Linkuri accesibilitate

Marș al părinților la Chișinău pentru condiții minime de igienă în școli și grădiniță


La Chişinău, o coloană de părinți, tineri şi copii a mărșăluit pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în cadrul acțiunii organizate de asociația obștească „Părinți Solidari”, împreună cu Uniunea Elevilor din Moldova și Asociația Obștească „Orașul Meu”, informează agenția IPN.

Coloana, care a pornit de la Centrul comercial UNIC, s-a deplasat în fața Primăriei, iar apoi la Ministerul Educației, solicitând ca instituțiile de învățământ se fie asigurate cu apă, hârtie igienică, săpun, separatoare cu uși la veceuri.

Ala Revenco, fondatoarea „Părinți Solidari”, a declarat că părinții vor să se facă auziți pentru că igiena nu este un moft, ci o necesitate. Adrian Pleșca, reprezentantul organizației „Orașul Meu”, a declarat că sunt dezastruoase condițiile sanitare în școli și grădinițe și nu mai pot fi tolerate, pentru că astfel este pusă în pericol sănătatea copiilor. Participanții la marș au scandat: „Măsuri concrete – toalete decente!”, „Nu suntem mai mofturoși, vrem copii mai sănătoși!”, „Copii sănătoși, viitor asigurat!”, „Vrem ca mâinile curate să miroase a carte!”, „Cum așa la noi în ţară stau veceurile afară?”

Toate solicitările protestatarilor sunt înscrise într-un manifest depus atât la Primăria capitalei, cât şi la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG