Linkuri accesibilitate

A încetat din viață cunoscutul regizor de teatru și film Lucian Pintilie (1933-2018) VIDEO


Lucian Pintilie la Festivalul Filmului de la Veneția

De la București s-a anunțat în cursul serii de 16 mai 2018 trecerea în neființă a cunoscutului regizor român Lucian Pintilie.

Născut în 1933 într-o localitate din Basarabia interbelică, Tarutino, astăzi în Ucraina, Lucian Pintilie a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

A devenit cunoscut grație montărilor sale la Teatrul Bulandra din Bucureşti: Copiii soarelui (1961), Proştii sub clar de lună (1962), Cezar şi Cleopatra (1963), Biedermann şi incendiatorii (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vişini (1967), Revizorul (1972).

După ce acest ultim spectacol a fost interzis de cenzură, după numai trei reprezentații, Lucian Pintilie avea să părăsească România un an mai tîrziu.

A fost realizatorul şi a două remarcate filme de lungmetraj: Duminica la ora 6 şi Reconstituirea, cel din urmă devenit celebru grație mesajului său critic la adresa regimului.

În străinătate, a pus în scenă spectacole de teatru şi de operă, în Franţa, Canada, SUA, etc. Între ele s-au detașat cele de la Theatre National de Chaillot din Paris cu Turandot (1974), de la Theatre de la Ville din Paris cu Pescăruşul (1975), Cei din urmă (1978), Trei surori (1979), Rața sălbatică (1981), Azilul de noapte (1983), Arden din Kent (1984), Astă seară se improvizează (1987), Trebuie sa trecem prin nori (1988), Dansul morții (1990) etc. În lumea operei a montat, între altele, la Festivalul de la Avignon, Orestia (1979), la cel de la Aix-en-Provence, Flautul fermecat (1980), reluat ulterior la Opera din Lyon, cea din Nisa, Teatro Reggio de la Torino.

În 1979 a filmat in România De ce trag clopotele, Mitica?, după un scenariu propriu inspirat de D'ale carnavalului, dar filmul a fost interzis timp de un deceniu.

După 1990 a revenit în România şi a realizat, între altele, Balanţa (1992), O vară de neuitat (1994), Terminus Paradis (1998), După-amiaza unui torţionar (2000), Niki Ardelean, colonel in rezervă (Niki et Flo) (2003).

După evenimentele din 1989 a fost numit Director al Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG