Linkuri accesibilitate

Statele Unite ale Americii se retrag din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului


Nikki Haley
Nikki Haley

Statele Unite au anunțat că se retrag din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, invocând ceea ce consideră a fi o atitudine preconcepută față de Israel și nevoia de reforme.

Ambasadoarea americană la Națiunile Unite, Nikki Haley, a spus că în Consiliu continuă să fie reprezentate state care încalcă „în mod persistent” drepturile omului, cum ar fi China sau Congo, în timp ce altele, ca Venezuela sau Cuba, nu sunt sancționate.

Haley a numit organizația drept una „ipocrită”, care „își bate joc de drepturile omului” și care tinde cu regularitate să ia măsuri pe care le-a numit anti-israeliene.

Oficialitățile americane au criticat de multă vreme Consiliul ONU pentru Drepturile Omului pentru că s-ar focusa prea mult pe Israel, ignorând încălcarea drepturilor omului în alte țări.

Ambasadoarea Nikki Haley a mai spus că Statele Unite au încercat de mai multe ori să reformeze Consiliul, dar nu au reușit.

Washingtonul a refuzat să intre în Consiliu atunci când a fost creat, în 2006, în timpul președinției lui George Bush. Succesorul său, Barack Obama, a decis aderarea la această structură în 2009.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu a salutat decizia SUA de a se retrage din Consiliu, numind-o drept una „curajoasă”, în timp ce Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad al-Hussein, a spus că este „dezamăgit”, chiar dacă nu a fost o decizie „neașteptată”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG