Linkuri accesibilitate

Maia Sandu: „Am solicitat instituțiilor europene să pună presiune pe guvernare pentru a elimina ilegalitățile și abuzurile”


Maia Sandu la micorofonul Europei Libere
Maia Sandu la micorofonul Europei Libere

Un interviu cu președinta PAS.

Premierul Pavel Filip a lăsat să se înţeleagă, în unul din interviurile din presa locală dinaintea vizitei sale la Bruxelles de săptămâna trecută, că ar fi nevoie ca UE să „medieze un acord politic între forțele pro-europene” după 2019 şi că s-ar aştepta în acest sens de la partenerii europeni să facă „un apel la responsabilitate” către cei ce nu agreează principial o aliere cu actuala putere. „Speranța mea este că va exista responsabilitate și că, măcar în ceasul al doisprezecelea, se va degaja o majoritate pro-reformistă și pro-europeană”, a mai spus premierul Filip despre apropiatele alegeri parlamentare.

Una din liderele opoziţiei pro-europene, preşedinta PAS, Maia Sandu, afirmă în interviul pe care ni l-a acordat pentru Europa Liberă că prin asemenea declaraţii, democraţii încearcă să se folosească de falsul argument al refuzului de a coopera al opoziţie pentru a-şi justifica o eventuală alianţă post electorală cu socialiştii. Lidera PAS a respins categoric posibilitatea unui acord politic post-electoral cu PD, pe care l-a acuzat de instaurarea unui regim autoritar în R. Moldova, şi i-a înaintat o listă de condiţii ce, dacă ar fi îndeplinite, ar proba cel puţin intenţia partidului puterii de a garanta un scrutin parlamentar liber şi corect la toamnă.

Maia Sandu
Maia Sandu

Maia Sandu în dialog la Europa Liberă cu Liliana Barbăroșie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:16:19 0:00
Link direct


Maia Sandu: „Haideți să analizăm care sunt adevăratele obiective ale acestor declarații. Partidul Democrat nu se bucură de sprijin popular; sprijinul pe care îl are este foarte puțin și nicidecum nu i-ar permite la alegeri să se mențină la putere. Ceea ce face Partidul Democrat de mai mult timp este să pregătească fraudarea alegerilor, manipularea alegătorilor prin noul sistem electoral, prin intimidarea oamenilor, prin cumpărarea oamenilor.

țDe aici, Partidul Democrat are două probleme: una este să reușească să-i convingă pe europeni că alegerile au fost libere și corecte, chiar dacă ei nu intenționează să le facă în asemenea mod și de asta au nevoie de mimarea unui dialog cu opoziția autentică, nu cea fabricată tot de ei, pentru ca mai târziu să aibă mai multe argumente și să excludă această posibilitate ca alegerile să nu fie recunoscute la nivel internațional din cauza fraudelor.

Pe de altă parte, Partidul Democrat care deja a început să lucreze mână în mână cu Partidul Socialiștilor de mai mult timp, deci, pentru a justifica o eventuală alianță cu socialiștii după alegerile parlamentare, Partidul Democrat încearcă să ne pună pe noi în situația în care noi nu suntem cooperanți. Acum n-o să le reușească nici una, nici alta, pentru că există foarte multe semnale și există îngrijorări, inclusiv în afara țării în raport cu caracterul alegerilor și doi: însuși faptul că Partidul Democrat nu a acceptat, cel puțin, să introducă al doilea tur în aceste alegeri este o dovadă că Partidul Democrat încearcă să crească șansele socialiștilor. Știind că nu pot să-și crească propriile șanse, încearcă să crească șansele socialiștilor, pentru ca împreună, când vor face această alianță, coaliție după guvernare, să aibă cât mai multe voturi.”

Europa Liberă: Totuși, aș vrea să înțeleg care este poziția Uniunii Europene. V-a abordat cineva cu subiecte de așa gen, ați discutat în această cheie cu cineva de la Bruxelles?

Maia Sandu: „Noi am făcut publică ieri o scrisoare pe care am expediat-o la 1 mai Uniunii Europene, tuturor instituțiilor de acolo, Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene și acolo am vorbit despre marile probleme cu care ne confruntăm noi în acest an electoral și am solicitat instituțiilor europene să pună presiune pe guvernare pentru a elimina aceste ilegalități și abuzuri.

Acum știu că această scrisoare a ajuns la timp și că această scrisoare a fost pusă în discuție în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut Filip acolo și într-un fel asta este reacția. Noi spunem că partidul de la guvernare este cel care trebuie să își îndeplinească angajamentele, ei sunt cei responsabili de organizarea corectă a alegerilor, noi le-am indicat pentru cazul în care ei nu înțeleg cu ce ne confruntăm noi, opoziția, le-am indicat exact ce trebuie să facă și pe lângă problemele de monopolizare a presei, pe lângă problemele de intimidare a activiștilor și opoziției, am indicat probleme foarte clare, care țin de finanțarea partidelor și a campaniilor electorale.

Deci, noi cerem autorităților să schimbe legislația, să permită cetățenilor din afara țării să facă mici donații la partidele politice; acest lucru a fost indicat și în rapoartele Comisiei de la Veneția; noi cerem ca să fie interzisă toată această activitate a fundațiilor sponsorizate de politicieni, care nu este altceva decât o cumpărare de voturi, mai ales că banii care se folosesc de fundații sunt bani furați tot de la cetățeni sau sunt bani veniți din tot felul de operațiuni de spălare de bani; noi cerem ca Comisia Electorală Centrală, instituțiile statului să verifice la modul cel mai serios rapoartele financiare și toate încălcările pe care le comit unele partide politice.

Aici amintesc cazul când Partidul Democrat, un exponent al Partidului Democrat le-a indicat colegilor săi să semneze în dreptul unor donații pe care ei nu le-au făcut, asta însemnând că partidul se finanțează altfel decât oficial este indicat și nu am văzut nicio instituție a statului care să examineze acest lucru. Evident că noi am făcut o sesizare la Procuratură, dar din experiențele precedente, niciodată nu a urmat o investigație clară. Și un lucru extrem de important – acum câteva luni, Partidul Democrat împreună cu aliații săi din Parlament au modificat legislația în detrimentul nostru. Deci, partidele nu vor putea folosi resursele pe care le acumulează pe contul partidului de-a lungul timpului pentru a fi folosite în campanie, vor putea fi făcute donații și finanțată campania doar strict pe perioada campaniei. Or, pentru partide cum este al nostru, noi nu putem conta pe donații foarte mari. Deci, noi trebuie să colectăm donații mici timp de o perioadă mai îndelungată, astfel încât să avem niște resurse cu care să putem să intrăm în această campanie.”

Europa Liberă: Acum ca să înțeleg foarte exact – asta e o listă de lucruri la care sunteți dispusă să vă așezați la aceeași masă cu guvernarea să negociați?

Maia Sandu: „Dacă guvernarea o să îndeplinească toate aceste cerințe care țin de finanțarea corectă a campaniei electorale, o să trecem și o să discutăm următorul subiect.”

Europa Liberă: Deci sunt niște condiții?

Maia Sandu: „Sunt niște condiții, dacă vreți, pentru alegeri libere și corecte și nu sunt condițiile PAS-ului, sunt condiții agreate de toată lumea.”

Europa Liberă: Și nu sunt condiții pentru începerea unor discuții despre aranjamente postelectorale?

Maia Sandu: „Bineînțeles că nu. Nu discutăm niciun aranjament postelectoral. Și aici vreau ca lucrurile vreau să fie foarte clare – ceea ce spunem noi acum sunt lucruri care trebuie făcute și e

Partidul Democrat nu este un partid pro-democrație, încearcă să elimine puținele elemente ale democrației...

doar o parte din lucrurile care trebuie făcute ca aceste alegeri să poată fi recunoscute ca legale. Cât ține de o anumită colaborare postelectorală cu Partidul Democrat, ea este absolut exclusă și vreau să explic de ce.

Partidul Democrat nu este un partid pro-democrație; este un partid care dimpotrivă încearcă să elimine puținele elemente ale democrației pe care noi am reușit să le construim de-a lungul timpului; este un partid care încearcă să instaureze un regim autoritar. Asta contravine spiritului european și este împotriva cetățenilor Republicii Moldova. Deci, nu există absolut niciun motiv pentru Partidul Acțiune și Solidaritate să vrea să discute o eventuală colaborare, pentru că noi suntem pe direcții absolut diferite.”

Europa Liberă: De ce Uniunea Europeană discută cu acest partid?

Maia Sandu: „Uniunea Europeană discută cu partidul de la guvernare, chiar dacă admite că acest partid a ajuns la guvernare nu pe căi absolut legale, Uniunea Europeană folosește toate pârghiile pe care le are în încercarea de a reduce efectele negative ale acestei guvernări. E destul de dificil pentru Uniunea Europeană, pentru că știm că această guvernare una spune și alta face. E o problemă de pârghii. Se pare că instituțiile europene nu au suficiente pârghii și nu doar în cazul Republicii Moldova. Vedem, în regiune se întâmplă mai multe situații de felul acesta.”

Europa Liberă: La aceste demers al premierului Pavel Filip, cum credeți, ce răspuns va avea Uniunea Europeană?

Maia Sandu: „Uniunea Europeană le spune să facă pași concreți care să demonstreze că ei își doresc alegeri corecte și libere, că ei respectă drepturile cetățenilor, a opoziției inclusiv și aici urmează să prezentăm probe noi și să prezinte probe ei. Dacă guvernarea va face vreun efort ca să creeze condiții egale pentru toți jucătorii, atunci vor avea aceste probe; dacă va continua să se comporte așa cum s-a comportat până acum, atunci noi vom prezenta probele tuturor fraudelor și imixtiunilor din partea instituțiilor statului în favoarea democraților și socialiștilor.”

Europa Liberă: Să vorbim un pic despre cifre. Ultimul sondaj la care putem face referință – sondajul IRI din februarie-martie 2018. 36% în drept cu Partidul Socialiștilor, 20% în drept cu partidul Dvs., 8% în drept cu Partidul Democrat. Experții au făcut câteva scenarii după acest sondaj și au zis că există două situații în care socialiștii ar putea să guverneze, să aibă majoritatea, într-un caz ar putea să împartă guvernarea cu PD și abia în al patrulea caz, dacă se unesc ceilalți împotriva socialiștilor și dacă socialiștii iau puțin, atunci s-ar putea să existe o altă guvernare, decât socialistă, după alegerile din toamnă. Deci, un sigur scenariu cu cele mai mici șanse de reușită și în cazul în care se unesc toate forțele, ca să zic așa. De ce să nu ne uităm la aceste realități, să le conștientizăm și să începem să facem ceva?

Maia Sandu: „Acest rezultat a arătat situația într-un moment anume și suntem cu luni bune înainte de alegeri. Campania și perioada de până la campanie ne oferă șansa ca să schimbăm aceste cifre, ca să creștem ponderea forțelor autentic pro-democrație. Și aici mă refer la blocul pe care am început noi să-l creăm – Partidul Acțiune și Solidaritate, Platforma DA –, la acest bloc vor participa și oameni din PLDM, oameni din societate civilă. Deci, noi invităm pe toți care vor să păstreze democrația în Republica Moldova, s-o consolideze. Aici, noi trebuie să construim și aici trebuie să aducem majoritatea voturilor.

PD și PSRM sunt dincolo de baricadă; pentru noi nu există mare diferență dintre PD și PSRM, există o diferență la nivel de retorică, dar știm că această retorică este mincinoasă, deci acesta este singurul scenariu. Scenariul nostru este să adunăm cât mai mult sprijin în jurul blocului pe care îl creăm și să luăm suficiente voturi, astfel încât să putem să formăm următoarea guvernare.”

Europa Liberă: Doamna Maia Sandu, sistemul electoral l-au tras sub ei, circumscripțiile le-au trasat reieșind din calculele lor electorale, instituțiile statului sunt îngenunchiate, presa este puternic controlată. Pe ce mizați?

Maia Sandu: „Mizăm pe faptul că foarte multă lume este nemulțumită de această guvernare, dacă vreți, foarte multă lume urăște această guvernare și acum este de datoria noastră să îi aducem pe toți acești oameni care vor schimbarea în echipa noastră și împreună să dăm lovitura hotărâtoare.”

Europa Liberă: Vor fi câteva sondaje în zilele următoare, probabil tabloul va fi un pic mai clar atunci, dar, judecând după sondajele trecute, de una singură opoziția pro-europeană nu va putea învinge socialiștii și fără să discutați nu o să puteți?

Maia Sandu: „Socialiștii lucrează mână în mână cu democrații și cea mai elocventă probă este faptul că Partidul Democrat insistă să păstreze un singur tur. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că chiar și în circumscripțiile unde votul de dreapta este majoritar, dacă se păstrează un singur tur, în multe din aceste circumscripții vor câștiga socialiștii, pentru că pe dreapta votul va fi divizat și cine sunt acei care promovează divizarea pe dreapta, cine sunt cei care vin cu foarte mulți candidați, așa-ziși independenți? Partidul Democrat, ei sunt cei care motivează și promovează această divizare pe dreapta, prin asta ajutându-i pe socialiști.”

Europa Liberă: Asta e strategia lor, dar care e strategia Dvs. ca să câștigați aceste alegeri?

Maia Sandu: „Haideți să nu ne facem… Noi avem o singură strategie – să adunăm în jurul nostru cât mai mulți oameni de

O să-i ajutăm pe acești oameni să înțeleagă că noi suntem alternativa ...

bună-credință, să le demonstrăm cetățenilor că noi suntem o forță puternică și să-i facem să-și depășească frica. Știu că Partidul Democrat îi amenință pe toți și încearcă să-i țină departe, să nu se implice, să nu meargă la vot. Noi o să-i ajutăm pe acești oameni să înțeleagă că noi suntem alternativa, că avem șanse bune și împreună cu ei putem să facem schimbarea, putem să repetăm exercițiul de la prezidențiale doar cu o mai bună organizare de data aceasta, astfel încât guvernarea să nu poată să ne fure votul, așa cum s-a întâmplat la prezidențiale.”

Europa Liberă: Măsurări de experți au arătat că în 2/3 din circumscripții lucrurile sunt ca și hotărâte, sunt ca și câștigate de binomul despre care vorbeați. Aș vrea să știu care e strategia Dvs. în circumscripții. Aveți candidați? În câte circumscripții deja aveți candidați puternici?

Maia Sandu: „Noi am reușit să mergem să inițiem procesul de creare a echipelor comune în 20 de circumscripții, am început cu circumscripțiile unde avem șanse mari, pornind de la rezultatele alegerilor…”

Europa Liberă: În centru?

Maia Sandu: „Și aici chiar avem șanse foarte bune. Suntem în proces de selectare a candidaților și, cred eu, în luna iunie deja vom putea să vorbim despre cine sunt candidații pe circumscripții, dar acolo unde mergem, asta întâlnim – oameni care sunt tare supărați pe această guvernare și acești oameni își doresc din răsputeri ca această guvernare să fie răsturnată, așa că, în pofida tuturor calculelor, în pofida tuturor obstacolelor pe care le creează Partidul Democrat, au o șansă mare să fie foarte surprinși la alegerile parlamentare.”

Europa Liberă: Să vorbim un pic despre locale. Importanța acestor locale pentru viitorul scrutin nu o s-o contestați, n-o contestă nimeni, pentru că perspectivele în aceste locale nu sunt nici aici roz pentru Dvs. Există candidatul pe care îl sprijiniți, se află printre primii trei clasați, dar nu este deloc sigură ajungerea lui în turul doi și unii vă reproșează aici că ați greșit, că ați făcut o eroare de strategie, că ați făcut o concesie pe care nu trebuia să o faceți, că ar fi fost nevoie de mai mult caracter din partea Dvs. Ce aveți de spus?

Maia Sandu: „Există riscuri, evident, pentru că campania de manipulare, de dezinformare ia proporții și, apropo, ieri mi-a scris cineva din susținătorii PAS, care a reușit să urmărească și să afle, să demonstreze, dacă doriți, că sponsorii acestor pagini false care se fac pentru a-l denigra pe dl Năstase, paginile Partidului Democrat sunt sponsorizați de aceiași oameni care sponsorizează paginile false pentru cei care se mai întreabă cine răspândește gunoiul informațional.

Evident că noi suntem angajați în această campanie și contăm foarte mult pe implicarea chișinăuienilor, acesta ar fi pericolul cel mai mare, dacă noi nu o să mergem la vot, o să spunem că poate altcineva rezolva problema pentru noi, deci pe asta contează guvernarea, pe faptul că noi nu o să ne implicăm, așa că acesta este îndemnul meu: să mergem la vot și să fim foarte atenți, să nu alegem oameni care să consolideze această guvernare!

Dar, în raport cu decizia Chișinău, eu în continuare consider că decizia noastră a fost corectă, pentru că alegerile parlamentare și necesitatea de unitate la alegerile parlamentare este probabil cea mai importantă. Alegerile din Chișinău sunt importante, dar să nu uităm că sunt doar pentru un an de zile și, din păcate, din fruntea Chișinăului nu poți să schimbi justiția, nu poți să schimbi Procuratura, nu poți să rezolvi problemele majore ale acestei țări. Pentru noi a fost mult mai important să păstrăm unitatea forțelor autentic pro-democratice, astfel încât să putem să câștigăm alegerile parlamentare. Electoratul Chișinăului întotdeauna au fost și sunt oameni care cred în democrație și în valorile europene, dar încă o dată: haideți să mergem la vot și să nu permitem ca lucrurile proaste să se întâmple și în Chișinău.”

XS
SM
MD
LG