Linkuri accesibilitate

NATO continuă să discute consolidarea capacității de apărare a alianței (VIDEO)


Jens Stoltenberg a anunțat creșterea numărului de trupe NATO
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:53 0:00

Jens Stoltenberg a anunțat creșterea numărului de trupe NATO

La Bruxelles continuă vineri reuniunea de două zile a miniștrilor apărării din țările NATO, care discută măsuri de consolidare a capacității alianței de a răspunde amenințărilor noi, mai ales din partea Rusiei. Miniștrii au aprobat joi o nouă inițiativă numită „De patru ori 30”, care ar pune la dispoziția NATO 30 de batalioane terestre, 30 de escadroane aeriene și 30 de nave de luptă în cel mult 30 de zile. „Într-o lume tot mai imprevizibilă, trebuie să ne asigurăm că vom avea forțele potrivite în locul potrivit și la timpul potrivit”, a spus secretarul general NATO Jens Stoltenberg înaintea începerii reuniunii, joi. Joi a fost aprobată de asemenea crearea unor noi centre de comandă NATO în orașele Ulm, din Germania, și Norfolk, din Statele Unite.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG