Linkuri accesibilitate

Candu: Dodon și PSRM au primit statut de observator în UEE și nu Moldova


Andrian Candu

La Chișinău, spicherul Andrian Candu a declarat că „acordurile ce țin de politica externă și angajamentele țării în raport cu alte state trebuie aprobate de Parlamentul Republicii Moldova și de Guvern, altfel sunt nule”.

Acesta a fost reacția șefului legislativului la anunțul președintelui Igor Dodon care „a pretins” că la reuniunea de luni, de la Soci, a Uniunii Economice Eurasiatice, Moldovei i s-a oferit statut de observator în această organizație dominată de Rusia.

Într-o declarație difuzată de serviciul de presă al Parlamentului, spicherul Andrian Candu „a subliniat că nici Guvernul și nici Legislativul nu au depus cereri către Uniunea Economică Eurasiatică și nu au solicitat vreun statut expres prin lege”.

„În aceste condiții, Igor Dodon și PSRM sunt cei care au primit statut de observator și categoric nu statul Republica Moldova”, a declarat Andrian Candu, reafirmând angajamentul guvernării de la Chișinău față de „parcursul european” ca „singura opțiune strategică de dezvoltare a țării”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG