Linkuri accesibilitate

Unire sau anexare? Basarabia, 27 martie 1918 (I)


Coperta volumului Ion Țurcanu, Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări – 1918

În veacul care s-a scurs de la evenimentele petrecute în martie 1918, soldate cu intrarea Basarabiei în componența României, s-au aflat în competiție diverse versiuni asupra celor întâmplate, variate interpretări. Reconstituirea și interpretarea unui subiect istoric depind nu doar de fapte, deși poate în primul rând ar trebui să depindă de acestea, ci și de identități diferite, de valorile asumate, conștient sau nu, de cercetători.

Alberto Basciani, Dificila Unire. Basarabia și România Mare, 1918-1940
Alberto Basciani, Dificila Unire. Basarabia și România Mare, 1918-1940

Este o afirmație banală, dar esențială pentru a înțelege bagajul cultural cu care ne apropiem de trecut. Pentru că trecutul este pentru cei mai mulți „o țară străină”, „o lume necunoscută”. În grade diferite, cu intensități diferite, interpretările politico-ideologice lasă deoparte faptele incomode, zonele gri, interesul lor fiind simplificarea și instrumentalizarea.

Din perspectiva acestor abordări, istoriografia nu are atât darul de a reconstitui și explica, ci de a învăța, de a educa națiunea construită romantic sau clasa definită în spiritul leninismului. Nimic altceva nu contează pentru perspectivele teleologice.

Vasile Stati, Istoria Moldovei
Vasile Stati, Istoria Moldovei

Ceea ce s-a întâmplat la 27 martie/9 aprilie 1918 nu a scăpat polemicilor purtate mai ales între istoricii fideli în primul rând unor programe ideologice și doar în secundar susținători ai unui demers critic, fie că este vorba de cei din România, Uniunea Sovietică, Republica Moldova sau Rusia.

Sursele existente – documente, mărturii ale participanților, publicații periodice – sunt contradictorii. La o sută de ani de la evenimente, faptele sunt acoperite de un munte de steril interpretativ. O atenție mai mare la fapte, inclusiv la cele neconvenabile marilor narațiuni, ne poate ajuta să înțelegem un trecut altfel oricum complicat, încărcat de interpretări incompatibile, instrumentat politic și ideologic.

I. Levit, Moldavskaja Respublika (nojabr' 1917 - nojabr` 1918)
I. Levit, Moldavskaja Respublika (nojabr' 1917 - nojabr` 1918)

Chiar dacă o „grilă de lectură” devine dominantă, hegemonică într-un anumit spațiu prin „idei preluate de-a gata”, prin repetiție, nu înseamnă că ea și rezistă unei perspective critice. Istoricul nu este dator să cauționeze actele sau afirmațiile celor din trecut. Dimpotrivă, sarcina lui este pur și simplu să înțeleagă și să comunice pe înțeles ceea ce s-a întâmplat în acel trecut în legătură cu un anume subiect.

Perspective concurente

În jurul evenimentelor din 27 martie/9 aprilie 1918 există mai multe perspective istoriografice. Unele s-au conturat la scurtă vreme după producerea evenimentelor, altele sunt de dată recentă. Nu întotdeauna este vorba de delimitări tranșante, în timp unii autorii schimbându-și sau nuanțându-și opiniile, fie din considerente politice, fie profesionale.

Istorija Moldavskoj SSR
Istorija Moldavskoj SSR

Perspectiva națională românească s-a constituit încă din perioada interbelică, a fost reluată timid în național-comunism și amplificată în postcomunism, atât în România, cât și în Republica Moldova. Această perspectivă a livrat în timp multe lucrări. Cel mai adesea, ele preiau discursul actanților, îndeosebi cel post-factum, sau al istoriografiei militante din epocă. Istoriografia pare să nu mai aibă menirea de a explica, ci mai degrabă de a justifica ceea ce s-a întâmplat, eventual să (re)anime o orientare politică. Pentru interpretarea „patriotică”, unirea Basarabiei cu România, din martie 1918, pare de la sine înțeleasă. Ea venea din străfundurile istoriei și aștepta doar momentul să se producă. Este vorba, evident, de o interpretare predominant teleologică.

Tot în perioada interbelică s-a conturat și perspectiva sovietică, prin opoziție cu cea națională românească. Rolul ei a fost propagandistic, politic, menit a servi intereselor Kremlinului în „recuperarea” Basarabiei și „reintegrarea” acesteia în Uniunea Sovietică. Pentru reprezentanții acestui curent, Basarabia a fost ocupată de România în ianuarie 1918, guvernul de la Iași nu a respectat înțelegerea Racovski-Averescu, iar prin „trădarea” Sfatului Țării, Republica Molsdovenească a fost încorporată în regat. „Reparația” ar fi venit abia în 1940, prin „eliberarea” și includerea parțială a regiunii în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Fragmentar, această perspectivă este perpetuată în prezent în mediul istoriografic rus dominant.

Perspectiva națională moldovenească (în sens politic) – din RSSM/Republica Moldova – a început să fie promovată de la sfârșitul anilor 1980, dar mai ales după 1991. Această interpretare valorizează îndeosebi perioada existenței Republicii Democratice Moldovenești, atât ca structură autonomă în cadrul unui stat federativ rus, cât și în vremea independenței. Este vorba despre un curent cvasimoldocentric, care a preluat unele idei din perioada sovietică, spre exemplu denunțarea intrării trupelor române în Basarabia, în ianuarie 1918, jocul politic al oficialilor de la Iași, inclusiv presiunile pentru votarea de către cei mai mulți dintre membrii Sfatului Țării a unirii cu România.

P. Cazacu, Moldova dintre Prut și Nistru, 1812-1918
P. Cazacu, Moldova dintre Prut și Nistru, 1812-1918

Deși cu întârziere, cu o anume „timididate”, s-a conturat și o perspectiva neutră, critică asupra evenimentelor din martie 1918. Aceasta este – sau încearcă să fie – neagajată din punct de vedere politic și să ofere o lectură veridică asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci. Istoricii care se înscriu în acest curent interpretativ resping instrumentalizarea istoriei, privilegiază dezbaterea; discursul lor profesional se constituie într-o alternativă la perspectivele teleologice.

Un fapt istoric, mai mulți termeni

În legătură cu evenimentele în discuție, autorii documentelor și memoriilor, istoricii și opinia publică de astăzi, din diverse locuri, au utilizat/utilizează termeni diferiți, care de regulă nu sunt neutri: unire, alipire sau anexiune.

Documentul oficial adoptat de Sfatul Țării, la 27 martie/9 aprilie 1918, conține noțiunea de unire a Basarabiei cu România. Textele, discursurile oficiale românești din perioada interbelică și până astăzi – cu excepția, grosso modo, a primelor două decenii postbelice – au făcut invariabil referire la unire.

Formulele particulare din epocă au fost însă ceva mai nuanțate. Bunăoară, regina Maria nota în jurnalul său despre anexarea Basarabiei, în vreme ce noțiunea de Unire o folosea doar prin utilizarea ghilimelelor. I.G. Duca, membru al cabinetului I.I.C. Brătianu în timpul războiului, avea să rememoreze la un deceniu de la evenimente că trupele române fuseseră trimise dincolo de Prut, în ianuarie 1918, cu gândul la încorporarea Basarabiei în Regatul României, deși din motive tactice momentul „formal” s-a amânat. Cu trimitere la prezența trupelor române în Basarabia între ianuarie-martie 1918, un alt om politic liberal, George Mârzescu nota chiar la 27-28 martie 1918: „Înregistrăm rezultatele ocupațiunei Basarabiei ce guvernul nostru a hotărât la 1 ianuarie”.

Ion Nistor, Istoria Basarabiei
Ion Nistor, Istoria Basarabiei

Și conservatorii români discutau în ianuarie 1918 despre luarea Basarabiei din „interes superior”. În martie 1918, Constantin Arion, ministru de Externe în cabinetul Marghiloman, avea să vorbească despre posibilitatea anexării Basarabiei de către România în cazul în care basarabenii nu voiau/votau unirea. Arion exprima, fără îndoială, cel puțin conținutul anumitor discuții care se purtaseră în cercurile guvernamentale românești. În vara anului 1918, într-un răspuns pe care generalul Averescu l-a dat în Parlamentul de la Iași la interpelarea ministrului de Externe, același C. Arion, la chestiunea tratativelor cu Racovski, fostul premier român vorbea când de alipirea Basarabiei la România, când de unire. Constantin Kirițescu, autorul primei sinteze privind participarea României la Primul Război Mondial, a utilizat în mod repetat termenul de alipire a Basarabiei. Treptat, în cultura istorică de limbă română s-a impus noțiunea de unire. Termenul de anexare are o istorie ambiguă. El a fost utilizat (și) de istoriografia și propaganda sovietică, iar după 1991 a fost perpetuat în lucrări din fostul spațiu sovietic, inclusiv în Republica Moldova. Noțiunea este însă folosită și de istoricii critici din istoriografiile occidentale, pentru care nu este un construct propagandistic, ci are un înțeles neutru.

Cum au subliniat diverși cercetători, diferiți din punct de vedere ideatic, inclusiv metodologic, evenimentele care au precedat intrarea Basarabiei în componența României au fost complexe și nu lipsite de contradicții.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG