Linkuri accesibilitate

Guvernul a aprobat numirea Cristinei Balan ca ambasadoare la Washington


Guvernul Filip a aprobat decizia de a o numi pe vicepreședinta Partidului Democrat, Cristina Balan, în calitate de ambasadoare a Republicii Moldova la Washington după mai mult de un an de când funcția este vacantă. Decizia survine la două zile după ce nominalizarea lui Balan a fost anunțată de președintele PD, Vlad Plahotniuc. În vârstă de 39 de ani, Balan a lucrat multă vreme în firmele lui Plahotniuc. Într-o postare pe Facebook după anunțul de marți, ea a scris că, „într-un an electoral, Statele Unite rămân principalul nostru suporter strategic pentru opțiunea geopolitică a țării către vest”. Numirea noii ambasadoare mai trebuie confirmată prin decret de președintele Igor Dodon. Fostul ambasador moldovean în Statele Unite, Aurel Ciocoi, a fost rechemat în noiembrie 2017, după numai câteva luni de mandat, spunând că se retrage din motive personale. La sfârșitul lunii aprilie, a fost numit consilier pe politică externă al Președintelui Igor Dodon.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG