Linkuri accesibilitate

Procurorii au prezentat un plan de recuperare a banilor fraudaţi din sistemul bancar


Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), Procuratura Anticorupţie şi Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale au făcut miercuri publică strategia de recuperare a banilor sustrați de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, relatează Moldpres. La o conferință de presă, procurorul general, Eduard Harunjen, a declarat că scopul documentului este de a ajuta la recuperarea unei părți cît mai mari din frauda de peste 10 miliarde de lei.

Adjunctul șefului Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor, a afirmat că beneficiarii a 9,5 miliarde de lei din suma totală au fost deja identificați. „În cadrul investigațiilor s-a constatat că de pe urma fraudei bancare au beneficiat două grupuri mari: așa-numitul „grup Gacikevici” și „grupul Filat, Platon, Shor”. Ambele grupări au obținut mijloace financiare prin acordare sau primire de credite ilegale”, a spus Beţişor. Documentul are peste 30 de pagini şi conţine date despre beneficiarii fraudei şi complicii lor şi modalitatea prin care banii furaţi urmează să fie recuperaţi. În document nu se regăsesc informații care constituie secretul urmăririi penale, inclusiv traseul recuperării banilor, relatează Moldpres.

XS
SM
MD
LG