Linkuri accesibilitate

Eugen Sinchevici: „Politicienii încearcă să-și câștige un capital politic pe seama acestei sărbători”


Ziua Victoriei văzută de la Chișinău

Un interviui cu un activist civic, elev la Liceul Teoretic „Mihai Berezovschi”.

Ziua de 9 mai rămâne o dată care arată cat de dezbinată este societatea moldavă. Acest 9 mai este mai politizat ca niciodată, or intr-un an electoral toti vor voturile acelei parți a populației care se identifică cu trecutul si nostalgia. Sunt gândurile exprimate de activistul civic Eugen Sinchevici, elev in clasa a XII-ea la Liceul Teoretic "Mihai Berezovschi" din capitală.

Eugen Sinchievici în studioul Europei Libere
Eugen Sinchievici în studioul Europei Libere

Un interviu cu activistul civic Eugen Sinchevici
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:11 0:00
Link direct

Europa Liberă: Vorbim despre semnificația acestei date, 9 mai. Voi, generația tânără, cum vedeți această dată?

Eugen Sinchevici: „Pentru generația tânără, în primul rând, 9 mai este o sărbătoare de pace, pentru că noi niciodată nu am văzut războiul. Noi ne-am născut toți deja după al Doilea Război Mondial, după războiul din Afganistan, după războiul din Transnistria. Noi suntem deprinși cu lumea pașnică, dar generația tânără e important să conștientizeze că nu mereu a fost așa. Pacea este un scop spre care noi trebuie să tindem și pentru care noi trebuie să luptăm.”

Europa Liberă: Unii cred că 9 mai este o dată care arată cât de dezbinată e societatea moldavă. Voi vedeți această sciziune și ar exista un conflict între generații?

Eugen Sinchevici: „Da, noi chiar suntem dezbinați, pentru că o parte a populației sărbătorește Ziua Victoriei și altă parte sărbătorește Ziua Păcii sau Ziua Europei. Și este și a treia parte care sărbătorește Ziua Independenței în România. Ziua Victoriei a fost o sărbătoare actuală poate primii trei ani după biruința în război. După aceasta, Ziua Victoriei a rămas un fel de imbold al patriotismului, care deja nu mai este actual. De ce? Pentru că în Ziua Victoriei noi imediat începem să ne aducem aminte de veterani, dar cu o zi mai devreme și după o zi, noi imediat uităm de ei, de oamenii care au luptat pentru noi și eu cred că aceasta nu-i OK. Noi trebuie mereu să ținem minte eroii care au luptat pentru noi, dar în această zi de finalizare a războiului ar trebui să sărbătorim Ziua Păcii. Și noi, și generația mai în vârstă, toți ar trebui să ne unim și să sărbătorim ideea ca să nu mai fie niciodată război. Nu o victorie asupra unui alt război.”

Europa Liberă: Dar întrebam, dacă cumva se atestă și o confruntare între generații?

Eugen Sinchevici: „Da, generația mai în vârstă crede că noi, tinerii, suntem fără valori, din cauză că noi nu sărbătorim Ziua Victoriei, noi suntem o societate degradată. Eu cred că așa suntem noi văzuți uneori de generația mai în vârstă, însă noi chiar avem valori, noi suntem tineri cu idei progresiste și când este o paradă, de exemplu, în centru, unde sunt prezentate armele, al căror unic scop este să omoare alți oameni, aici este o schismă. Noi nu vrem să avem arme în general.

Noi, tinerii, suntem idealiști, care credem că trăim într-o lume pașnică și niciodată să nu mai fie război, dar generația mai în vârstă, probabil a văzut cu mult mai multe decât noi și știe teroarea războiului și probabil înțelege de ce noi ar trebui să fim chiar mereu gata de un eventual război.”

Europa Liberă: Și pentru că actualmente se vorbește că pentru unii este o zi tragică și umilitoare, iar pentru alții – una victorioasă și triumfătoare, voi luați în calcul ce scrie în cartea de istorie, ce vă povestește profesorul, ce cunoașteți din amintirile bunicilor, ce se discută în familie, ce se observă în stradă?

Eugen Sinchievici,
Eugen Sinchievici,

Eugen Sinchevici: „Desigur că am citit în cărțile de istorie. Până în clasele a IV-a, a V-a, noi în cărțile de istorie am văzut că Chișinăul a fost mai mult eliberat. Atunci a fost încă la guvernare Partidul Comunist. Dar imediat după schimbarea partidelor la guvernare și cărțile de istorie au început să se schimbe. Și atunci deja a apărut ideea că, iaca, au venit ocupanții sovietici și cărțile de istorie nu sunt chiar cea mai veridică sursă de informare. Deci, noi ne informăm din mai multe surse, inclusiv din Internet, avem și rude. Bunelul meu a trăit în perioada războiului și până acum trăiește. Deci, eu de la el multe am aflat. Cam acestea-s sursele de informare ale noastre.”

Europa Liberă: Din informațiile voastre, astăzi, în Republica Moldova, cine sărbătorește – politicianul sau cetățeanul?

Eugen Sinchevici: „Aceasta este o întrebare foarte bună. Noi observăm că politicienii încearcă pe seama acestei sărbători să-și câștige un capital politic. Concertele, de exemplu, și chiar dl președinte care a fost la 9 mai în anul precedent în Rusia. Politicienii doresc să-și câștige capital, simplu.”

Europa Liberă: Iată, trei concerte organizate de trei actori politici – Partidul Socialiștilor și președintele, Partidul Democrat, Partidul lui Ilan Șor. Toate aceste concerte adună electorat?

Eugen Sinchevici: „Eu nu cred că ele adună electorat. Oamenii care sunt gata să-și vândă votul pentru un concert, eu cred că acesta-i un vis al oricărui politician, dar asta nu există. Deși puteți să-mi dați un exemplu cum Șor a câștigat Orheiul sau cum Renato Usatîi mai înainte a câștigat Bălțiul.

Dar eu cred că în Chișinău electoratul nostru este cu mult mai intelectual și politicienii uneori subapreciază electoratul nostru și ei

Noi trăim în secolul XXI și să credem că un vot poate să fie cumpărat de un concert cred că e o idee absurdă..

fac concerte, oamenii merg la concerte, dar oamenii nu neapărat votează cu oamenii care le organizează concerte. Ca să cumperi vot cu un concert, asta-i ceva poate o variantă mai nouă decât să cumperi vot cu un pachet de hrișcă, dar noi trăim în secolul XXI și să credem că un vot poate să fie cumpărat de un concert cred că e o idee absurdă.”

Europa Liberă: Astăzi prin Piața Marii Adunări Naționale am auzit mai multe voci, inclusiv una care a spus că Republica Moldova se întoarce la Uniunea Sovietică. Pentru voi, generația tânără, contează încotro se îndreaptă Moldova?

Eugen Sinchevici: „Da, pentru generația tânără cel mai tare contează încotro se îndreaptă Moldova, pentru că noi acum trăim și viitorul nostru este aici, în Moldova, pentru acei care aleg să rămână în Moldova. Noi vom avea și copii și pentru noi foarte mult contează dacă vom rămâne stat independent, dacă vom merge cu Uniunea Europeană sau cu Uniunea Vamală.

Noi, generația tânără, avem oportunități foarte multe în comparație chiar cu generația trecută. Noi avem acum oportunități la 18 ani să călătorim prin diverse proiecte în Europa și să vedem această Uniune. Putem să mergem chiar și la proiecte de schimb în America, în alte țări.

Eu personal am fost în Statele Unite ale Americii pe durata unui an de zile și călătoresc permanent în Europa. Și alți tineri care fac la fel ca mine cu ochii lor văd viața din Europa și noi de asemenea vedem viața în Moldova care-i actuală și noi vedem, pe de altă parte, și viața care-i acum în Rusia și în țările fostei Uniuni Sovietice.

Pe de o parte, Estonia, Lituania și Letonia, care au intrat în Uniunea Europeană și care sunt acum foarte dezvoltate, pe de altă parte, alte țări care sunt mai slab dezvoltate din cauză că au ales o altă cale. Noi vedem ce se întâmplă în Rusia cu protestele, cu libertatea presei, libertatea cuvântului și toată economia lor care e bazată doar pe resursele naturale. Eu nu cred că acesta pentru Moldova este un exemplu bun, că să avem un dictator – m-am referit la Putin – care să fie la putere deja de 16 ani și să fie economia distrusă, să fie libertatea presei subminată și noi trebuie să ne punem drept exemplu Europa, unde fiecare politician poartă o anumită responsabilitate pentru cuvintele lui și pentru acțiunile lui și unde există deja o cultură democratică. Uniunea Europeană pentru noi, tinerii, este opțiunea la care noi aspirăm.”

Europa Liberă: Ai mai votat până acum sau în anul acesta o să votezi pentru prima dată?

Eugen Sinchevici: „Nu, anul acesta.”

Europa Liberă: Și vreau să te întreb, dacă cumva te influențează careva din aceste acțiuni pe care le organizează politicienii, îți influențează opțiunea politică?

Eugen Sinchevici: „Eu consider că nici pe un tânăr n-ar putea să-l influențeze un concert, pentru că noi suntem expuși la foarte multă informație. Acum în internet este așa un loc care se numește attachment, cât timp acorzi atenție la un lucru și acum atenția la un tânăr e de vreo două secunde. Două secunde reușești să te uiți la o postare ceva pe Facebook și dai mai departe. Noi, tinerii, avem acces la foarte multă informație și primim foarte multă informație zilnic. Și da, noi suntem deschiși către politică, foarte multă politică; vin reprezentanții partidelor și la noi în școli inclusiv și ne spun despre programele lor electorale. Și ce am observat eu e că în interiorul claselor se întâmplă foarte des dezbateri politice.

Deci, eu cred că tinerii tot sunt subestimați. Tinerii sunt un electorat foarte inteligent, care nu poate să fie manipulat, chiar dacă unele partide politice se folosesc de diferite mijloace – concerte, chiar și trollii pe Facebook încearcă să cumpere, să facă știri false, dar eu nu cred că asta lucrează pentru generația tânără și ei degeaba își pierd banii. Tinerii au observat că nu are importanță ce acțiuni ei fac, asta nu prea va schimba situația.

Tinerii sunt dezamăgiți de politicienii pe care i-au adus la putere...

Tinerii au avut o încredere extraordinară, de exemplu, în 2009 în forțele pro-europene, în Filat, în Ghimpu, chiar și în Partidul Democrat și acum noi vedem unde asta pe noi ne-a adus. Tinerii un pic sunt dezamăgiți de politicienii pe care i-au adus la putere. Și acum deja nu mai au aceeași încredere în politicieni, dar eu cred că aceasta poate fi rezolvat ușor doar printr-o guvernare nouă care ar putea să recapete încrederea tinerilor.”

XS
SM
MD
LG