Linkuri accesibilitate

Curtea Supremă de Justiție a respins contestația primarului ales Andrei Năstase (VIDEO)


Chișinău, 25 iunie 2018

Curtea Supremă de Justiție a respins contestația primarului ales Andrei Năstase împotriva deciziei Curții de Apel de menținere a deciziei primei instanțe prin care au fost invalidate alegerile în municipiul Chișinău.

CSJ respinsese mai devreme o cerere a lui Năstase de recuzare a completului de judecători de la Înalta Curte, în fața căreia acum are loc un protest al suporterilor liderului PPDA.

Iată argumentele CSJ:

„Instanţa de apel şi prima instanţă au examinat cauza sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi au apreciat corect probele administrate, hotărârile acestora fiind legale.

Argumentele invocate de către Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr și candidatul electoral Andrei Năstase, reprezentaţi de avocatul Dumitru Pavel, de către Partidul Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, reprezentat de Nicolae Fomov, și de către Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale municipale Chișinău nr. 1 în cererile de recurs se referă la fapte care au fost deja constatate de către instanțele inferioare și cu privire la care completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție nu se poate pronunța, acesta efectuând doar o analiză în drept.

Mai mult, argumentele invocate de către recurenții menționați nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, iar cererea de recurs depusă de Liudmila Perederii este depusă de o persoană care nu este în drept să declare recurs.

Din aceste motive, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră inadmisibile aceste recursuri.”

Prima reacție a lui Andrei Năstase: „Plahotniuc a ucis democrația.”

În acest moment în fața Curții Supreme de Justiție de la Chișinău are loc un protest la care iau parte liderul PPDA Andeei Năstase și lidera PAS Maia Sandu.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG