club și la națională, practic aceiași jucători au apărut în Rusia fără să mai înțeleagă ce vor. Meciul împotriva Rusiei a fost deosebit de urît și nemaipomenit de educativ. Așa ceva s-a văzut arareori pe un teren de fotbal. După regula de acum cunoscută, Spania și-a adjudecat total posesia. Cu 80% posesie, Spania a avut, practic, tot timpul mingea la dispoziție. Ce a făcut cu ea e altă poveste. Spaniolii au pasat, pur și simplu, lateral. De zeci și sute de ori. Diego Costa, vîrful naționalei spaniole, a fost abandonat sau, mai bine zis, concediat de proprii coechipieri. Neverosimil, nimic nu a putut scoate din transă Spania care a continuat să paseze mașinal de la stînga la dreapta și invers, vreme de două ore. Ce se poate înțelege din această atitudine bizară și implacabilă e că Spania a ajuns victima propriului sistem. Treptat, procedura, faimosul mecanism tika-taka, a luat locul voinței și încrederii, ba chiar a devenit mai importantă decît rezultatul. Spania s-a transformat în unealta sistemului, iar sistemul a devenit stăpînul și nu instrumentul Spaniei.
Pentru prima oară în istoria fotbalului, cea mai dotată echipă a lumii a alunecat într-un fotbal neconflictual. Un fotbal în care adversarul nu mai există pentru că succesul vine din perpetuarea sistemului, dincolo de rezultatul real. După dezastrul spaniol, mistica pasei laterale nu mai are mult de trăit. Eșecul european e, însă, numai în parte rezultatul unei aberații tactice. Declinul are explicații mai largi și analiza ar trebui să cuprindă nu numai rezultaele de la Cupa Mondială. O privire atentă la compoziția și repartiția echipelor europene la Cupa Mondială spune destul de mult.